Mârlanul la putere şi involuţia României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motto: „Când duşmanul vine să atace, diviziunile interne sunt cauza ruinării acelui stat. Partidul cel mai slab devine instrumentul invadatorului, iar partidul cel mai tare se vede lispit de totalitatea resurselor naţionale”(Niccolò Machiavelli, 1469-1527).

Mârlanul aflat la putere nu numai că ţine România în loc dar o şi ajută să regreseze. Să se întoarcă în evul mediu. El chiar are sentimentul că reprezintă elita ţării datorită avantajelor materiale pe care le are iar din nefericire, în epoca noastră, singurul etalon de evaluare este banul. Numai că acest instrument care a clădit şi renaşterea italiană, la noi este nerodnic cultural fiindcă mârlanul la putere are două slăbiciuni: meciul de fotbal şi cântăreaţa de muzică uşoară, adesea lipsită de voce.

Putem urmări sponsorizări spectaculoase în aceste domenii care nu lasă urme şi nici o amintire. Dacă de Michelangelo Buonarroti şi Leonardo da Vinci (finanţaţi de Lorenzo de Medici supranumit şi «Magnificul») ne aducem aminte şi după sute de ani şi admirăm opera lor, cine îşi va mai aminti peste 60 de ani de fomaţia «Trident» sau de clasamentul actual al diviziei A?

 Fizionomia mârlanului se aseamănă cu cea porcină având ca semn distinctiv lanţul gros de aur şi jeep-ul enorm.

Aceşti oameni nu au citit în viaţa lor o carte de literatură. Şi de multe ori cuplează puterea materială cu cea politică. Presa a informat cazuri concrete privind preţul unui fotoliu de parlamentar. Mârlanul plin de bani are nevoie de acest fotoliu nu ca să declanşeze procese legislative inovatoare, nici nu l-ar duce capul! Are nevoie doar de imunitate parlamentară care-i permite să-şi vadă tihnit de afacerile sale.

Aceşti mârlani adună lângă ei găşti de stupizi, care se erijează în grupuri de interese. E de ajuns să intervievaţi câţiva consilieri ai unor potentaţi politici şi economici şi veţi vedea că nivelul lor cultural nu depăşeşte pe cel al unui manelist. Nu mi s-a dat să cunosc în România un potentat economic, care–i şi om politic, şi să fi făcut gesturi similare cu ale lui Berlusconi, care dincolo de cariera politică contestată este atât principalul sponsor al clubului AC Milan cât şi un sponsor al culturii italiene. El a sprijnit enorm Piccolo Teatro şi editura Mondadori, salvându-le de la faliment, cu mult înaintea carierei sale politice. Expresia „Trebuie să dăm banului şi o direcţie spiritualizată” îi aparţine. Până şi mafiotul Al Capone a susţinut financiar, în perioada recesiunii economice din interbelic, o cantină socială pentru şomeri!

         Vă puteţi închipui vreun mare sponsor al unei echipe româneşti de fotbal finanţând un muzeu sau publicarea ediţiei definitive Eminescu sau Blaga?

Nenumăratele dovezi din presa noastră privind mârlănia potentaţilor totuşi nu operează şi schimbarea lor cum ar fi normal. Mentalitatea mârlanului nu poate potenta decât inversarea valorilor iar un imbecil cu putere poate jigni oricând un talent marginalizat social făcându-l „dobitoc”, «găozar» sau „măgar”, ceea ce de fapt este potentatul. România va avea un viitor mediocru atât timp cât politica ţării nu va fi construită de intelectuali valoroşi, care să aibă şi talent managerial. 

În concluzie, omul de calitate nu dispune de bani pentru  a investi în proiecte culturale de durată pe când cei cu bani n-au nici o idee de transformare culturală sau instituţională în momente de cumpănă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite