Un Pact naţional pentru relaţia României cu Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Nu a fost exploatat încă integral potenţialul enorm al pieţei din Republica Moldova.”
„Nu a fost exploatat încă integral potenţialul enorm al pieţei din Republica Moldova.”

Am luat contact cu spaţiul de peste Prut în 1990, când încă mai exista Uniunea Sovietică. În iunie, imediat după mineriadă, am plecat trei săptămâni împreună cu cenaclul Săgetătorul, din care făceam parte, la una din primele întâlniri ale scriitorilor tineri din România şi Republica Moldova - pe atunci scriam ficţiuni.

Am cunoscut întreaga elită a scriitorimii basarabene care are acum în jur de 40 de ani. Inclusiv poeta Steliana Grama, cu care am avut ulterior o intensă corespondenţă pe teme literare. Steliana s-a stins prematur din viaţă. Mormântul ei se află în cimitirul Doina la Chişinău, la câţiva metri de locul de veci al ambilor părinţi ai soţiei mele.

Cu acea ocazie am vizitat malul basarabean al Nistrului, inclusiv locurile unde avea să se desfăşoare conflictul izbucnit după declararea independenţei.

De atunci, aproape în fiecare an, am fost în Republica Moldova, cu diferite proiecte legate de profesia mea. Am predat în mai multe rânduri, am organizat selecţia bursierilor Institutului Diplomatic, am participat la conferinţe academice şi la organizarea unei expoziţii despre Grigore Gafencu, etc.
Treptat, am citit cam tot ce este relevant legat de istoria Basarabiei. Puţine cărţi despre acest subiect îmi lipsesc din biblioteca personală.

M-am ataşat de literatura basarabeană, de pictura şi muzica compuse dincolo de Prut. Expoziţia Bessarabia moia din 2009 de la Bucureşti m-a marcat atât de mult, încât de atunci am citit tot ce se putea citi despre pictura basarabeană interbelică. Rezultatul acestei pasiuni este prezenţa în locuinţa mea a două tablori semnate Anatol Vulpe şi Tania Baillayre pe care le privesc dimineaţa când mă scol şi seara când mă culc. În urmă cu câţiva ani am găsit la Staatsoper din Viena un compact-disc cu înregistrări de Maria Cebotari din timpul războiului cu care mă mândresc şi-l ascult cu adâncă emoţie. Îi ascult pe compozitorii Eugen Doga şi Gheorghe Mustea cu aceeaşi plăcere şi curiozitate cu care ascult George Enescu sau Paul Constantinescu.

Am lucrat legat de Republica Moldova indiferent că a fost vorba de Universitatea Bucureşti, de Ministerul Afacerilor Externe, Administraţia Prezidenţială sau SRTV, înainte şi după ce am intrat in politică.

Am avut de-a lungul timpului mulţi studenţi din Republica Moldova. Coordonez în prezent un doctorat al unei basarabence despre relaţiile româno-ucrainiene după Primul Război Mondial. I-am ajutat pe tinerii basarabeni ori de câte ori am avut ocazia.


Soţia mea este născută la Chişinău, frecvent mergem acolo sau primim rudele ce vor să vină la noi în gazdă. Fata mea de un an şi două luni aparţine astfel simultan la două ţări: România şi Republica Moldova.

Un foarte bun vecin al mamei mele şi al bunicilor mei a fost un doctor basarabean, refugiat în România, un fel de medic de familie înainte de 1989, în adevăratul sens al cuvântului, deoarece îl consideram chiar parte a familiei. Nu a spus niciodată povestea refugiului său în România înainte de căderea regimului comunist. De teamă. În Republica Moldova sunt acasă, exact la fel ca şi în România. Cunosc Chişinău poate mai bine decât unii din locuitorii săi (fiind atras de istoria oraşului) şi cu siguranţă la fel de bine precum Bucureşti.  

Basarabia este pentru mine o realitate vie pe care o resimt în fiecare moment al zilei. Cu bucurie şi cu durere simultan.


Mărturisesc toate acestea deoarece cred că detaliile de mai sus mă îndreptăţesc să îmi expun o părere despre viitorul Republicii Moldova şi al României.

