Limbaj de eprubetă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O posibilă teamă de termeni contondenţi, alimentată, cu precădere, de o educaţie deloc prolifică, ar putea explica recentul cult pentru diminutive al multor vorbitori.

Dacă, până de curând, fenomenul se asocia prevalent vocabularului utilizat în dialoguri cu copii, azi, extinderea lui determină o infantilizare galopantă a limbajului generic. Clasicelor apică, supică, mâncărică, scăunel şi altor tolerabile apariţii minuscule li se adaugă, în fiecare zi, forme baroce ale diminutivării cărora nu le poţi opune decât o candidă mirare.

O figură ludică face substantivul textuleţ, folosit inclusiv în corespondenţa profesională ce glisează în răfăţ spontan. „V-am trimis textuleţul“, se afirmă într-un astfel de mesaj. Însă, invenţia poate asigura şi confortul unui text format din numeroase pagini. Aplicând aceeaşi măsură, probabil că Război şi pace îşi află un loc verosimil sub noua denumire.

La fel de zglobiu evoluează termenul maşinuţă, care nu se mai referă strict la o banală jucărie, ci la automobil. Este notabilă remarca unui pseudoanalist politic care comenta desfăşurarea unui târg auto, menţionând că vizitatorii „s-au dus să vadă maşinuţe“. Indiferente la gabaritul clientului, dispecerele companiilor de taxi anunţă, uneori, sosirea unei maşinuţe. Dacă nu s-au înregistrat deja, substantivele volănaş, frânuţă şi rotiţă ar reprezenta o fericită anexă.

„10 rochiţe sexy pentru vară“ propune, entuziast, un site de îmbrăcăminte, acum când moda cuvântului rochiţă utilizat mai ales de către femei mature sau supraponderale nu mai ridică nicio sprânceană. În aceeaşi categorie intră cremuţă (cu varianta cremuliţă), rujuleţ şi parfumel. Aplicate buziţelor şi, mai nou, genuţelor false, produsele cosmetice par înduioşate de blândul tratament pe care îl primesc de la numeroase practicante ale microlimbajului.

Pentru o abordare eufemistică menită să mângâie urechi susceptibile, s-a patentat termenul nervuleţi. Înregistrat în cursul lamentaţiei unei persoane iritate de o anumită situaţie, el promite să nu agreseze precum asprul său strămoş, nervi. Respectând protocolul fin al derapajelor psihice, îndrăznim să propunem crizuţă de nervuleţi, isteriuţă şi nevrozuţă.

Amabila invitaţieVrei o căcăuţă?“ riscă să dea naştere unui simpatic malentendu. Este vorba, însă, de inofensiva cacao. Din nou, prezenţa exclusivă a adulţilor în acest dialog nu poate decât să confirme rezistenţa noii mode.

Abordarea microlingvistică a contaminat şi domeniul medical. În viziunea unei doctoriţe interniste, folia de hârtie de jumătate de metru, întinsă pe patul de consultaţie, este o hârtiuţă. Tot ei substantivele funduleţ, burtică şi picioruş îi par rezonabile, chiar dacă respectivele părţi aparţin unui adult, după cum observaţia „Staţi bine cu ficăţelul“ nu o plasează – cum ar fi de aşteptat – în mediul zootehnic, ci doar îi confirmă gentileţea. Însă triumful stilistic îl atinge un oftalmolog care examinează ochişorul drept şi, apoi, ochişorul stâng ai unui pacient de 64 de ani. Siropel – cu savurosul plural siropele – defilează demn pe scena lexicului mutilat. Că se aplică medicamentului recomandat de pediatru sau nu devine irelevant.

O noutate medicală o reprezintă termenul perfuzică, menit, probabil, să atenueze disconfortul asociat administrării tratamentului. După ce anunţă că „perfuzica s-a terminat“, asistenta – pasibilă de convertire în asistentuţă – îşi poate considera misiunea încheiată onorabil.

Este remarcabilă recurenţa folosirii cuvântului graviduţă, care edulcorează o realitate fiziologică, ca şi cum ar salva-o de la un statut ruşinos. „Ele sunt graviduţele lui 2015“, titrează o publicaţie, în timp ce o anonimă adresează, pe un forum, „Bună ziua la toate graviduţele“. Mai mult, vedeta X este „o graviduţă frumuşică“, conchide o publicaţie.

Lista adjectivelor diminutivate s-a extins pentru a include şi malformaţii precum ieftinuţ, scumpuţ şi chiar importănţel/importănţică. Denotativă şi persuasivă până la refuz, pagina de Facebook intitulată Ieftinuţ - detergenţi, cosmetice, scutece livrează – îmi permit speculaţia – lucruşoare ce fac vieţişoara mai uşurică.

Dincolo de ridicolul plastic, fenomenul diminutivării riscă să producă anumite confuzii, atunci când nu se referă la noţiuni desemnate, contextual corect, în forma diminutivală, precum merişor, străduţă, gentuţă, hârtiuţă, cuţitaş. Dacă o pâinică poate cântări până la jumătate de kilogram, devine dificil de intuit cum va fi definită o pâine de talia unei chifle. La fel, o punguţă în care încap mai multe kilograme de alimente se regăseşte, forţat, la o scară infimă, dar suficient cât să găzduiască şi o facturică. De asemenea în context economic, tot mai frecventul bănuţi, ce poate desemna o sumă derizorie sau mii de euro, îl evită, elegant, pe clasicul bani, supus unei anateme de neînţeles.

Gimnastica lexicală a cuprins şi clasa adverbelor. Spre deosebire de corectul regionalism acuşi, recent patentatul afărică („Mai plouă afărică?“) anulează orice replică articulată.

Nesusţinută de simţul metaforei sau de vreo efuziune lirică, utilizarea limbajului de eprubetă îşi deserveşte propria cauză. Sugerând o pornire de exorcizare lingvistică eronat administrată, ea poate asigura, cel mult, o reuşită invitaţie la vodevil.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite