Mercurialul onoarei în ani de puşcărie

Primele lucruri despre onoare, şi despre ce e important în viaţă, în general, le-am învăţat când eram mic, desigur. Într-un sat sărac din Moldova, lângă Târgu Bujor, numit orăşel nu se ştie de ce, poate pentru că acolo venea bâlciul, o dată pe an, timp de o săptămână întreagă. Acolo am apucat asfaltarea, drumul care ducea către Bârlad, electrificarea şi deschiderea brutăriei.

În clasa a şaptea am plecat, însă nu înainte de a afla şi de a desluşi ce şi cum trebuie să faci spre a-ţi asigura statutul în sat, şi chiar peste câteva sate de jur împrejur, la o adică.

Onoarea era sus, printre primele locuri în sistemul axiologic ţărănesc. Aşa cum scria şi în cărţi că trebuie să fie, de altfel. Erau câteva diferenţe, într-adevăr, însă atunci le puneam doar pe limitările bibliografice inerente locurilor şi timpurilor.

Acolo, în micul sat moldovenesc, onoarea se măsură cel mai bine în anii de puşcărie. Mai precis spus, câţi ani de puşcărie primeai dacă îi aplicai o corecţie celui care atenta la onoarea ta.

Moldovenii sunt oameni mai molcomi şi mai liniştiţi, aşa cum scrie şi în cărţi, de altfel. Nu eram ca oşenii sau că ungurii, de pildă, despre care se spunea că la mânie îţi bagă cuţitul direct în inimă. La noi, la mânie, se băga în altă parte. Nuuu, în codul onoarei de la noi nu intra niciodată omorârea nemernicului, că la musulmani, la maramureşeni sau că la unguri. Nu, un cuţit atent plasat, pe lângă organele vitale, respectiv un păr în cap sau o furcă în c..., exact atât cât să nu stea mai mult de trei, patru luni în spital, era suficient. Şi mai eficient, mă gândeam eu, că pedepsitul să aibă mai mult timp la dispoziţie să reflecteze şi să-şi regrete fapte.

În mercurialul onoarei de la noi din sat, asta însemna cel mult trei sau patru ani de puşcărie. Nu-mi amintesc să fi existat ceva în grila noastră ceva peste această limită. Adică onoarea nu merită mai mult de atât. Şi tot codul era numai pentru bărbaţi, nu ştiu să fi auzit vreodată ceva legat de femei, adică ceva ce ar fi trebuit să facă vreo femeie dezonorată.

Tabelul cuprindea două coloane: onorant şi dezonorant. Pentru prima categorie, era onorant, de pildă, să poţi bate pe oricine din sat, dacă ai vrea, ori să furi curent, tot ce se poate de la CAP, sau orice de la stat fără să te prindă, însă nu era neapărat dezonorant să nu furi cot la cot cu ceilalţi. În a doua coloană intrau situaţiile în care erai dezonorat dacă nu aplicai rapid corecţia celui care te-a insultat.

Am scris pe larg, tot aici, despre Ghiţă, prietenul meu care putea să bată pe oricine din sat. Cel care a băgat cuţitul în bietul consătean neatent care l-a înjurat de mamă de faţă cu o audienţă care aştepta apoi cu sufletul la gură reacţia celui dezonorat. Dar l-a băgat nu înainte de a-şi lăsa treburile în ordine şi de a-şi face valiza pentru cei trei, patru ani pe care urma să-i petreacă în închisoare. M-a anunţat dinainte că nu o să ne mai vedem câţiva ani, mi-a dat tot felul de sfaturi aproape părinteşti, despre ce e important în viaţă şi cum să-i faci pe oameni să te respecte. Apoi şi-a regizat o capturare spectaculoasă, în pădure. Abia după aceea s-a dus şi a băgat cuţitul. Ghiţă era profesionist, după cum uşor se putea deduce din descrierea mea. L-a băgat cât trebuie şi unde trebuie, încât să nu depăşească cei treri, patru ani de puşcărie deja planificaţi.

Alt exemplu care tot îmi revine în minte e acela cu onoarea de a fi primul care o aşa pe Floricica. Floricica era o codană foarte bine dezvoltată pentru vârsta ei, înaltă, durdulie şi roşie în obraji, care deja produsese tulburări hormonale suflării bărbăteşti pe o rază de vreo cinci sate în jur.

De la alt prieten al meu, şi el mult mai mare decât mine, am înţeles eu atunci că alt lucru important în viaţă este să fii primul care o aşa pe Floricica, sau pe cineva echivalent.

- Viorele, o să vezi că eu o să fiu primul care o aşa pe Floricica.

- Păi ea nu cred că te vrea, ea se tot uita după Iorgu, din câte am auzit...

- Păi ce, crezi că eu o s-o întreb? Când o prind, pac!, o aşa şi gata!

- Şi nu or să te ducă la puşcărie?

- Ei, nu o să iau mai mult de doi sau trei ani, în cel mai rău caz, dacă iese urât de tot. Gata, la vară o aşa pe Floricica, o să vezi...

- La vară? Dar de ce la vară, că mai e mult până atunci, abia ieşim din iarnă acuma...

- Eh, pui şi tu nişte întrebări... Păi unde să o aşa acuma, că stă toată ziua în casă. Şi ce, vrei să-mi îngheţe c... acuma, lasă, la vară, să fie frumos, să mă bucur şi eu. Şi, oricum, să văd că ăla micu al meu trece în clasa a doua, să nu mai am şi grija lui pe la puşcărie...

- Dar dacă o aşa altul până atunci?

Aici l-am blocat, a rămas tare pe gânduri, se vede treaba că nu se gândise. Nu mai ţin minte ce mi-a răspuns...