Medicii de familie vor protesta, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de familie, nemulţumiţi de bugetul alocat medicinei primare în acest an, dar nici de modul în care funcţionează cardul de sănătate, vor să demonstreze paşnic în faţa Ministerului Sănătăţii. Acţiunea este programată pentru joi, se arată într-un comunicat de presă.

„Practicarea profesiei noastre a ajuns un demers greoi, birocratic şi riscant, cu legi ambigue, softuri gratuite dar nefuncţionale, imputări abuzive si aberante, practic o cursă cu obstacole şi cu o finanţare la limita subzistenţei cabinetelor”, arată reprezentanţii medicilor de familie.

Aceştia susţin că prin proiectul de contract cadru aflat în dezbatere nu pot oferi lucruri elementare, respectiv investigaţii şi medicamente uzuale pacienţilor.

„Pacienţii noştri nu mai trebuie purtaţi pe drumuri şi trebuie să beneficieze de drepturile elementare necesare îngrijirii sănătăţii, drepturi pentru care toţi plătim.  În plus, sistemul penalizează mii de medici prin birocraţie şi obsesia controlului, în timp ce adevăraţii hoţi scapă nepedepsiţi”, au completat medicii de familie.

Tocmai aceste nemulţumiri i-au determinat să se alăture protestelor făcute de cadrele medicale membre în sindicatul Hipocrat şi cele din Camera Federativă a Medicilor.

Printre solicitările medicilor de familie se numără creştere procentului din FNUASS alocat medicinei de familie, recunoaşterea dreptului de negociere a organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie, retragerea de la publicare a Contractului cadru 2016-2017 şi prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părţi, gratuitate pentru serviciile medicale necesare personalului medical şi elaborarea unei legislaţii specifice împotriva agresivităţii asupra cadrelor medicale, aplicabilă şi în medicina familiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite