Să nu fim malefici! Trebuie să recunoaştem că avem o problemă cât... spitalul!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cutremurătoare este ancheta realizată de Carmen Avram şi echipa Antenei 3 – difuzată duminică, 29 mai! Cine nu a urmărit-o trebuie neapărat s-o vadă! Sunt drame umane nevăzute (şi alte mii similare) aduse în casele noastre prin sticla televizorului. Personal, bătălia mea nu este cu infecţiile nosocomiale, ci cu ascunderea acestora cu larga complicitate a autorităţilor, şi adesea la comanda lor, cu multiplicarea deceselor evitabile!

Şi celor care au văzut reportajul-anchetă „Viruşi în sistem Managerii din spital, obligaţi prin contract să ne mintă”, şi celor care sper că-şi vor face timp să-l vadă pe net vreau să le atrag atenţia asupra unor aspecte pe care autorii le-au expus cu acurateţe, dar s-au ferit să tragă ei însăşi concluziile, lăsându-le la latitudinea spectatorilor:

Avem o problemă cât... spitalul (nu cât casa)!

Fenomenul ascunderii infecţiilor nosocomiale este atât de înrădăcinat încât sistemul nu ne va lăsa să le scoatem la lumină cu niscaiva ordine de ministru modificate (aşa cum arătam aici)!! Vasile Cepoi - presedintele autorităţii care se ocupă de acreditarea spitalelor şi de calitatea actului medical - întreba retoric jurnalistul: „Azi cerem spitalelor să îndeplinească măcar 55% din indicatori şi le acredităm practic pe toate. Doriţi să ridicăm stacheta la 80% şi să le închidem pe toate?!” Îmi aduc aminte cum în urmă cu 6 ani, la vremea scandalului cu prim-solista de la Opereta Română, îmi puneam speranţe în procesul de acreditare a spitalelor – neînceput la acea vreme. Cum să-mi imaginez că printr-o simplă coborâre a ştachetei, întreg procesul poate cădea în desuitudine?! Deci atât autorităţile, cât şi spitalele acreditate ştiu că au grave probleme privind calitatea serviciilor, inclusiv în ceea ce priveşte curătenia şi prevenirea infecţiilor nosocomiale! Cei care ştiu şi se complac sunt parte a problemei, nu ai soluţiei! Aceşti oameni nu au cum să fi fost complici de voie, de nevoie, iar de azi, după două accidente istorice - drama Colectiv şi scandalul HexiPharma - brusc să devină vectori ai schimbării.

În urmă cu ceva timp, am asistat la o scenă în care medicul de reanimator ţipa cât îl ţineau plămânii la un tânăr medic rezident pentru că acesta îndrăznise să arate unor aparţinători buletinul de analiză microbiologică ce indica o infecţie cu un germene de spital: „Cu cine ţii tu? Cu pacienţii sau cu spitalul al cărui angajat eşti?! Trebuie să te hotărăşti dacă vrei să mai stai aici!”.

Nu am talentul de a descrie stupefacţia de pe faţa tânărului medic, ceva între stupoare şi oripilare. Mi-am imaginat că printr-un proces similar de gândire trece şi o fată bătută violent şi violată până ajunge să nu-i mai pese, pentru a deprinde cu forţa meseria de prostituată! Ca şi în cazul prostituatelor, şi în cazul medicului rezident am convingerea că abrutizarea se instalează rapid, în lipsă de alternativă imediată, cele dintâi visează iluzoriu să se întoarcă la mama acasă, iar rezidentul probabil că se amăgeşte cu gândul la plecarea în alte ţări mai omenoase!

Ceea ce m-a impresionat cu adevărat, însă, a fost pervertirea medicului belgian care, după ce a tratat pacienţii arşi exportaţi din România, a declarat cu onestitate că nu înţelege cum colegii săi români i-au putut ascunde multitudinea de germeni existenţi concomitent în secţiile lor, care au infectat arşii de la Colectiv. Onestitatea şi mirarea lui surprinsă de camera de luat vederi contrasta brutal cu scrisoarea deschisă pe care a trebuit s-o semneze după ce s-au făcut valuri în România, plecând de la reportajul cu pricina, difuzat tot de echipa Antenei 3! Omul s-a frânt, s-a cârcojat după săpuneala primită probabil de la şefii lui, fără doar şi poate contactaţi de autorităţile medicale române. Nu pot decât să-mi imaginez fraze de genul – „Cine eşti tu bă, să te bagi în mizeria lor?!” Mâna lungă a sistemului a ajuns până în Belgia, darămite la Bârlad, Cluj sau Feteşti!? Ca să fie demonstraţia de umilinţă totală, l-au mai şi adus să troneze la prezidiu premierea colegilor pe care tocmai ce-i criticase în urmă cu puţin timp!

Sistemul se va apăra! Este vorba de mulţi factori subiectivi, de la refuzul realităţii până la frica de a nu ieşi la suprafaţă jonglerii cu dezinfectanţi şi antibiotice, de la frica de procese cu pacienţii la frica de a nu-ţi pierde clientela! Deunăzi, am putut vedea cum o doctoriţă, vaşnică apărătoare a colegilor, îi acuza pe cei care vor să apară la televizor de vâltoarea creată! Avea şi un argument beton: lucrează într-un spital în care nu există infecţii nosocomiale (nici nu ar avea cum – durata medie de spitalizare în specialitatea ei este sub durata minimă pentru declararea unei asemenea infecţii – 48 de ore) şi a fost operată de curând într-un spital şi n-a păţit nimic! La fel se întâmplă şi cu 90% dintre pacienţi, doamnă profesor! Atât doar că nu ei sunt subiectul discuţiei! Astfel de voci, de asemenea mediatizate, vor fi din ce în ce mai multe pe măsură ce regulile de intrare în normalitate vor fi propuse şi chiar impuse.

În acelaşi timp, încet, încet, din ce în ce mai mulţi medici, vârfuri ale profesiei în specialităţile lor, acceptă realitatea existenţei probabile a unui procent de 10% infectaţi din rândurile pacienţilor internaţi (şi nu 0,28% cât sunt raportaţi). Adică acceptă probabilitatea unui număr de 400.000 de infectaţi anual! Adică acceptă implicit şi cel puţin între 6% şi 10% vieţi pierdute, deşi medicii se luptă din greu, cu mijloace şi resurse materiale infinit mai insuficiente decât în SUA sau Canada, de unde sunt extrase statisticile respective! Vom ajunge poate şi la momentul în care vom accepta că numărul celor netrataţi, trimişi acasă, pentru că operaţia lor a fost rezolvată, nu-i aşa, este mult peste cele 10 procente raportate în lumea civilizată. Şi să nu uităm, nu poţi trata ceea ce nu există!

Lupta pentru supravieţuire în bătălia cu sistemul nu poate şi nu trebuie lăsată pe mâna celor care acceptă accidental să vorbească despre acest fenomen criminal, ascunderea infecţiilor luate din spitale. Înainte de toate nu fă rău -  este un dicton medical căzut în uitare! Ne aflăm în faţa unui adevărat genocid, iar toţi cei care ridicăm din umeri spunând că nu este treaba noastră sau minţindu-ne senini că nu sunt bani suntem complici la moartea copiilor, părinţilor şi poate chiar la moartea noastră viitoare. Evitabilă!

Să nu fim malefici, avem o problemă cât... spitalul, trebuie s-o recunoaştem, numai noi putem s-o rezolvăm!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite