Parlamentul, Disneyland-ul României

“Simpatia să nu fie un criteriu după care votezi politicieni.  Dacă ar fi după simpatie şi popularitate în Senat s-ar regăsi demult Donald Duck şi păpuşile Muppets.” Orson Welles

O prietenă se plângea că nu ştie cu cine să voteze pe 9 decembrie. Ea a încercat să-mi explice că îi este simpatic unul sau altul dintre politicieni, dar că ori nu le recunoaşte adevărata intenţie politică, ori nu le-o înţelege. “Ce să fac?”, întrebă ea.

Păi nu uita ce a zis Orson Welles despre alegeri politice: “Simpatia să nu fie un criteriu după care votezi politicieni.  Dacă ar fi după simpatie şi polpularitate în Senat s-ar regăsi demult Donald Duck şi păpuşile Muppets”, i-am răspuns eu.

Ea râde şi-mi răspunde înseninată: "Păi, ăştia sunt deja în Parlament la noi, în Guvern, peste tot! Dacă te uiţi mai bine la sforarii-şefi parcă chiar aduc cu Donald Duck&co. şi trupa Muppetsilor". Râde în continuare. 

Apoi tace. “Eu cred că pur şi simplu nu voi vota de data aceasta”, şopteşte ea în receptor. 

 “Aloooo!!? Chiar vrei să-i instalezi acum şi pe Bugs Bunny, Mickey Mouse, Guffy, Pluto, ciocănitoarea Woody, pe Tom şi Jerry, şi pe Baloo la conducerea României? Să fim serioşi, două, trei, patru, până-n zece personaje spre amuzamentul naţiunii sunt îndeajuns. Decide-te cumva, că doar n-o să facem din Parlamentul României un mic Disneyland, cu animăluţe simpatice şi personaje fictive, care în jocul lor îţi vor scuipa în cap când şi cum vor, iar mai apoi îţi vor râde în nas fără ca tu să ai drept la replică. Evită şi tu simpatiile personale şi încearcă să înţelegi sensul politic care se ascunde dincolo de maimuţăreala zilnică care, în fond, ne scârbeşte pe toţi”.

Tace din nou, ca luna la maidanez. De data asta mă umflă pe mine râsul, nu neapărat pentru că îmi imaginez viitoarea conducere a României, ci pentru că mi-o imaginez pe Maria (prietena de la capătul celălalt al firului), cum peste o lună, uitându-se la ce s-a ales de România, îşi va duce dramatic mână la frunte şi va spune: “Ah! Asta n-a fost alegerea mea!”, citându-l, inconştient probabil, pe Schiller.

După un rămas bun precipitat, am încheiat convorbirea. Nu aş fi vrut să-mi audă tristeţea prin receptor.

Tăcerea lunii la maidanez

Tristeţea îmi e însoţită de furie. Furia certitudinii că, peste câteva luni, jumătate din ţară va face gestul Mariei şi va repeta: “Ah! Asta nu a fost alegerea mea!” E aceeaşi furie care m-a cuprins citind un articol despre reacţiile şi opiniile unor personalităţi ale vieţii publice din România vizavi de alegerile parlamentare. Nici unul nu a spus verde în faţă pe cine susţine, pe cine votează. Ei au critcat situaţia generală, s-au eschivat sau pur şi simplu nu au spus-o. Dacă ei nu o spun, dacă ei nu înţeleg care este miza acestor alegeri, la ce să mă aştept de la sutele de mii de Marii din toată ţara?

Eu nu spun că şi la noi trebuie să fie ca la americani, când mai toată elita culturală a ţării s-a grupat în jurul candidatului democraţilor. Deşi începutul de americanizare a fost făcut anul acesta, tocmai de cei care ar trebui să deteste asemenea demersuri: lansarea pe stadion cu covor roşu, trâmbiţe şi fanfare ale candidaţilor USL. Se pare că asta le-a adus simpatie. În America democratică, populismul nu aduce neaparăt simpatii. Dar in Rusia! Putin s-a lansat şi el, drept candidat la preşedinţia Rusiei, pe stadioane şi s-a lăsat ovaţionat de zeci de mii de oameni. 

Iar eu, naiv, până atunci, am crezut că Băsescu şi Boc sunt populiştii anilor 2000. Sărmanii, au fost doar mici copii în comparaţie cu Ponta şi Antonescu pe Arena Naţională, cu ei, cei angajaţi să  înmormânteze pe cheltuiala statului o talentată pianistă, de care probabil nici nu au auzit înainte de a se sfârşi, s.a.m.d.  Cum o fi să fie.... Până şi în Rusia sunt câţiva reprezentanţi ai elitei culturale, precum scriitorii Boris Akunin sau Vladimir Sorokin, solista Alla Pugaciova, rapperi de la Noize MC sau prezentatoarea Tv, Xenia Sobciak, care-şi expun deschis opţiunile. Nu suntem în situaţia Rusiei. Adevărat! Dar dacă vom ajunge? Şi dacă vom ajunge tocmai pentru că tăcem ca luna deasupra maidanezilor care o latră neîncetat...

Eu nu sunt un fan Donald Duck şi nici al păpuşilor Muppets, dar sunt un fan Orson Welles. Nu o să votez doar din principiu pe cel mai antipatic dintre candidaţi, dar cu siguranţă nici pe cel mai simpatic...