Mai puţine medicamente pentru pacienţii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii români, care deja întâmpină dificultăţi în a-şi găsi medicamentele, ar putea fi puşi în situaţia de a alerga şi mai mult pentru a le găsi. Asta pentru că farmaciile au primit undă verde pentru a face distribuţie en-gros de medicamente, ceea ce până acum era interzis.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu 154 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi două abţineri. Iniţial, pe 6 septembrie 2016, a fost respinsă de Senat. Acum legea va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. 

Specialiştii atrag atenţia că actul normativ nu face altceva decât să accentueze exportul cu medicamente, legea fiind în deserviciul bolnavilor români. 

Undă verde pentru export direct din farmacii

Practic, prin intermediul legii, se dă undă verde expotului paralel de medicamente direct din farmacie, cutiile cu pastile putând fi redirecţionate spre alte ţări. Până acum, exportul paralel se derula strict la nivelul distribuitorilor de medicamente. 

„Această lege a apărut la presiunea mediului de afaceri. Trebuie separată farmacia de activitatea de comerţ. Nu suntem de acord cu acest act normativ pentru că se dă undă verde la comerţul exterior cu medicamente. În plus, va afecta trasabilitatea medicamentelor. Nici acum nu avem instrumente de control, pentru a monitoriza cutiile din momentul în care intră în ţară şi până în momentul în care ele ies din ţară, iar Agenţia Naţională a Medicamentului nu are suficienţi oameni pentru a controla şi farmaciile care fac distribuţie en-gros de medicamente în condiţiile în care nici pe distribuitori nu îi verifică”, a explicat, pentru „Adevărul”, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Criza care se adânceşte pe zi ce trece

În opinia acestuia, legea nu e nici în beneficiul pacientului şi nici a României, stat care are cele mai mici preţuri la medicamente, motiv pentru care fenomenul exportului paralel a atins cote alarmante, distribuitorii preferând să ducă produse în state precum Germania sau Franţa. 

Iar legea apare în contextul unei crize a medicamentelor care se adânceşte pe zi ce trece şi care i-a dus pe bolnavii români în pragul disperării, aceştia fiind nevoiţi să cumpere medicamente din ţări precum Bulgaria sau Ungaria sau de pe internet. 

În prezent, exportul paralel de medicamente, un mecanism legal, dar imoral, se ridică la 700 de milioane de euro. Criza medicamentelor s-a adâncit după ce în 2015 companiile farmaceutice au fost obligate să reactualizeze preţul medicamentelor. 

Atunci, autorităţile au decis să pună în aplicare o ordonanţă veche din 2009, care permitea ieftinirea medicamentelor, dar care, spuneau oficialii, le-ar fi dat posibilitatea românilor să beneficieze de terapii noi. Efectul a fost însă unul contrar aşteptărilor şi, rând pe rând, medicamentele au luat calea străinătăţii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite