Lumea digitală este pentru toţi!

„Două doamne în vârstă accesând produse noi ale unei renumite firme” FOTO Arhivă personală

Aminteam recent despre analfabetismul digital, între realitatea lui şocantă şi potenţialul lui de rezistenţă. Cea mai mare problemă rămâne ignorarea simplităţii operaţiei de alfabetizare digitală. Oricine indiferent de vârstă şi poziţie socială se poate alfabetiza.

Am zis! Dixit! Mai trebuie demonstrat? Un comentariu la postarea precedentă în care mi se amintea că oamenii mor de foame şi noi discutăm de competenţe digitale mă face să cred că da.

Prima întrebare care se pune deci este cea privind utilitatea competenţelor digitale la nivel de utilizator? Întrebare care mie mi se pare mai degrabă retorică, având în vedere că din toate azimuturile suntem bombardaţi (nu toţi, selectiv după cum se pare!?) cu informaţii despre schimbarea lumii în care trăim la bază fiind revoluţia digitală.

O carte recent publicată (The New Digital Age: Reshaping the Future of People, Nations and Business, Eric Schmidt and Jared Cohen, Knopf. Aprilie 2013 ) afirmă nici mai mult, nici mai puţin că „nimic nu schimbă mai mult viaţa noastră decât revoluţia digitală”. Iar Eric Schmidt, fost CEO al Google, nu este un oarecare, el este considerat de Time Magazine unul dintre cei mai influenţi 100 oameni de pe planetă. Autorii cărţii atrag atenţia asupra unor evoluţii şi bune şi rele ale lumii digitale: acces generalizat la informaţie, multiplicarea autorilor de conţinut, noi forme de comunicare, dar şi ciber-terorism şi războaie digitale, asumare de identitate, posibile forme de dictatură online, ş.a.

Mi-a atras atenţia în mod deosebit ideea că am putea asista la apariţia unor ”caste digitale”, caste formate din oameni cu acces diferit la tehnologiile digitale. Apartenenţa la caste va fi determinată mai puţin de bogăţie sau ascendenţa familială şi mai mult de stăpânirea accesului la tehnologii. Post-capitalism? Aminteam şi eu în postarea din martie a.c. că lumea digitală a născut o nouă prăpastie, parcă nu ar fi destule cele multe pe care omenirea le cunoaşte şi le simte, este vorba de prăpastia digitală. Prăpastia digitală (Digital Divide) ridică o barieră între cei care au acces la Internet şi îl pot avea şi cei care nu au acces sau nu îşi pot permite acest acces. Partea cea mai întunecată a barierei, dacă se poate spune aşa, este cea determinată de lipsa de competenţe digitale la nivel de utilizator într-o lume  în care nu peste mult timp fiecare persoană cu vârstă peste 3-4 ani va trebui să aibă competenţe digitale! Pentru cei tineri este aproape o axiomă că au competenţe digitale. Tinerii sub 20-25 ani au crescut cu acces la tehnologiile informaţiei şi Internet şi le consideră normal de folosit şi nu întâmplător li se mai spune nativi digitali. Axiomele pot fi şi aparente în viaţa socială, numai în matematici le acceptăm ca ipoteze de lucru. Într-o postare viitoare voi încerca să ne lămurim şi cu competenţele digitale ale nativilor digitali.

Persoanele de vârsta a doua şi a treia trebuie să înveţe să folosească aceste tehnologii mult după ce au ieşit din circuitul şcolii şi manifestă natural rezerve faţă abordarea lumii digitale. Rezerve care ajung chiar la un fenomen de respingere manifestat în diverse forme, de la considerarea produselor lumii digitale ca jucării pentru copii, până la ignorarea lor în cele mai diverse forme. În opoziţie cu nativii digitali, acestei categorii de persoane i s-a găsit numele de imigranţi digitali. Comparaţie nu chiar lipsită de temei, un imigrant se vede brusc într-o altă lume cu reguli multe noi şi pe care trebuie să le asimileze.

