Ninsori şi viscol în toată ţara în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o informare meteorologică de ninsori şi viscol, valabilă din 11 februarie, ora 06.00 până pe 12 februarie, ora 04.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se vor semnala intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ.

„În intervalul menţionat în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa”, se arată în informare. 

Potrivit sursei citate, vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Pe litoral rafalele vor depăşi 60...65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite