Te costă o oră, dar valorează o viaţă

De câteva săptămâni, de când mă aflu la spitalul din Siena (Toscana), aud în fiecare zi la radioul naţional din Italia, Rai Radio 1, această campanie a Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre un mesaj de interes public. Nu, nu este despre sare, zahăr şi grăsimi. Nu este despre ceea ce putem consuma în exces şi ne poate îmbolnăvi. Este despre ceea ce dăruim prea puţin pentru a-i face pe alţii să trăiască: donarea de sânge.

Mi-aş dori să aud un astfel de mesaj de interes public cât mai des şi cât mai repede şi la noi în ţară. Până acum câţiva ani nici eu nu donam sânge în mod frecvent; nu pentru că nu îmi păsa, ci pentru că ignoram importanţa acestui gest. Da, acum mă costă o oră (poate chiar două), dar valorează o viaţă, acea viaţă care poate fi salvată prin gestul meu.

De ce scriu despre donarea de sânge? Pentru a vă provoca să donaţi, aparent „fără motiv“, pe toţi cei care citiţi aceste rânduri şi nu sunteţi încă donatori constanţi. Donarea de sânge este precum iubirea. Face mult bine celui care o dăruieşte, precum şi celui care o primeşte. Asta, ca „să nu dau acum din casă“ motivele spirituale sau divine care pot însoţi donarea de sânge.

Chiar acum o săptămână eram la Centrul de transfuzie din Bucureşti ca să donez. Aş fi putut să donez chiar aici, în spitalul din Siena, dar am preferat să o fac acasă. Am fost în ţară pentru o zi şi jumătate. Unul dintre motive era să donez sânge. Nu, nu este despre mine. Nu este despre cât de cool este un popă care donează; sunt o mulţime de preoţi care donează în tăcere şi discreţie. Eu îmi asum rolul de a dona cu „zgomot“. Poate, în felul acesta, se mai lasă convins vreunul dintre cei care citesc aceste rânduri.

#facefacepopa Aşa a sunat provocarea mea de acum câţiva ani când am început să donez constant. 

Am viciat proverbul cu bună intenţie. Deci, să nu ne luăm prea în serios, să avem curaj, să punem sângele în mişcare: Donează sânge, dăruieşte viaţă!

Te costă o oră, dar valorează o viaţă.