Acum 20-30 ani viaţa imigrantului digital era grea. Avea nevoie de cursuri, ore de exerciţiu, trebuia să înveţe limbaje de programare etc. Şi aceasta nu pentru a deveni specialist, ci pentru a utiliza tehnologiile digitale! Între timp lumea digitală a evoluat mult. În ultimii 20 ani am evoluat de la PC-uri la laptopuri, apoi la telefoane inteligente şi tablete digitale. Aplicaţiile au devenit mai numeroase şi complexe, dar mai simplu de utilizat. Forumurile permit ca oricine să poată interveni în dezbateri, blogurile fac ca oricine să devină autor, reţelele sociale deschid o nouă lume a relaţionării sociale, aplicaţiile de comerţ electronic şterg diferenţele între localizarea domiciliului, prin eGuvernare interacţionezi cu autorităţile (acolo unde se poate, mai ales mai la vest de România!) mai simplu, fără întâlnirea cu funcţionarul care de multe ori se uită la tine ca la un biet muritor care îl deranjezi din activităţi importante, ca de exemplu Solitaire sau Angry Birds (să zâmbească cine ştie despre ce vorbesc, ia cine nu ştie să caute cu Google sau Ask!).

Evoluţia recentă spre aplicaţii digitale, face ca nici măcar cunoştinţe despre lucruri simple, dar stresante pentru vârsta doua sau a treia, ca de exemplu browser sau hipertext sa nu mai fie necesare. Intri în aplicaţie şi gata faci plata unei taxe sau a unui produs cumpărat online!

Şi atunci de ce această discrepanţă între tineri şi vârstnici? Statisticile sunt îngrijorătoare şi nu numai la noi. Irlanda este pe un loc de frunte în Europa privind competenţele digitale de tot felul, de la utilizare la profesionişti. Şi totuşi 57% din persoanele peste 65 ani nu folosesc Internetul, faţă de media naţională de 23%. Şi ca să fiu şi eu în ton cu anumite publicaţii voi cita cercetători ( nu ai unor universităţi britanice ca de obicei), ci un raport al unei conferinţe UE la Viena care spune că persoanele cu nivel de educaţie mai scăzut au 5% şanse mai mari la obţinerea unei slujbe, iar cei în vârstă de 54-65 ani cu 20% mai mari. În plus, competenţele digitale înseamnă la nivel individual o şansă să economiseşti bani, acces mai simplu la servicii, acces la informaţie şi resurse.

Şi atunci de ce imigranţii digitali stau mai departe de lumea digitală? În primul rând pentru că au temerea că nu vor putea învăţa. Nimic mai fals! Fotografia de mai sus, surprinsă de mine într-un magazin din străinătate arată două doamne în vârstă accesând produse noi ale unei renumite firme. Ar mai fi de adăugat că doamna mai în vârstă era şi într-un cărucior pentru persoane cu dizabilităţi. Exemple de persoane vârstnice care au competenţe digitale sunt numeroase şi personal sunt convins că la vârsta a treia accesul la Internet îţi dă  un mai mare sentiment de utilitate socială mărită.

Nu vreau să se înţeleagă că numai persoanele vârstnice ar avea de câştigat prin accesul la lumea digitală. Persoanele fără loc de muncă, cele cu un nivel scăzut de formare profesională, persoanele din categorii defavorizate, cele aflate în locaţii izolate, cele cu dizabilităţi, toate aceste categorii includ persoane care pot avea şanse sporite dacă dobândesc competenţe digitale. Majoritatea guvernelor lumii au lansat programe în acest sens numite generic Incluziune digitală, sau eInclusion.

Şi parcă văd scepticii care vor spune că instruirea este lungă şi costisitoare. Nimic mai fals, un program de iniţiere durează 6-10 ore (principii, poştă electronică, căutare, tranzacţii comerţ electronic şi bancare, eGuvernare) şi este de regulă urmat de autoperfecţionare! Incluziunea digitală poate avea succes numai prin instruire.

Totul este să faci primul pas. Ceilalţi urmează de la sine. Pentru o lume fără caste, nici măcar digitale!