Managerii români de HR sunt mai buni decât cei din Occident

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O duduie care lucrează de vreo 30 de ani mi-a trimis pentru un post foarte important pentru care făceam o recrutare CV-ul în care erau trecuţi doar ultimii 5 ani din carieră, pentru că a socotit ea că atât e relevant pentru postul în cauză. Bineînţeles că m-am enervat, mi-a fost destul de clar ce probleme are şi i-am răspuns că să-i fie de bine, însă eu nu iau în calcul aşa ceva.

Şi îmi răspunde imediat duduia, foarte afectată şi ironică: „Bună seara, Mulţumesc pentru răspuns. Informaţia despre CV-ul transmis anterior este utilă pentru că oferă o perspectivă care nu mi-a fost comunicată până acum. Documentul a fost conceput împreună cu o firmă de profil din Statele Unite, utilizat pentru recrutarea pe ultimele 2 poziţii şi evaluat, printre alţii, de o companie specializată în executive search, un specialist în resurse umane cu experienţă în Statele Unite, UK şi România şi un CFO care are în subordine departamentul de resurse umane al unei companii care operează în 30 de ţări... etc.

Şi sigur, adesea primesc astfel de admonestări când resping candidaţi, şi pe bună dreptate: "Cum, eu care am fost intervievat de cutare şi cutare din... (şi urmează o lungă listă de nume mari de companii, de firme de recrutare din marile ţări), şi au zis despre mine că ce bun sunt, şi ce impresionaţi au fost, şi ce scrisori de mulţumire am primit etc. etc., să-mi spuneţi că nu sunt bun pentru postul ăsta..." 

  

Da, aşa este, doar că puţini ştiu următorul lucru: toţi angajatorii şi managerii străini, head-hunterii şi specialiştii de orice fel care intervievează candidaţi români îşi vor face o părere mai bună despre ei decât şi-o fac managerii şi omologii lor români care i-ar intervieva, şi asta fără excepţie, practic. 

De 25 de ani lucrez în permanenţă cu manageri străini, cu directori de HR, cu consultanţi de la cele mai mari firme de head-hunting, am ajuns să-i ştiu poate mai bine decât se cunosc ei înşişi, pentru că eu îi văd din exterior. La început am fost uluit de felul în care se desfăşoară interviurile acolo la ei, trase la indigo, milimetric! Toţi te întreabă sute de detalii legate de joburi, de ce şi cum ai făcut acolo, ce realizări ai avut, cu cât ai depăşit planul, lucruri din astea. Stau cu CV-ul în mână şi urmăresc acolo ce spune omul. Practic, acolo dacă îţi faci un CV lung şi detaliat şi dacă-l înveţi pe de rost, cuvânt cu cuvânt şi-l reciţi apoi la interviu, ai toate şansele să fii un candidat excelent. Nicio altă întrebare care nu e legată de job şi de "technical skills". Însă la ei e suficient, şi dovada e că lucrurile merg bine acolo. 

Am scris asta de sute de ori: în ţările occidentale aşezate, la orice recrutare lumea se concentrează pe competenţele tehnice, apoi, mult mai puţin, pe profilul de personalitate şi deloc, niciodată pe profilul moral. În România eşti obligat să faci exact invers: verificarea profilului moral e primordială, profilul de personalitate e decisiv, adesea, şi abia după aceea intri în detalii şi pe profilul tehnic. În România te adaptezi, reuşeşti să faci faţă şi să performezi dacă ai personalitatea potrivită locului şi anturajului, conduci şi dai rezultate bune cu charismă, cu inteligenţă şi cu înţelegerea "specificului românesc", mai mult decât cu competenţa tehnică şi cu cunoaşterea meseriei. Şi câte cazuri celebre nu am văzut până acum, cu golani buni de CV şi de gură, recrutaţi de mari specialişti din străinătate pe posturi din care au putut să ducă aproape de faliment companii serioase... 

  

Când e vorba despre recrutare şi despre HR, în general, munca managerilor, a evaluatorilor şi a specialiştilor români e mult, mult mai grea decât a celor din occident, ai noştri trebuie să facă faţă unor situaţii şi unor indivizi despre care cei de "dincolo" nici nu au habar că există. Vă asigur că specialiştii în resurse umane şi în recrutare din România sunt mai buni decât cei din Occident, sunt obligaţi să înveţe şi să facă mult mai multe şi să performeze într-un mediu incomparabil mai dificil. Şi nu numai ei, ci şi mulţi alţii: şi cei din finanţe, din vânzări, din IT, mulţi directori generali. Se pare că străinii stau mai bine, încă, la logistică, operaţii mari, management tehnic, însă nu pentru mult timp. Cu marketingul e greu de spus acum, a ajuns şi la noi la acelaşi nivel. 

  

Dar de ce managerii străini au sistematic rezultate mai bune decât managerii şi specialiştii români, deşi nu sunt nici mai inteligenţi, nici mai citiţi, şi nici nu ştiu şi nu au văzut câte au văzut ai noştri? Bună întrebare, vă mulţumim că aţi pus-o, cum ar spune orice străin...

PS: Varsta mentionata in primul paragraf este pusa doar ca sa arat ca duduia in cauza avea o experienta de vreo 30 de ani, insa a socotit sa puna doar 5 in CV, pentru ca "aceia sunt relevanti". Asta mi-a dat o informatie relevanta despre candidata, insa nu cea pe care o credea ea... In rest, varsta aceea nu are legatura cu nimic. (GB)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite