UPDATE Mihai Tudose vrea vaccinarea obligatorie, prin lege. Minstrul Sănătăţii, Florian Bodog, promite că noua lege a sănătaţii va prevede acest lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tudose vrea vaccinarea obligatorie
Mihai Tudose vrea vaccinarea obligatorie

Premierul vrea să introducă, prin lege, obligativitatea vaccinării copiilor. Mihai Tudose a declarat, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, că va fi necesar ca România să îşi producă singură vaccinurile de care are nevoie, prin intermediul Institutului Cantacuzino.

UPDATE „La momentul de faţă nu există nicio prevedere legală care să le interzică acest lucru sau care să le inducă o obligaţie. În noua lege a sănătăţii există obligaţii exprese şi există prevăzut faptul că părintele care semnează că nu îşi vaccinează copilul îşi asumă toată responsabilitatea“, a declarat Florian Bodog, potrivit Agerpres.

Credeţi că situaţia actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii?, a fost întrebat premierul Mihai Tudose, vineri dimineaţa, de Radio România Actualităţi.

„Eu cred că da. Sunt şi vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile. Deci, acel părinte nu-şi pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Pe tot ceea ce înseamnă civilizaţie europeană nord-atlantică sau centru, trebuie să fie peste 95% din copii vaccinaţi. Iertaţi-mă, când noi stăm în jur de 50%, suntem departe de lumea civilizată", a răspuns şeful Executivului.

Tudose recunoaşte că în ceea ce priveşte vaccinarea la nivel naţional, "problema este complexă".

„Pe de o parte, la un capăt al problemei se află sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri. Apoi, am constatat că şi atunci când sunt, nu au ajuns toate în timp util în toată ţara. Apoi, după ce au ajuns în toată ţara, atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie şi copiii vaccinaţi şi în ultimă speţă, au fost acei părinţi iresponsabili - şi îmi asum cuvântul - care, invocând diverse pretexte sau diverse convingeri, au considerat copiii lor nu trebuie vaccinaţi. Deci o lege a vaccinării poate începe cu a asigura stocurile necesare, cum v-am spus, şi mi-am asumat şi ca proiect al guvernului, dar şi ca proiect personal, revigorarea şi reinventarea, dacă vreţi, a Institutului Cantacuzino, să producem şi noi vaccinurile noastre...“, a mai precizat premierul.

Peste 200.000 de copii cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani sunt nevaccinaţi împotriva rujeolei, se arată într-un raport publicat recent de Ministerul Sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus România între cele cinci ţări care însumează la nivel global peste 80% din numărul de îmbolnăviri de rujeolă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite