Pacepa, cel Mare şi Puternic: „Nu-i acordaţi atenţie omului din spatele cortinei”

La 28 iulie 2013 pe canalul românesc B1 TV s-a desfăşurat un program maraton de 6 ore pentru lansarea ultimului efort literar al dezertorului român al Războiului Rece, Ion Mihai Pacepa, „Dezinformarea” (2013), co-autor Ronald J.Rychlak, şi pentru a aduce omagii lui Pacepa ca presupus responsabil de căderea comunismului în România şi, aparent, în Europa.

Puteţi urmări aici înregistrarea VIDEO. 

Ca parte a acestei extravaganţe, completată de clipuri video de marketing şi interviuri mass-media, domnii Pacepa, reporterul Andrei Badin, şi Vladimir Tismăneanu au atacat persoana şi cartea mea: Fereşte-mă, Doamne, de prieteni: Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României (2010). Ironia face ca titlul şi tema centrală a volumului lui Pacepa-Rychlak sunt ideale pentru inţelegerea atacurilor lor împotriva lui Larry Watts.

Pentru acei cititorii care nu sunt familiarizaţi cu conceptul, dezinformarea este diseminarea de informaţii false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie şi / sau opinia publică cu scopul luării de măsuri - inclusiv non-acţiune - dăunătoare pentru interesele lor. În cazul de faţă, acest lucru s-ar putea referi la prezentarea incorectă a unei surse ca fiind de încredere şi demnă de consultare sau, exact invers, ca pe un şarlatan ale cărui rapoarte ar trebui să nu fie nici citite, nici luate în considerare. Deoarece dezinformarea nu poate rezista verificării temeinice, se fac toate eforturile pentru a descuraja analiza critică. Chiar şi fabricaţiile cele mai bizare pot fi vândute publicului atunci când dezinformarea face apel la idei preconcepute, suspiciuni, prejudecăţi culturale sau politice ale receptorului.

Cele mai multe acţiuni de dezinformare au câteva caracteristici comune. În primul rând, în afară de mici detalii care oferă oarecare plauzibilitate, principalele acuzaţii sunt dificil sau imposibil de verificat. În al doilea rând, dezinformarea este dificil de a fi atribuită înapoi, până la la sursa originală. Chiar şi atunci când sunt menţionate referinţe la sursa, ele sunt foarte generale, neînsoţite de citări specifice, numere de pagină, sau programe şi ore de de difuzare. Această tactică deliberată face ca receptorul să creadă că acuzaţia este documentată, descurajându-l pe acesta să examineze sau să verifice referinţa astfel menţionată. Un exemplu în acest sens: niciunul din citatele pe care Pacepa le prezintă ca venind din discuţiile sale cu şeful KGB, Yuri Andropov, şeful Informaţiilor Externe KGB Alexandru Saharovski, sau de la Nicolae Ceauşescu nu avea vreo bază documentară.

De asemenea, fabricaţiile echipei Pacepa-Bădin-Tismăneanu privind colaborarea pe servicii de informaţii sovieto-română post-1963 şi atacurile împotriva persoanei şi muncii mele urmează acelaşi model.  Deşi ei susţin existenţa post-1963 a  colaborării împotriva SUA, Vatican şi Israel, din partea României, ei nu furnizează vreo dovadă care să o susţină în afara  "autorităţii" lui  Pacepa, insistând numai asupra a ceea ce a scris el în Orizonturi Rosii.  Mai mult, ei inventează propriul lor "Larry Watts", în scopul de a ataca afirmaţii pe care eu niciodată nu le-am exprimat verbal sau în scris, în timp ce încearcă să atragă personalităţi, nu direct implicate, din SUA să li se alăture în campania lor împotriva afirmaţiilor atribuite mie pentru care aceştia sunt singurii responsabili. Această a doua tactică corespunde unui “joc” standard de dezinformare în care conflictul este aprins între ţintă şi o terţă parte până când acesta ajunge să se autosusţină, deturnând astfel energiile ţintei şi slăbind poziţia sa.

Fostul director al CIA, R. James Woolsey,  a căzut în această capcană pentru că avea încredere în Pacepa şi trebuie că nu a mai verificat acuzaţiile lui Pacepa. Aceeaşi tehnică a fost folosită pentru a-l ademeni pe Albert Einstein şi un număr de senatori şi congresmeni americani în sprijinul naiv oferit organizaţiilor din Frontul Sovietic ce pretindeau că lucrează pe probleme de asistenţă socială în perioada anilor 1920 si 1930. ( http://www.foia.fbi.gov/foiaindex/einstein.htm, New York Times, 09/02/22)

Domnii Pacepa şi Tismăneanu au încercat să angajeze o autoritate din SUA pentru a discredita Fereşte-mă, Doamne, de prieteni încă de la publicarea ei. Aceasta nu a fost o sarcină uşoară având în vedere că această carte a primit recenzii favorabile de la specialişti de renume pe România şi Războiul Rece, cum ar fi Prof. Keith Hitchens, Prof. Dennis Deletant, şi Directorul politicii de Securitate Naţională şi Strategie de la Colegiul de Război al Armatei SUA , colonelul Charles Van Bebber. (Europa de Sud-Est, 36 1 (decembrie 2012), Revista slavica si Est Europeana, 90 1 (ianuarie 2012); Parametrii, 41 3 (toamna anului 2011))

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a primit  de asemenea avize de susţinere de la un fost analist şef al serviciilor secrete britanice, un analist senior CIA responsabil pentru Balcani, mai mulţi foşti înalţi diplomaţi americani care au servit în zonă, şi profesori atât din ​​Statele Unite cât şi din  Europa. În România, cartea a fost bine întâmpinată şi apreciată de academicieni, profesori universitari, arhivişti, directori din serviciile de informaţii post-comuniste, miniştrii Apărării, şefii Statului Major General, etc (pentru comentarii şi extrase din cărţi vezi www.larrylwatts.com).

Confruntaţi cu o o misiune aproape imposibilă, de a combate Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, Pacepa si compania au ales să  evite cartea cu totul. În schimb, ei dau impresia că se referă la carte citând critici şi acuzaţii împotriva propriilor lor fabricaţii. În tentativa lor de a face acest şir de fabricaţii mai credibil, ei atribuie un caracter şi un trecut  autorului care au foarte puţină legătură cu realitatea. Pentru ei  "Larry Watts" este un american neloial care a fugit din Statele Unite în timpul Războiului Rece, şi care şi-a vândut serviciile regimului comunist din România, şi chiar şi-a trădat ţara – reprezentandu-mă pe mine ca pe un Pacepa pe invers. În acest timp, Pacepa este confortabil înfăşurat în mai multe valuri de steagul american, compunând „scrisori de dragoste" către Statele Unite ale Americii.

Astfel de fabricaţii se pot credibiliza deformând persoana-ţinta, care altfel ar fi lipsită de orice motivaţie credibilă pentru comportamentul imputat. De exemplu, aproape imediat după publicarea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, Vladimir Tismăneanu a început să insinueze că fusesem un adept al stalinismului şi că lucrasem pentru Securitate, el sugerând că am „devenit  nativ" de la „prea mult contact" cu istoricii militari români înainte de 1989. (Tismaneanu.wordpress.com, 28/05/11, 30/05/11, 20/12/11 şi 11/05/13)

Andrei Bădin, intervievatorul lui Pacepa în "eveniment major de televiziune," deformează prin exagerare povestea unui Larry Watts, care "s-a mutat în România lui Ceauşescu", după ce a obţinuse “azil  politic din partea regimului" apoi a "îmbrăţişat idealurile comunismului românesc" şi "a colaborat cu Securitatea”. (Bădin.ro, 18 şi 19/10/13, evz.ro, 29/07/13).

Pacepa, sursa lor de informaţii "de încredere", declară că "în realitate, Watts s-a stabilit în România în timpul domniei lui Ceauşescu şi a lucrat pentru fratele lui Ceauşescu, generalul Ilie Ceauşescu." (Pacepa şi Rychlak (2013): 340)

Niciuna dintre aceste fabricaţii nu ar putea rezista chiar unei simple verificări a faptelor. Diversele mele călătorii în România au fost întotdeauna organizate şi finanţate sub egida Congresului sau Guvernului american. Astfel, am petrecut doi ani în România comunistă pe o bursa Fulbright, câteva luni pe burse IREX, şi două luni pe ceea ce se cheamă de exemplu bursa pe Resurse Naţionale. N-am întâlnit un singur membru al clanului Ceauşescu în acest timp si nu am acceptat vreun loc de munca de la ei.

Nici nu m-am cuibărit într-un azil confortabil din care să conspir cu regimul Ceauşescu în timpul anilor 1980, cum pretind Pacepa şi Bădin. Lăsând la o parte universul alternativ creat de Pacepa şi compania, în realitatea noasträ, cea în care traiectoria persoanelor poate fi retrasată conform cu documentele existente, eu am condus fie activitatea de cercetare la Woodrow Wilson Center în cadrul unui grant  în Washington DC, fie mi-am finalizat lucrarea de doctorat în Los Angeles într-un program comun dintre RAND şi UCLA,  timp în care lucram ca şi consultant RAND. Am dat asistenţă de cercetare şi analiză pentru studii comisionate de Pentagon cu privire la Uniunea Sovietică, Europa de Est şi Pactul de la Varşovia. Aceste studii au fost conduse de catre expertul RAND pe probleme KGB, Jeremy Azrael, şi au fost efectuate cu diferiţi specialişti RAND  în problematica ţărilor Pactului de la Varşovia şi a Europei de Est--de exemplu, JF Brown, A. Ross Johnson, John Van Oudernaren, şi F. Stephen Larrabee.  Am avut de asemenea privilegiul de a lua parte la ocazionalele episoade de "joc de război", cu participarea lui  McGeorge Bundy, Frank Fukuyama, Arnold Kantor, etc.

În 1988 perspectivele României mi s-au părut atât de sumbre încât am părăsit-o temporar ca obiect de studiu, reorientându-mi atenţia pe analiza evoluţiei extraordinară pe atunci de liberalizare a URSS. Numai răsturnarea lui Ceauşescu în Revoluţia din decembrie 1989 şi persuasiunea personalului IREX m-au convins să ma întorc la subiectul România de la postul de profesor la Washington University din Seattle.

Începând cu 1991 până azi, am locuit si activat în România cel puţin jumătate din timp, lucrând pe integrarea în NATO şi reforma serviciilor de securitate, iar din 2009 ţin cursuri universitare şi scriu.  Pâna în prezent, şederea mea in România a fost întotdeauna pe baza unor vize temporare.  Nu am cerut şi nu am aplicat vreodată pentru cetăţenia română. Pentru toate acestea există documente ce pot fi verificate la fiecare dintre instituţiile menţionate.

Capacitatea lui Pacepa de a compune tirade de neadevăr este impresionantă. Într-o "revelaţie," în mod evident considerată de el ca fiind “dovada peremptorie”, Pacepa proclamă ritos că versiunea în limba engleză a cărţii mele ar fi fost publicată doar dupa un an de la  ediţia sa în română . "În mod clar", spune gloriosul dezertorul, "cartea lui Watts a fost mai întâi scrisă în limba română," şi aşa se "demonstrează rolul ei de dezinformare." (Pacepa şi Rychlak (2013): 340)

Încă o dată, fabulaţia lui Pacepa se destramă chiar atunci când e supusă la verificarea cea mai sumară. Ediţia engleză a cărţii mele, incluzând prim-planuri ale coperţilor din faţă şi spate, fragmente în engleză precum şi hărţi interioare a fost prezentă pe internet din noiembrie 2010. 

Ea a fost, de asemenea, prezentată la reuniunea din România a Comisiei Trilaterale, la acel timp. Prima ediţie românească a fost lansată abia 7 luni mai târziu în mai 2011, fiind semnalată şi pe internet.

 “Calul” englez, într-adevăr, a venit înainte de "carul" românesc.

Verificarea cronologiei prezentate este un exerciţiu trivial. Ignorarea de către Pacepa a acestei cronologii , insistând că ordinea de publicare a fost exact invers, ridică întrebări foarte serioase cu privire la alte informaţii care-l au pe el ca singura sursă.  Faptul ca Pacepa a indus în eroare o serie de foşti oficiali americani şi alţi americani nu reduce deloc problema lui serioasa de credibilitate. 

Pacepa se ocupa de cartea mea în capitolul final (înainte de epilog) al Dezinformarii sale, insistând că aceasta este destinată discreditarii lui. Cu toate acestea, în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, care are 760 de pagini, Pacepa apare numai pe şapte pagini de text, prima dată doar de la pagina 550. (Watts (2010): 550-552, 554, 581-582, 660) şi, spre deosebire de practica sa, eu nu-l vizez cu atacuri la persoană. Cele câteva referinţe scurte pe care  le fac la trecutul său din România se bazează în principal pe propriile sale declaraţii, şi pe descoperirile recente ale angajaţilor de la Consiliul Naţional  pentru Studierea Arhivelor Securităţii din Romania. (De exemplu, Liviu Ţăranu, Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980, CSNAS 2009)

Acestea fiind spuse, cartea mea detaliază războiul clandestin al Blocului Sovietic împotriva României până în 1978, bazându-se în principal pe documentele de arhivă din fostele membre ale Tratatului de la Varşovia. Iar  descoperirea centrală, că  independenţa regimului comunist din România a fost nu numai reală, dar chiar mult mai adevărat  anti-sovietică decât ne-am dat noi seama la timpul potrivit in Occident, loveşte din plin legenda lui Pacepa, atât de susţinută de domnii Tismaneanu si Bădin.

Tema principală a lui Pacepa rămâne aşa cum a fost întotdeauna -- că România comunistă a fost un cal troian sovietic şi că nimic din independenţa sa nu a fost real. Pe de altă parte, echipa Pacepa ne cere să respingem abundenţa de documente contrare tezei lor, ce au apărut din arhivele statelor Pactului de la Varşovia, şi să ignoram "omul din spatele cortinei," pe care daca l-am examina macar un pic s-ar distruge întregul mit creat de repetarea îndelungată a acestei minciuni. 

După Pacepa, România i-ar fi legat la ochi pe preşedinţii Kennedy, Johnson, Nixon, Ford, Carter si Reagan (în primul său mandat), şi pe directorii respectivi ai CIA John McCone (1961-1965), William Raborn (1965-1966), Richard Helms (1966-1973), James Schlesinger (1973), William Colby (1973-1976), George Bush, Sr (1876-1977), Stansfield Turner (1977-1981), şi, se pare, pe William Casey pe durata primei jumătăţi a mandatului său (1981-1987). Această poveste ar fi fost foarte improbabilă, chiar făra avalanşa post-comunistă de evidenţă documentară contrară de la autorităţile sovietice şi ale Pactului de la Varşovia – documente acum disponibile publicului pe site-uri Proiectului Istoriei Internaţionale a Războiului Rece de pe lângă  Woodrow Wilson Center şi de Istorii Paralele pentru Cooperare în Securitate. (http://digitalarchive.wilsoncenter.org/; http://www.php.isn.ethz.ch/collections/index.cfm)

În schimb, Pacepa aruncă o "cortina" de vinovăţie asupra întregului aparat românesc de securitate, asupra diferitelor regimuri comuniste din România, asupra României însăşi, în aşa fel încât toate acestea să poată fi identificate, dupa teza lui Pacepa, ca reprezentând interesele KGB-ului şi ale Kremlinului. Pacepa ar fi dorit să ne facă să credem ca bogăţia de documente, disponibile în prezent datorită Biroului de Istorie al Departamentului de Stat al SUA şi al Freedom of Information Act Reading Room de pe lânga CIA, sunt nesigure deoarece SUA ar fi avut ochii legaţi de la inceputul anilor ‘60  până la aproape o decadă după sosirea lui în Statele Unite.  (http://history.state.gov/; http://www.foia.cia.gov/)

Întotdeauna, o propunere improbabilă, insistenţa asupra ei este acum ridicolă. Nu doar că inteligenţa securităţii americane poate fi comparată cu cea din cadrul Pactului de la Varşovia, dar este chiar posibil să triangulăm documentaţia din fostul bloc sovietic, pusă la dispoziţie prin declasificare oficială şi procesele de verificare cu improvizaţia scurgerii de informaţie din Germania de est, din timpul prăbuşirii Republicii Germane Democrate, documentele KGB scoase ilegal de Vasili Mitrokhin, şi documentele Comitetului Central Sovietic şi ale KGB-ului au rămas în arhivele Republicii Moldova (şi ale altor foste republici sovietice), pe care Moscova a fost disperată să le reclasifice (fără succes până în momentul scrierii acestui text).

Va urma..