Un derapaj al Colegiului Medicilor din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Pe măsură ce drepturile pacienţilor cresc, în aceeaşi măsură libertatea de acţiune a medicului este restrânsă. Pacientul are dreptul de a-şi alege şi medicul şi opţiunea terapeutică. Pacientul are acces la ghidurile de bună practică, pacientul are Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, inclusiv accesul la justiţie pentru a-şi rezolva nemulţumirile.“

Acest comunicat al Colegiului Medicilor din România din 11 ianuarie este o adevărată blasfemie la adresa pacienţilor şi o dovadă vie a deraierii de la înţelegerea menirii medicului, venită, culmea, tocmai de la conducerea CMR. 

Nu am crezut că va veni o zi în care opiniile mele de pacient şi cetăţean se vor despărţi atât de radical de cele exprimate de organizaţia profesională a medicilor, al cărui membru sunt.

Cum opiniile exprimate prin comunicatele CMR exprimă, în principiu, opinia oficială a tagmei medicale, mă văd nevoit să îmi exprim dezacordul total fată de aceasta.

Mă întreb dacă cei din conducerea CMR se referă la consimţământul pacientului privind intervenţia medicală. În multe ţări ale lumii, acest drept este indisolubil legat cu dreptul pacientului la informarea medicală. Poate unora li se pare greu să explice în cuvinte laice afecţiunea de care suferă pacientul, ce intervenţie urmează să i se aplice (medicamentoasă, chirurgicală etc.), care vor fi consecinţele şi mai ales care sunt riscurile inerente ale acesteia. Poate că unii, din motive greu de explicat, consideră această etapă o restrângere a libertăţii de acţiune a medicului. Din contră, medicul este exonerat în cea mai mare măsură de responsabilitate, decizia finală aparţinând pacientului.

Alţii pot considera că dreptul pacientului de a avea acces la toate informaţiile privind starea sa de sănătate, la rezultatele investigaţiilor şi la tratamentele aplicate îngrădeşte libertatea de acţiune a medicilor. Oare este normal să se ascundă un buletin de analize care arată infecţia cu un germen de spital? Nici un medic din România nu ar trebui să se teamă de o asemenea eventualitate. Nu foloseşte nimănui să joci la ruletă viaţa pacienţilor, nimeni nu ar trebui să aibă o conştiinţă capabilă să reziste la apăsarea unei astfel de complicităţi. Există o teamă de o eventuală acuză împotriva spitalului într-o astfel de situaţie? Atunci tot personalul medical trebuie să aibă verticalitatea de a recunoaşte că unitatea nu este sigură, să ceară autorităţilor să ia măsuri sau cel puţin să pună pe site-ul instituţiei informaţia privind riscul inerent al infectării cu un germen detectat!

Pacientul are dreptul să-şi aleagă medicul. Este, într-adevăr, un element de competiţie, însă acest element nu trebuie decât să îi înlăture pe cei care nu corespund profesional, restul trebuind să îşi desfăşoare activitatea în parametri de normalitate, peste care să nu mai fie posibilă o diferenţiere rezonabilă.

Nu îmi pot explica absurditatea comunicatului decât în strânsă legătură cu situaţia profesorului Lucan.

„Pacienţii au dreptul la tratament şi îngrijiri medicale. În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.“

În cazul transplantului nu au fost adoptate reguli de transparenţă suficient de solide care să împiedice selectarea preferenţială a celor care mor sau a celor care trăiesc. În absenţa unor reguli şi a unor liste de aşteptare suficient de transparente, dar totuşi confidenţiale (codificări, verificări periodice etc.), alegerea pacienţilor a fost lăsată în bună măsură la aprecierea medicului. În cazurile în care compatibilitatea exista, chirurgul are libertatea de a alege primitorii de organe după criterii suplimentare, mai puţin sau deloc transparente, dar care pot fi etichetate drept criterii medicale. Nu poţi să acuzi un chirurg de tratament preferenţial în lipsa unei reguli bine stabilite. Totuşi, se poate considera că instaurarea acestor reguli este o limitare a libertăţii de acţiune a medicului. Oare însă aceasta este libertatea pe care şi-o doresc medicii care fac transplant? Ar fi grav!

Oricare ar fi acel drept fundamental al pacienţilor avut în vedere, CMR are obligaţia morală de a reveni cu precizări sau retractări la comunicatul amintit. Este o lezare profundă a pacienţilor şi a asociaţilor acestora, care au sprijinit întotdeauna organizaţia profesională a medicilor. Poate şi mai grav este că aleşii medicilor au creat o falie în interiorul tagmei, între medici care consideră că drepturile pacienţilor înarmează medicii în lupta lor cu autorităţile pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar şi cei care consideră aceste drepturi ca fiind îndreptate ameninţător împotriva lor personal.

Medicii aspiră, sau ar trebui sa aspire, la libertatea de a-şi desfăşura profesiunea în concordanţă cu nivelul actual al ştiinţei, respectând standarde şi reguli autoimpuse sau care să fie acceptate ca fiind rezonabile, şi să fie recompensaţi adecvat pentru arta lor. 

În opinia mea, nu regulile de bun simţ, cum sunt drepturile pacienţilor, îngrădesc libertatea de acţiune a medicilor, ci multitudinea de încălcări ale legislaţiei în domeniu, niciodată sancţionate, care fac din sistemul sanitar un haos, o imposibilitate funcţională şi economică, un monument de inechitate, la care suntem adesea complici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite