Procesomanie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori se pierd timp şi bani în procese inutile, pentru că magistraţii ezită uneori să ia o decizie în situaţii clare, dând termene peste termene unor cazuri care nu pretind niciun efort de interpretare juridică.

Titlul articolului meu se referă la un fenomen din ce în ce mai răspândit în zilele noastre. E vorba de mania unora de a-i da (altădată se spunea: de a-i chema) în judecată pe alţii. Persoane fizice, persoane juridice, la grămadă. Nu e vorba de a repara prin justiţie nedreptăţi, nici de a pedepsi ilegalităţi, lucruri cât se poate de normale. E vorba de a încredinţa magistraţilor cauze de tot felul, răfuieli personale, frustrări, acte de răzbunare, cele mai multe stupid-interesate, iar la limită absurde. Sigur că justiţia însăşi oferă portiţe prin care procesomanii se strecoară ca şobolanii.

CSM ar trebui să ceară modificări ale legii, nu creşterea numărului de procurori şi de judecători, ca să facă faţă numărului imens de procese fără sens.

De unde au bani procesomanii?

Legislaţia conţine adevărate găuri negre, care absorb orice fel de materie. Nu mai spun de cheltuielile inerente unui proces. Deseori m-am întrebat de unde au bani procesomanii. Mai ales în condiţiile în care atâţia cetăţeni onorabili nu pot suporta cheltuielile unor procese perfect îndreptăţite, atât sub raport legal, cât şi sub raport moral. CSM ar trebui să ceară modificări ale legii, nu creşterea numărului de procurori şi de judecători, ca să facă faţă numărului imens de procese fără sens. Inadmisibilitatea unei cauze se judecă, nu există posibilitatea respingerii unei plângeri, oricât de idioate. Poţi să-l chemi în judecată şi pe Dumnezeu, dacă găseşti ceva să-i reproşezi. Asemenea plângeri ar trebui ignorate pur şi simplu. Ca să nu mai vorbesc de recursuri şi de apeluri care transformă judecata într-un maraton. Se vede cu ochiul liber, pe de altă parte, că magistraţii ezită uneori să ia o decizie în situaţii totuşi clare, dând termene peste termene unor cazuri care nu pretind niciun efort de interpretare juridică. Să fie teama, pe care o trăiesc şi medicii, de malpraxis? De eventuale acuzaţii ulterioare? Foarte posibil, deşi, după părerea mea, nejustificabil până la capăt.

Detalii halucinante

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) declara într-un interviu recent că asociaţia breslei lor se confruntă cu un procesoman maniac, care i-a intentat, ţineţi-vă bine!, 83 (optzeci şi trei!) de procese. Civile şi penale. A oferit şi detalii absolut halucinante. Greu de închipuit cum pot exista atâtea plângeri într-o singură cauză, în fond! Un individ lovit de mania cu pricina a transformat o Filială a UAP în... UAP, fără niciun temei legal, şi se judecă de câţiva ani cu conducerea statutar aleasă ca să-i fie recunoscută autoritatea. UAP este una dintre cele mai vechi Uniuni de Creatori, care a fost înfiinţată printr-o lege anterioară şi diferită de Ordonanţa din 2000 care stabileşte regimul asociaţiilor.

Ca şi Uniunea Scriitorilor din România (USR), de altfel, supusă şi ea unui atac „terorist“ asemănător, de un minuscul grup de 11 (în momentul de faţă, foşti) membri (USR numără peste 2.600), care şi-au ales singuri o nouă conducere, în urma unei Adunări Generale Extraordinare nestatutare, a cărei convocare şi ale cărei alegeri au fost, de altfel anulate de justiţie, la prima înfăţişare. Ceea ce nu i-a împiedicat să cheme din nou în judecată USR în numele fantomei pe care au creat-o. Şi aşa mai departe. Lanţul e fără sfârşit.

Vreun temei legal?

În definitiv, şi într-un caz şi în altul, lucrurile sunt cât se poate de simple: nereuşind să câştige democratic alegerile, indivizii cu pricina încearcă s-o facă pe calea justiţiei. Ultima citaţie, într-un nou dosar, e de tot hazul: se cere judecătorului, nici mai mult, nici mai puţin decât înlocuirea preşedintelui ales statutar cu cel care a făcut plângerea, un fost candidat care a pierdut alegerile acum doi ani şi jumătate. Ce mai tura-vura: plecaţi voi ca să venim noi! Vreun temei legal? Da de unde!

Formula potrivită pentru procesomanie este: punct şi de la capăt. Mai exact: punct şi virgulă şi de la capăt.

Inadmisibilitatea unei cauze se judecă, nu există posibilitatea respingerii unei plângeri, oricât de idioate. Poţi să-l chemi în judecată şi pe Dumnezeu, dacă găseşti ceva să-i reproşezi.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite