„Lotul“ personalităţilor medaliate de Regele Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase a primit emoţionat Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo“
Ilie Năstase a primit emoţionat Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo“

Fostul tenismen Ilie Năstase, fostul premier Victor Ciorbea şi eseistul Mihai Şora s-au numărat printre cei care au primit, ieri, distincţii din partea Regelui Mihai. „Sala Regilor“ din Palatul Elisabeta a fost copleşită, ieri, de emoţiile unor personalităţi din România şi din străinătate care au fost decorate de Regele Mihai într-o ceremonie solemnă, desfăşurată în compania mai multor membri ai Familiei Regale.

Monarhul a înmânat Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate unor apropiaţi şi susţinători ai Casei Regale, care s-au remarcat prin preocuparea faţă de principiile Coroanei şi prin activitatea lor profesională. Mihai Firică, Camelia Csiki, Mioara Simcelescu şi Alice Boulbon au fost onoraţi cu această distincţie. 

De asemenea, Regele a acordat Crucea Casei Regale a României tenorului Ioan Piso, jurnalistului Christian Mititelu, scriitoarei române de origine germană Anely Ute Gabani şi, în ciuda faptului că distincţia se acordă, de regulă, persoanelor fizice, Yacht Clubul Regal Român s-a numărat printre medaliaţi.

Nici republican, nici monarhist

Una dintre cele mai importante decoraţii regale, „Nihil Sine Deo", a fost acordată fostului premier Victor Ciorbea (pentru „gestul hotărâtor" din 1997 pentru reîntoarcerea Familiei Regale în România), tenismenului Ilie Năstase, eseistului Mihai Şora şi lui Iguy Buchlon, membru al Consiliului Regal şi consilier al Maiestăţii Sale.

Contactat de ziarul „Adevărul" pentru a ne spune, cu sinceritate, care este motivul pentru care crede că a primit decoraţia „Nihil Sine Deo", Ilie Năstase explică, neşovăielnic: „Păi, pentru cariera mea inter­na­ţională, nu? Înseamnă, sigur, înseamnă mult pentru mine această decoraţie". Întrebat dacă evenimentul de la Palatul Elisabeta l-a făcut să aleagă mai uşor între monarhie şi republică, tenismenul preferă anonimatul politic. „Am candidat la primărie în '96, aşa e, dar de atunci nu mai sunt nimic. Deci, nici republican, nici monarhist".

„Este cea mai importantă decoraţie pe care am primit-o până în prezent", declară Victor Ciorbea. Fostul premier continuă tradiţia ţărănistă: „Indiferent în ce poziţie mă voi afla, voi încerca să servesc pe Maiestatea Sa, Casa Regală, monarhia şi, prin aceas­ta, şi pe poporul român".

Cetăţean de onoare al Techirghiolului

Primarul municipiului Techirghiol, Adrian Stan, i-a acordat Maiestăţii Sale Regele Mihai I, ieri, titlul de Cetăţean de onoare al oraşului. 60 de persoane - reprezentanţi de seamă ai oraşului - au fost prezente în Sala Regilor, de la Palatul Elisabeta, impresionându-i vizibil pe membrii Familiei Regale. „Suntem o localitate mică, dar importantă, ne ducem traiul în înţelegere şi bună pace, dar Techirghiolul n-ar fi existat fără Familia Regală", a precizat Adrian Stan, făcând referire la decizia Congresului de la Berlin (1878), în urma căreia Dobrogea a revenit României. De asemenea, acesta l-a invitat pe Regele Mihai să construiască o reşedinţă a Familiei Regale la Techirghiol „ca la Balcic", adăugând că, în oraş, va fi dezvelit în curând un monument în cinstea regalităţii din România, simbolizându-i pe toţi cei patru regi. În urmă cu un an, Patriarhul Daniel a fost onorat cu aceeaşi distincţie.

info
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite