Protestatar pentru o oră

Au murit zeci de tineri frumoşi iar alte sute au fost mutilaţi pe viaţă. În clubul “Colectiv” o banală scânteie a aprins instantaneu întreg tavanul cu materiale inflamabile. Aşa s-a întâmplat şi ieri de această dată în aer liber, o adunare la care se aştepta să participe câteva sute de oameni s-a aprins în pânză, transformându-se pe nepusă masă în cea mai mare demonstraţie neautorizată, de la mineriade până în prezent.

Durerea faţă de drama vieţii îngenunchiate de foc este mult mai mică decât frica patologică de ceea ce ţi se poate întâmpla şi chiar se întâmplă în fiecare zi. Oamenii din stradă nu era obişnuiţi ai cluburilor ci simplii cetăţeni care ştiu tragic, în fiecare zi, că ţara noastră a luat-o pe o pantă greşită, că fără corupţie nu poţi să obţii nimic, că ne-am obişnuit cu bogăţia altora provenită din furt, cu politicieni care participă la un perpetuu concurs de cel mai netalentat mincinos. Te uiţi la televizor şi vezi personaje care parcă au acelaşi chip, care nu face decât acelaşi lucru, emit minciuni rizibile, fără să clipească, mândrindu-se cu performanţele lor actoriceşti.

Ieri, din gurile de metrou din piata Victoriei se revărsau zeci de oameni pe secundă, oameni obişnuiţi, unii veniţi de la muncă, alţii scoşi din case de imaginile de la televizor. În grupuri ad-hoc se regăseau unii pe alţii, formând mici bisericuţe de cunoscuţi.

Un amic îşi exprimă mirarea că cei care s-au obişnuit să fie revoluţionari în faţa tastaturii au început să vină şi în stradă. Prea puţini încă, după părerea sa. Şi a mea. Altul, era sufocat de încorsetarea, mai abitir că cea a unui şarpe boa, în care-şi desfăşoară de ani de zile activitatea (de, îl înţeleg lucrează la televiziunea romana, fostă liberă). In pofida numărului mare de oameni, probabil vreo zece mii la acea oră, piaţa era tacută. Nimeni nu scanda, nimeni nu huiduia. Parcă toţi se aşteptau să apară provocatorii de profesie, manipulatorii şi manipulaţii aflaţi pe statele de plată ale unor forţe oculte care să dea tonul. Ieri nu au apărut.

La un moment dat însă nemulţumirea a început să se canalizeze. Piedone, Oprea, Ponta! Pe ici pe colo, câte unul mai amintea că în curând îi va veni şi rândul lui Iohannis dacă se mai complace în rolul de cel mai ales spectator.  Piedone, Oprea, Ponta, demisia! Şi cu asta ce? Se întrebă câte unul, altul. Cine o să vină?

Nu am răspunsuri. Orice vorbă aş spune ar genera reacţii ostile în jur.

Şi totuşi, de ce Piedone, Oprea, Ponta? Probabil că Piedone va putea să se apere de o eventuală acuza în justiţie. Chiar nu poţi să-i pui direct, legal, morţii de la Colectiv în cap. Dar totul miroase a spaga, orice neconcordanta şi mic rateu de la proceduri şi norme pare să-l facă părtaş. Nu că i-ar păsa. Oprea încerca de zile bune, în fel şi chip să facă uitat că un muncitor, un slujbaş care-şi câştiga pâinea amară de zi cu zi ca poliţist, a murit într-un accident care nu s-ar fi produs dacă grandomania şefului sau nu ar fi impus să facă pârtie, să dea deoparte muritorii de rând pentru a face loc celui căruia îi place să i se spună, domnule general. În orice ţară civilizată demisia imediată s-ar fi impus. Ponta, şi-a trecut  minciuna în manualul sau de funcţionare ca om. Ştie că este doar o marionetă ţinută în prim plan de conjunctura politică. Nu pare a fi afectat de aptul că străinii se feresc de el ca de un ciumat pentru că, deşi este trimis în judecată înţelege să ţină cu dinţii de funcţia lui de prim ministru.

Ura populaţiei ieşite în stradă cu căţel, cu purcel, cu soţia sau copii, este legată de minciună, de corupţie, de fariseism, de care se pare că nu ştim cum am mai putea scăpa. Uneori nici nu ne mai dăm seama când băieţi, care mai de care mai deştepţi, ne mint în faţă. Arafat, înscăunat în postul de salvator şef, abil comunicator şi om care şi-a construit cu un stoicism extraordinar imaginea publică (nimic de criticat) este îngenunchiat de un jurnalist tocmai când încerca să arate cât de rapid a reacţionat – “Aţi promovat o ordonanţă de urgenţă acum 6 luni iar normele de aplicare la 2 zile după ce morţii din club ne dau insomnii! Nu vă simţiţi vinovat cu nimic? E mai complicat, cum să vă explic, normele au nevoie uneori şi de 180 de zile pentru elaborare. Zău, păi acum cum de le-aţi promovat în 2 zile?!”. Un alt demnitar, se băga şi el în faţă, preluând ancheta în cazul incendiului de la “Colectiv” aşa cum declară el însuşi în fata microfoanelor. Suntem atât de anesteziaţi de obişnuinţa de a fi minţiţi, de a ni se flutura încălcarea sau ignorarea flagrantă a legii că nici nu mai ne dăm seama că însuşi Procurorul general, vârful piramidei celor chemaţi să apere legea face un abuz de drept ”în direct”: “Am folosit o încadrare juridică falsă – omor deosebit de grav cu premeditare – pentru a putea să ne implicăm. Vom schimba încadrarea după primele audieri”. Să vezi şi să nu crezi!! Lege doar pentru unii! Cum să nu te întrebi dacă nu cumva rolul acestui magistrat este tocmai de a băga gunoiul sub preş de vreme ce îşi începe activitatea cu o minciună fără acoperire legală?!

Ajuns aici în dezbaterile de prin marea de protestatari, frigul îmi dă lovitura de graţie, trezindu-mă brusc cu o criză de lumbago. Găsesc un taxi salvator, în zece minute devin spectator din vârful patului. Schimb canalele unul după altul, apuc să-l văd pe CTP în postura de cel mai vitriolic agitator văzut în ultima vreme pe un post de televiziune (subscriu total la cele spuse de el şi îmi rod unghiile de invidie că nu am şi eu puterea de sinteză şi plasticitatea vorbelor sale) mă rog să nu fie de mâine cumva alungat de pe post şi adorm sub efectul medicaţiei abundente luate de nevoie.

Am fost protestatar pentru o oră!

Dar mâine este o nouă zi!

PS. In drumul meu de la Universitate la Piata Victoriei am remarcat lipsa de reactie a fortelor de ordine confruntate cu un mars neautorizat. M-am bucurat ca cineva acolo sus nu s-a pierdut cu firea!