Să ai încredere într-un om, poate în doi, dar niciodată într-un grup!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma nu e om! Şi nici măcar oamenii din firma nu mai sunt oameni când se adună într-un grup şi fac lucrurile şi iau deciziile împreună. Adică, nici grupul nu e om. Să uiţi asta, sau să nu o ştii deloc, doar pentru că încă nu ţi s-a întâmplat ţie, te poate costa scump.

Am văzut multe cariere năruite, vieţi schimbate peste noapte după exact acelaşi scenariu. Ştiţi, fostul meu şef, cu care am lucrat peste zece ani şi care a fost idolul şi mentorul meu, cel care m-a susţinut de fiecare dată şi care m-a şi promovat, până am ajuns unde am ajuns, mi-a făcut asta! Cum, el singur, aşa, dintr-odată? Ei, nu el singur, însă era în comitetul care a luat decizia şi nu numai că nu s-a opus, dar nici nu a zis nimic atunci când ceilalţi spuneau lucruri despre care el ştia bine că nu au fost aşa. Aha, înţeleg... şi în ziua următoare fostul şef se purta ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nu-i aşa? Da, da, chiar aşa, nemaipomenit! Dar de unde ştiţi asta, îl cunoaşteţi?

Nu, nu îl cunosc, dar ştiu cum e. Am învăţat singur. Noroc că a fost demult, acum vreo douăzeci de ani. Nu am pus în practică ce am învăţat atunci, pentru că aşa e firea mea, să nu fac ceea ce ştiu că ar fi bine pentru mine să fac. Dar măcar nu m-a mai luat prin surprindere când s-a întâmplat din nou. Poate că e un fel de voluptate masochistă, să ştiu dinainte că lucrul acela rău se va întâmpla, şi el chiar să se întâmple. Aşa, ca să pot zice că uite ce deştept am fost eu, ştiam că aşa va fi... :)

Da, acum douăzeci de ani, ne-am apucat să facem ceva împreună. Mai erau vreo cinci, pe lângă mine. Oameni importanţi cu toţii, foarte cunoscuţi, cu şcoli înalte, educaţi şi manieraţi, modele pentru generaţii întregi, până în ziua de azi. Prieteni cu mine, până în ziua de azi. Am zis noi să începem lucrul acela la mine în firma, să pun eu toţi banii la început, şi când e gata, să mi-i iau înapoi. După care, să facem lucrurile ca la carte. Şi i-am pus, şi am început. Mulţi bani. A mers bine, am început să câştigăm bani şi faimă. Şi într-o zi ne-am strâns cu toţii în jurul mesei ca să le spun că trebuie să îmi iau banii înapoi. Cu toţii şi cu încă unul, care a intrat ceva mai târziu în grup. Tot prieten cu mine, şi el. Zic eu că acuma trebuie să-mi iau banii înapoi. Da, sigur, zicea toată lumea, dădeau din cap aprobator, aşa e normal, bine, cinstit etc. Şi hai să semnăm hârtiile, mai adăugă al şaptelea, adică ultimul venit. Care hârtii? Păi nu avem aşa ceva. Cum nu aveţi hârtii? Păi nu avem, că am zis noi să începem aşa, şi le facem mai încolo. Ei, păi dacă nu avem hârtii, nu avem ce discuta. Vreo doi dintre ceilalţi cinci au încercat să spună ceva, dar al şaptelea îi tot întreba unde e hârtia. Până la urmă au tăcut cu toţii şi aşa a rămas. 

La fel de pilduitor e şi ce a fost după. Veneau pe rând la mine să mă consoleze şi să mă reasigure de prietenia lor. Da, George, a fost vina noastră că nu am făcut hârtii, ai văzut şi tu ce se poate întâmpla, fir-ar să fie... Dar hai, poate treci săptămâna viitoare pe la mine, stăm în curte, facem un grătar, mai vorbim şi despre aia, ştii, ce-ţi spusesem eu săptămâna trecută... Şi m-am dus şi am stat în curte, am băut vin, am vorbit despre alte proiecte, ştiţi, cum fac prietenii vechi. Şi acum mă văd cu ei, ne trimitem e-mailuri, mergem la masă, depănăm amintiri...

Da, într-adevăr, grupul are nevoie de hârtii. Sunt bune hârtiile astea, chiar şi când grupul e făcut din cei mai buni prieteni sau din cei mai educaţi şi mai civilizaţi oameni, care nu ţi-ar face vreodată nici cel mai mic rău, ceva urât sau imoral. Fiecare în parte, adică. Însă grupul nu are aducere aminte, nici măcar de la o zi la alta, ce să mai zicem de mai mult. Nu are principii, nu are sentimente, nu are empatie, nu are memoria cifrelor, a lucrurilor, a faptelor. Totuşi, grupul face promisiuni, să nu credeţi că nu face asta, exact la fel ca oamenii. Doar că, spre diferenţă de ei, o astfel de promisiune nu e întotdeauna ceea ce pare.

Când ai încredere necondiţionată în cineva, e omeneşte să crezi că nimic rău nu ţi se poate întâmpla atâta vreme cât acel om e în grupul care ia nişte decizii care te privesc. Dar ţi se poate întâmpla ceva rău, chiar şi când grupul e un grupuleţ, să zicem cu trei sau patru oameni. 

Pe de altă parte, totuşi, să îţi pierzi încrederea adunată în ani de zile într-un om care a participat la o măgărie de grup e altă capcană în care e la fel de omeneşte să cazi. Cei mai mulţi oameni care fac o măgărie în grup, nu o vor face niciodată de unii singuri. 

Aşadar, dacă nu vrei să ajungi la spitalul de nebuni mai repede decât e cazul, învaţă să faci diferenţa dintre o decizie individuală şi una de grup. Că, împreună cu alţii, omul nu mai e acela pe care îl ştii tu, e altul, despre care tu nu mai ştii nimic. Şi să îţi aduci mereu aminte că grupul nu e om. Iar firma, cu atât mai puţin!

PS: Desigur, numaigeneralizatiştii vor sări imediat să spună că ei au auzit că a fost odată un grup prin Ardeal, sau prin cine ştie altă parte, care era om şi care a făcut întotdeauna ceea ce a promis şi ce se aştepta de la el. Şi că lumea e mult mai complexă decât o vede sau decât scrie Butunoiu despre ea...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite