Mic dicţionar pentru rasişti

Sunt în vacanţă într-un resort din Venus, împreună cu nişte prieteni. Fiecare, cu excepţia mea, este însoţit de copilul din dotare. Seara, hotelul în care ne cazăm oferă tot felul de activităţi care să ajute la relaxarea şi distracţia turiştilor.

Acum două seri a fost, printre altele, o trupă de dans ţigănesc formată numai din români: femeile dansau lasciv din fund, bărbaţii purtau cămăşi roşii şi tropăiau de ziceai că s-a mutat strâmtoarea Bosfor la Saturn. Bărbaţii încântaţi făceau poze la dansatori (eu cred că mai degrabă la dansatoare), gândindu-se cum le-ar sta între gagicile alea. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am nevasta ageră în priviri ca un vultur şi mă comport exemplar. În această seară a fost stand-up comedy. Un tip încerca să spună chestii pe care le considera haioase fără a reuşi însă să provoace reacţia dorită decât la foarte puţini din cei aproximativ 200 de turişti prezenţi în sală.

Începe gluma aia cu aparatul GPS a cărui voce este fie în dialectul ardelenilor, fie a moldovenilor sau a oltenilor. Am mai văzut-o pe Youtube şi cel care o pune în scenă acolo are, clar, mai mult har decât tipul acesta. La un moment dat, „cu riscul de a deveni rasist“, tipul cu stand-ul întreabă dacă „avem indieni în oraşul nostru”. Nimeni nu se prinde la ce se referea omul, aşa că răspunsul este „nu”. Insistă comediantul în a primi un răspuns pozitiv şi ne face să realizăm că, de fapt, omul nu se referea la indienii din India şi nici la cei din America de Sud, ci la ţiganii autohtoni. Bineînţeles că vocea GPS-ului în „dialectul indienilor” este cu un accent considerat specific şi face trimitere la „furt”, „poliţie”, „pirande” şi „puradei”.Unii puşti din sala încep să râdă. Mă simt aiurea la gândul că, în cazul în care aş fi avut un copil, acesta ar fi riscat să se simtă umilit pentru singura vină că aparţine etniei romilor. Mi-am adus aminte de momentul în care a trebuit să-i explic unei nepoate de-ale mele, atunci când am luat-o de la grădiniţă, că noi nu furăm copii şi că „dacă nu stai cuminte, vine ţiganul şi te fură“, e doar o prostie rasistă spusă de una dintre mamele colegilor ei. Nu am reuşit destul de bine, pentru că la un moment dat, după ce a auzit exact aceeaşi sintagmă de la altă mămică, ne-a considerat mincinoşi, punând în practică ceea ce o învăţasem acasă şi anume că dacă aude acelaşi lucru de la două persoane diferite, să se gândească bine dacă nu cumva ceea ce spun acei oameni este şi adevărat.

Acum ceva vreme, un prieten îmi povestea cum a trebuit să facă faţă unei crize de panică a băiatului său în momentul în care, conştient fiind de apartenenţa sa etnică, a auzit cântecelele galeriei Stelei la un meci cu Rapid. „Am avut şi vom avea mereu/ Boală pe ţigani” şi „Mori, ţigane!” au, pentru un puşti de 6 ani, doar sensul denotativ, subtilităţile fiindu-i străine. Puştiul a avut nevoie de consiliere de specialitate aproape un an pentru a înţelege că cei din jurul său nu îi sunt duşmani şi că nimeni nu îi vrea răul. Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, a si renunţat să mai ţină cu Steaua. De fapt, a renunţat în a iubi fotbalul cu totul. 

Acum, pentru comediantul de aseară şi pentru cei ca şi el, câteva clarificări / informaţii:

 - Cuvântul „şmen“ nu are nicio legătură cu limba romani. E un argou, a cărui origine nu o cunosc nici eu şi nici ăştia mai deştepţi decât mine în ale limbii române, pe care i-am întrebat.

- Dacă vrei să îţi iei bătaie de la un rom, întreabă-l ce face piranda lui! Ştiu că până de curând exista Miss Piranda, însă acela era un concurs de talente, la care participau şi multe fete în căutare de faimă şi care nu aveau, neapărat, legătură cu etnia. „Pirandi” nu însemnă altceva decât „curvă” şi te asigur că niciunul dintre organizatorii concursului nu îşi alegea nevesta de acolo! Pentru femeia romă, şi mai ales cea căsătorită, nu există decât termenul de „romnie”.

- Cuvântul „puradel” nici măcar nu există în limba romani. Este un cuvânt de origine maghiară („purde”), folosit mai ales în secuime, a cărui semnificaţie este relativ aceeaşi, respectiv copil (cu variaţiuni „copil rom” sau „dezbrăcat/ă”). La  noi, e „chavo”. Ştii, ca să înţelegi şi tu, îţi dau un hint: e fix ca în melodia aia, „Muro Chavo”, cântată de roackerul ălă cu barbă…

- Cu accentul este o poveste diferită: încă de mici ni se taie puţin limba ca să putem să zicem „şapte cai frumoşi” şi „certefecat”. În plus, la şcoală avem manuale diferite care să ne ajute să îi amuzăm pe cei din jur cu greşelile noastre de exprimare.

Şi acum, special pentru tine, zic şi eu un banc: Un ţigan, un rus şi un american sunt prinşi de canibali. Marele Şef al canibalilor decide, în funcţie de felul în care arată fiecare, ce tip de mâncare va deveni. Rusul, gras şi împănat, ajunge la sarmale; americanul, atletic şi îngrijit, ajunge la aspic; ţiganul, slab şi afumat, ia drumul ciorbei. Bine aşezat în oala de ciorbă şi înconjurat de legume, ţiganul nostru vrea să scoată capul din apă dorind să spună ceva. Acest gest, însoţit de icnetele şi grimasele celui ce va să devină ciorbă, stârneşte reacţia şefului bucătar al canibalilor care, cu o mişcare simplă din încheietură, mânuieşte polonicul astfel încât acesta să îl lovească în cap pe bietul ţigan şi să îl trimită înapoi pe fundul oalei. Încercările omului nostru sunt văzute de marele şef care vine şi îl lasă să spună ce vrea. Ţiganul, scoate capul din oală şi, râzând cu gura până la urechi, zice: „Na, că m-am căcat în ciorba voastră!“