Marketing?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La noi, s-a înţeles că marketingul e o şmecherie fără reguli.

De curând, am dat un interviu pentru „Evenimentul zilei". Se descoperise un document din care rezulta că, în 1983, pe când eram în Germania, mi s-a propus să lucrez la Europa Liberă. În vederea eventualei mele angajări i se ceruse părerea criticului literar Ion Negoiţescu, pe care nu-l cunoscusem încă personal, dar care se afla, de ceva timp, în Occident. Acestea erau faptele. O colaboratoare a gazetei m-a rugat să le comentez. Interviul a devenit însă epopeic. Am fost întrebat o mulţime de alte lucruri şi am făcut greşeala de a consimţi să răspund. Într-unul dintre pasajele textului a venit vorba (se putea?) şi de Traian Băsescu. În economia ansamblului, pasajul cu pricina ocupa cam 1%. Spuneam că am văzut, la un moment dat, la
CNSAS, o notă a căpitanului de vas Băsescu, care nu incrimina politic pe nimeni şi, deci, nu era o probă de poliţie politică. Mai spuneam că, spre deosebire de ceilalţi doi preşedinţi pe care i-am avut, Traian Băsescu este influenţat de servicii mai ales pe linia simpatiei sale pentru uniforme şi militărie. Spuneam, în sfârşit, şi că am plecat de la Cotroceni când am înţeles că preşedintele nu avea nevoie de consilieri, ci de ordonanţe. Dar, repet, tema şi substanţa propriu-zisă a interviului erau de cu totul altă natură.

Ce a urmat? Mai întâi, s-a publicat un articol despre Ion Negoiţescu, la sfârşitul căruia se anunţa apariţia iminentă a interviului meu. Articolul avea însă următorul titlu: „Andrei Pleşu, «agăţat» în dosarul homosexualului Negoiţescu". O dublă înşelătorie. Mai întâi, conţinutul articolului era legat, preponderent, de Ion Negoiţescu, astfel încât folosirea numelui meu în titlu era arbitrară. Cititorului i se promitea ceva şi i se oferea altceva. În al doilea rând, formularea intenţionat ambiguă, sugerând amestecul meu în afacerea homosexualităţii lui Negoiţescu, avea darul de a crea o confuzie (socotită, probabil, „vandabilă"), imediat speculată de o sumedenie de forumişti belicoşi.
Alte publicaţii s-au grăbit să semnaleze şi să comenteze interviul meu, tipărind, cu litere de-o şchioapă, titluri de genul: „Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleşu", „Pleşu îl atacă pe Băsescu în «Evenimentul zilei»", „Băsescu e influenţat de servicii" etc. Cu alte cuvinte, gazetele îşi urmăreau consecvent programul şi obsesiile, folosindu-mă ca „materie primă", falsificând tematica interviului, modificând centrul de greutate al spuselor mele, transformând episodicul în esenţial şi suspendând contextul frazelor citate. Pe scurt, se considerau îndreptăţite să-şi manipuleze, ireverenţios, interlocutorul şi să caricaturizeze adevărul de dragul unei presupuse creşteri a rating-ului.

Sunt, cu siguranţă, vinovatul numărul unu. Plec de la ideea bunei-credinţe şi a profesionalismului. Practic, ca să spun aşa, „prezumţia" de încredere. Am să mă învăţ minte. Cel mai înţelept ar fi, poate, să nu mai dau interviuri. Am cerut, totuşi, oarecari explicaţii. Mi s-a spus că e vorba de „marketing". După capul meu, marketingul e tehnica de a vinde bine un produs. A vinde bine înseamnă a face o reclamă convingătoare produsului, a-l ambala atrăgător, dar şi a-ţi asigura credibilitatea faţă de potenţialii clienţi. La noi, s-a înţeles că mar-
ketingul e o şmecherie fără reguli. Că e abilitatea de a păcăli clientul. Că dacă vrei să vinzi castraveţi, eşti liber să-i oferi sub eticheta „pastramă". Nu-ţi pasă dacă clientul o să te înjure. Sau dacă îl pierzi. Important e să dai lovitura. Măcar o dată! Sau, mă rog, câtă vreme ţine figura. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite