Poporul şi şmecherii

De fiecare dată când se pregăteşte sau se înfăptuieşte o porcărie, poporul e scos la înaintare. Poporul a făcut, poporul a dres, e voinţa poporului. Fie numele poporului binecuvântat/blestemat. Discuţia cu scântei despre Brexit l-a scos la înaintare, se putea altfel?, tot pe popor.

Bătrâni, şomeri, needucaţi, rasişti, xenofobi, leneşi, profitori şi câte şi mai câte… De parcă poporul, de capul lui, a dezinformat, a propăvăduit, a mistificat. De aici, discuţii nesfârşite în mediile "elitelor" care se dau cu capul de pereţi: "Cum mama dracului să facem să nesocotim voinţa prostimii?" Când, însă, lucrurile ne convin, când votul "prostimii" ne dă câştig de cauză, venim cu smirnă şi tămâie la înaintare: "Aţi văzut? Ştie el, poporul, drăguţul! Te pui cu voinţa populară? Mă, tu nu iubeşti poporul! Bagă-ţi minţile-n cap!"

Iartă-i, Doamne, pe propagandişti, că (nu) ştiu ce spun! Cum remarcam odată cu iniţiativa pentru schimbarea Constituţiei, promotorii ei au modificat realitatea, inventând spaime şi idiosincrazii şi le-au prezentat publicului ca adevăruri irefutabile. Cum să nu se sperie ţaţa Leana dacă nişte degeneraţi vin să-i corupă la fund nepotul, ori badea Gheorghe, care află că pământul sfânt al ţării va deveni o Sodomă îmbârligată cu Gomora? Ba să se sperie! Dar, pentru că acţiunea a fost făcută pe şest, nu au fost posibile nici măcar discuţii deschise, argumentări, dovezi. La fel s-a întâmplat şi în Marea Britanie, cu deosebirea că argumentele au fost la vedere de ambele părţi, doar că nimeni nu a verificat dacă sunt şi adevărate, dacă există consecinţe, dacă nu e câştigul mai mic decât pierderea. Felul în care promotorii Brexitului au intrat în panică, dimpreună presa tabloidă, e, fundamental, aidoma cu modul în care se petrec lucrurile la noi. Muncitorul şomer, bătrânul sărac, micul meseriaş, micul comerciant, agricultorul – niciunul nu îşi pune problema devenirii întru fiinţă şi nici nu are vreun interes să-şi spargă capul cu paradigme economico-sociologice. Toţi au preluat informaţia, atâta cât a fost, şi au aplicat-o la vot. Nu, nu poporul e vinovat. El îşi vede de viaţa lui. Are alte treburi. Ziua lui e grea. Vrea să trăiască mai bine şi, pentru asta i-a delegat pe alţii să-i spună ce şi cum. Imaginaţi-vă o autostradă cu planuri greşite. Lucrătorul execută ce i se cere şi, poate, se miră de ce face, că nu-i iese la socoteală. Dar cine e el, să se pună cu ditamai inginerul, proiectantul şi şeful de şantier? Când se surpă un kilometru de autostradă, vă asigur că, oricât de nepricepuţi, leneşi, indolenţi sau chiar hoţi ar fi fost muncitorii, nu ei sunt vinovaţi. Ci cei care au condus "prostimea" spre dezastru.

E poporul "prost"? O fi. Poate să fie. Are voie. E dreptul lui. Aşa cum eu sunt un prost în materie de fizică, inginerie, navigaţie, biologie, istorie. Nu e treaba mea să ştiu. Pot, doar, să mă informez cât am nevoie. O cifră, un rezultat, un parametru, o axiomă. Dar cel care mă informează? Dacă e la fel de necinstit ca un politician şmecher, atunci îmi merit renumele de prost, când repet, papagaliceşte, o prostie sau o propagandă. Cum? Spuneţi că sunt doar neinformat sau dezinformat? Dar de ce m-aţi pus să iau o decizie la care nu mă pricep? Vedeţi, cititori dumneavoastră, poporul are dreptul să aleagă, dar nu e obligatoriu să şi aibă dreptate. Pentru că şmecherii îl duc mereu cu zăhărelul!