Un chinez paşte capre în Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venit în România în anii ’90, Li Bing Zhi a rămas aici încercând să-şi facă un rost. Stabilit într-o comună din judeţul Vâlcea, s-a apucat de afaceri cu albine şi capre.

Dacă îl cauţi pe Li, aşa cum îl ştiu sătenii pe singurul chinez din Lăcusteni, ai toate şansele să nu-l găseşti acasă. Orice localnic ştie însă să-ţi spună cum poţi da de el: pe dealurile din împrejurimi, acolo unde îşi paşte, cât e ziua de lungă, mica turmă de capre. Asiaticul, în vârstă de 58 de ani, e un fel de vedetă locală. Afacerile pe care le-a făcut în ţara noastră nu i-au mers toate ca pe roate, dar povestea lui a fost preluată de ziare şi televiziuni.

De departe, când îl vezi cu fesul îndesat pe cap şi cu toiagul de care nu se desparte niciodată, nu l-ai deosebi de un cioban oarecare. Când te apropii, dai nas în nas cu o haită de dulăi gata să te sfâşie. Li îşi cheamă ajutoarele, iar patrupedele ascultă comanda. "Îi folosesc să adune caprele când se împrăştie", explică, într-o română stâlcită, neobişnuitul păstor cu ochi înguşti.

De la catifea la agricultură

Li Bing Zhi a sosit într-o excursie în România în anul 1992.  Atât de mult i-au plăcut locurile încât şi-a propus să rămână. De profesie medic veterinar, chinezul a lăsat totul baltă în Beijing, inclusiv propria familie, pentru a-şi face un rost pe plaiuri mioritice. A început aducând catifea chinezească pe care o vindea mănăstirilor din întreaga ţară.

În Bucureşti s-a cazat cu chirie într-o garsonieră ai cărei proprietari, un fost maior MApN şi soţia lui, au părinţi în comuna Lăcusteni din judeţul Vâlcea. Când afacerea cu catifea nu i-a mai mers, Li s-a mutat în localitatea situată nu departe de Valea Oltului. A investit 10.000 de dolari cumpărând un fost grajd al CAP-ului şi 100 de porci de rasă. Prin 2003-2004, crescătoria de porcine a dat însă faliment, preţul neacoperind nici pe departe preţul furajelor animalelor.

Capre cu nume româneşti

Banii s-au dus pe apa sâmbetei, dar chinezul nu s-a dat bătut. S-a lansat într-o altă afacere, cu varză chinezească. Românii nu s-au arătat însă interesaţi de varza-„mamut", iar clima şi compoziţia solului n-au ţinut cu micul afacerist. Nu s-a dat bătut şi s-a apucat să confecţioneze jaluzele, tot fără prea mare succes. „Apoi a pus cartofi, a crescut iar porci, dar a renunţat pentru că nu erau afaceri tocmai prospere. În final şi-a cumpărat capre", povesteşte primarul din Lăcusteni, Constantin Puchin.

Chinezul spune acum că ultima afacere îi dă şi cele mai multe satisfacţii. „Brânza o vând la restaurantele chinezeşti din Bucureşti, iar ceea ce vezi aici sunt doar capre-copile. Sunt foarte ascultătoare", spune Li, care face şi o demonstraţie. Ademeneşte câteva capre cu miez de nucă şi animalele se strâng imediat în jurul lui.

„Le-am pus nume româneşti: Marioara, Geta, Vetuţa", mai spune, zâmbind, fostul veterinar. Caprele i-au provocat câteva probleme, sătenii plângându-se că distrug recoltele şi arbuştii. Aşa că proprietarul s-a văzut nevoit să trimită o parte din ele la munte, în grija unui "subaltern".

Seara, iese la arat

Chinezul a rămas doar cu caprele mai tinere şi, în plus, trebuie să se ocupe de afacerea apicolă pe care a pus-o pe picioare. „Lui Li... place albinele voastre. Am 90 de stupi şi nu muşcat nicio albină", explică tacticos într-o română inteligibilă, cu singurul regret că acum, în perioada asta, albinele nu fac miere.

Altă investiţie a micului afacerist venit tocmai de la capătul lumii constă în lucrări agricole. Chinezul şi-a cumpărat un tractor şi o cositoare, iar când termină de păscut caprele, ară terenurile localnicilor. „Să-l vedeţi seara, la lumina unei lanterne, cum se aude că a coborât cu cositoarea  pe dealuri. E chinezu', cum spun cei de prin sat", afirmă primarul din Lăcusteni. Li Bing spune că i-ar plăcea să cumpere nişte pământuri prin zonă, dar sunt prea fărâmiţate, aşa că se mulţumeşte cu albinele, caprele şi tractorul.

„La voi, cine munceşte are ce mânca"

Chinezul Li Bing Zhi spune că s-a îndrăgostit de România şi că drumurile în ţara sa natală sunt tot mai rare şi nici familia nu îl vizitează prea des. „Am venit la voi că aici aveţi pământ cât se vede cu ochii. La voi, cine munceşte are ce mânca. În China am familie, am copil de 27 de ani, dar nu am mai fost de multă vreme. E departe. Am doar un copil, că la noi nu este voie să faci mai mulţi", explică bărbatul, trăgând tacticos dintr-o ţigară, în timp ce le face semn câinilor să adune caprele care s-au îndepărtat de turmă.

" Am venit la voi că aici aveţi pământ cât se vede cu ochii. "
Li Bing Zhi
agricultor chinez

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite