Statul nu se implică prea mult în managementul companiilor şi regiilor, ci prea puţin. Aproape deloc, ca să fiu mai precis...

O lozincă foarte dragă oamenilor bine intenţionaţi este aceea că statul ar trebui să se bage mai puţin în managementul marilor sale companii şi regii, fie el strategic sau operaţional, şi că e musai să îi lase pe managerii „profesionişti” să facă respectiva treabă. Subînţelegând cu toţii că „privaţii” sunt acei profesionişti providenţiali, evident!

Îi informez că dacă statul se va băga la fel de puţin, şi privaţii vor fura la fel de mult. Ba chiar mai mult, aş spune eu, pentru că în companiile private şi în multinaţionale au parte de o „şcoală” mai bună în materie de furturi şi fraude. Mai ales că acolo poţi „exersa” ani întregi, şi chiar până la pensie, fără să fii stresat că îţi trimite DNA-ul un e-mail într-o zi. Nimeni, niciodată, în vecii vecilor, în vreo multinaţională nu te va reclama că ai furat, nici măcar dacă ai făcut-o cu milioanele sau cu zecile de milioane. În cel mai rău caz, te mută în alt departament, în altă ţară sau te roagă să te duci să furi de la alţii. Cu salarii compensatorii, fireşte. Şi nu puţine, fireşte…

Statul de la Bucureşti nu se implică prea mult în managementul marilor companii şi regii, ci prea puţin! Oamenii bine intenţionaţi cred că statul e cel care „se bagă” atunci când un ministru, un şef din minister, din Guvern sau de la partid fac prăpăd prin respectivele instituţii. Dar nu statul face asta. El, săracul stat, nu are niciun control instituţional asupra entităţilor din subordine, dar absolut niciunul! Însă diverşi indivizi din guvern şi din ministere au, ca persoane, în nume şi cu interese proprii! Când dispar ei din peisaj, nu mai rămâne nimic, dar absolut nimic. Statul nu mai are nimic, memoria instituţională nu există, nu a existat vreodată şi nici nu va exista prea curând. Ştiu asta bine, în cel mai mic detaliu! Statul aşteaptă ca următorul individ să vină şi să ia din nou lucrurile în mână, crezând că astfel „preia controlul”. Dar nu preia nimic, fiindcă şi acest următorul o va face la fel, nici nu are cum să o facă altfel, la urma urmei. Că nu e nimeni nebun să facă de unul singur ceea ce ar trebui să facă alţii.

Fără monitorizare, control şi memorie instituţională din partea statului, managerii „privaţi” vor face exact ce au făcut şi până acum, de vreo patru ani încoace. Dar şi invers: cu aceste câteva sisteme bine făcute şi puse la punct, un Guvern cât de cât inteligent nu ar mai avea nevoie de niciun „privat”, şi managerii pe care îi are acum pot rezolva toate problemele mari în scurt timp.

Eu, ca cetăţean cu „acţiuni” la marile companii şi regii, nu aş vrea să le văd în întregime în mână şi sub managementul „privaţilor”! Îi cunosc bine pe „privaţi”, mult mai bine decât ar vrea ei să-i cunoască cineva. Prefer să le ştiu tot timpul în mâinile statului, dar un stat cu un Guvern inteligent şi puternic. De companii, regii şi alte instituţii vorbesc, fireşte! Şi în CA-uri aş vrea să văd ingineri serioşi din minister, care au mâncat meseria pe pâine, nu prinţese private din Monaco şi vânzători de ciorapi şi de bomboane.

Aşa, cu responsabilitatea clară a statului, măcar există un control suplimentar din partea cetăţeanului, cu presiunea votului. Altfel, am rămâne doar cu consolarea „răzbunării” DNA-ului. Numai că aceia intră pe fir doar după ce dezastrul s-a produs şi nu se mai poate salva mare lucru…