Cele două ţări nu pot avea un viitor decât împreună. Ele sunt legate sute de ani de acum încolo, datorită limbii, religiei, tradiţiilor care sunt comune şi datorită aşezării geografice. Oportunitatea numită Uniunea Europeană trebuie folosită inteligent, în folosul apropierii depline între cele două state, utilizând la maxim toate avantajele prezente şi viitoare.

România a procedat foarte bine prin definirea unei proceduri distincte, cea de redobândire a cetăţeniei pentru urmaşii celor domiciliaţi in Republica Moldova cărora li s-a răpit cetăţenia română fără voia lor. Este o reparaţie morală care ne face cinste.

Nu a fost exploatat încă integral potenţialul enorm al pieţei din Republica Moldova. Dacă la Chişinău vezi astăzi cărţi editate in Romania, ziare româneşti cu ediţii locale de Chişinău, multe Dacii şi câteva firme româneşti, dacă la Bucureşti reclamele la vinul de Purcari au devenit o banalitate până şi în reduta bucureştenilor neaoşi care este Centrul Vechi, iar bomboanele Bucuria se găsesc în aproape orice supermarket, este meritul clasei politice din ambele ţări care a încurajat circulaţia liberă a bunurilor pe ambele maluri ale Prutului.

Asistăm la circulaţia oamenilor, a bunurilor şi a ideilor, ceea ce este întru totul remarcabil pentru o naţiune separată din motive care ţin de interesele marilor puteri - trecute dar şi prezente.

Totodată, nu am reuşit să facem lucruri simple. Fondurile din partea României destinate Republicii Moldova nu prea au fost folosite, iar aranjamentul instituţional s-a dovedit a fi prost ales (vezi excelentul studiu recent al CRPE). Afaceri de succes in România nu au trecut Prutul. Firme precum Digi (pentru televiziune, telefonie şi Internet) sau lanţurile de magazine pentru produse ecologice (Plafar, Naturalia, etc.) ar putea intra cu succes garantat pe o piaţă slab dezvoltata (in primul caz) sau chiar inexistentă (in al doilea caz). Nu s-a făcut nimic la nivel guvernamental pentru a încuraja circulaţia persoanelor (excursii subvenţionate pentru elevi sau pensionari, de exemplu), deşi basarabenii sunt principalii beneficiari ai turismului balnear de la Slănic Moldova, iar cursa de avion Bucureşti - Chişinău este întotdeauna plină.

Altceva însă lipseşte cu adevărat. Nu există un plan strategic al României în relaţia cu Republica Moldova. Ce vrea România? Consolidarea statalităţii Republicii Moldova sau, dimpotrivă, reunificare? Nu poţi să urmăreşti un scop şi să declari că urmăreşti altul, exact contrar. Cetăţenii români vor reunificare dar nu li s-a pus următoarea întrebare: "În cazul reunificării cu Republica Moldova, aţi fi dispus să vi se reţină lunar 10 la sută din venituri pentru integrarea deplină a celor două economii?". Ori: "Aţi fi dispus să concuraţi pentru a vă menţine actualul loc de muncă cu un cetăţean al Republicii Moldova care declară că poate lucra pe un salariu mai mic decât al dumneavoastră?". Nu ştiu dacă entuziasmul ar fi la cote prea înalte în acest caz. Reunificarea Germaniei s-a făcut pentru că vest-germanii au fost de acord să plătească factura. În România dezbaterea "cât ar costa reunificarea" nici măcar nu există.

Ce vrea Republica Moldova de la relaţia cu România? Aici lucrurile sunt şi mai complicate. Cetăţenii acestui stat nu au fost întrebaţi dacă vor să se unească cu România. Nu au fost întrebaţi nici dacă vor in Uniunea Europeană sau doresc relaţii mai strânse cu Federaţia Rusă. Ei nu au fost întrebaţi niciodată nimic, politicienii cred că ştiu ce vor cei pe care pretind că îi reprezintă. De fapt, pe cine să întrebi, când majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova au şi alte cetăţenii (română dar nu exclusiv)?

De ce este important să ştim ce vor cei care locuiesc în Republica Moldova? Deoarece unul din principiile de drept internaţional pe care România şi Republica Moldova îl acceptă odată cu Actul Final de la Helsinki este că modificarea frontierelor nu se poate face în Europa decât prin voinţa liberă a naţiunilor care trăiesc în interiorul acestor frontiere, ţinând cont de ceea ce afirmă majoritatea şi ascultând poziţia minorităţilor.  

Se uită în România astăzi că în 1918 politicienii au ascultat vocea naţiunii şi nu invers: unirea Basarabiei cu România a fost decisă de Sfatul Ţării, constituit pe baze de reprezentare democratică. Când naţiunea a fost lăsată să vorbească in privinţa Basarabiei, s-a ales calea corectă şi viabilă. Cand au decis elitele politice în locul naţiunii, precum în 1940, s-a ales cea mai proastă variantă: abandonarea ruşinoasă a provinciei, fără un foc de armă.
Să lăsăm aşadar naţiunea să vorbească, în ambele ipostaze: români din România şi din Republica Moldova.
De ce nu vor unii basarabeni să se unească cu România? Motivele pot fi sintetizate în felul următor: teama ca România să exporte un model de democraţie coruptă şi teama de a se integra într-un stat centralizat care anihilează orice formă de identitate, nu numai statală dar şi regională. Este foarte dureros să constatăm că ambele motive sunt în mare măsură întemeiate.

Referitor la primul aspect: ce poate vedea un basarabean la posturile de televiziune româneşti? Corupţie, arestări, imunitatea parlamentarilor şi a miniştrilor, câini maidanezi, bebeluşi arşi în maternitate, violuri, spitale în colaps, şomaj, mulţi minoritari, cu regi şi împăraţi. Este aceasta România de azi? În mare măsură da (este şi altceva dar in altfel de măsură şi oricum acest altceva nu prea se arată). Este aceasta ţara visurilor oricărui cetăţean de pe planetă? Categoric nu. Atunci de ce am crede că basarabenii, în unanimitate, ar vrea să se alăture unei Românii descompuse, abandonată chiar de către proprii cetăţeni care îşi caută fericirea oriunde altundeva în lumea largă?

Un basarabean, român din naştere şi din convingere fermă, mi-a mărturisit că îi este teamă de unirea cu România pentru că românii ar aplica imediat reţeta retrocedărilor suspecte. Dacă s-ar aplica in Basarabia această reţetă, locuitorii de peste Prut s-ar trezi a doua zi după reunificare cu pământurile deja luate de samsarii imobiliari. S-ar găsi români cu aşa-zise "titluri de proprietate" incă de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Nu am avut replică. Posibil să se întâmple chiar aşa, din moment ce ştim ce s-a întâmplat în România.  

Iată o chestiune care ar trebui să ne dea de gândit. Nu poţi primi oaspeţi într-o casă în care multe lucruri funcţionează defectuos.
 

Referitor la al doilea aspect: Republica Moldova este un stat cu o suprafaţă cât două judeţe, cu Preşedinte, Parlament, Guvern, instituţii centrale, Curte Constituţională, procurori şi servicii secrete - tot ceea ce presupune un stat modern. Îşi închipuie cineva că toată armata de funcţionari din acest stat va accepta să intre în subordinea a doi presedinţi de consilii judeţene? Este şi o chestiune de mândrie să afirmi că eşti ministru sau parlamentar într-o ţară independentă, în curs de aderare la Uniunea Europeană. Atunci când România va crea un model funcţional de regiuni, va putea cere Republicii Moldova să accepte statutul de  regiune distinctă, cu un grad de autonomie ridicat, egal cu cel al celorlalte regiuni. Vrem să funcţionăm în continuare într-un stat centralizat, nu vom putea avea niciodată pretenţia ca acesta să fie model şi pentru alţii. Abia după ce vom face o regionalizare şi o descentralizare în urma cărora să rezulte regiuni, oraşe şi comune puternice, funcţionale şi eficiente, vom putea oferi acest exemplu şi vecinilor nostri. Deocamdată, ne-am blocat în reforma administrativă a propriului nostru stat.

Toate acestea arată cât de important este să definim ce vrem pe termen lung în relaţia cu Republica Moldova. Avem prea multe declaraţii politice în ultima vreme, a sosit momentul să gândim un Pact naţional cu privire la relaţia cu Republica Moldova, semnat de toate partidele, de sindicate, de orice organizaţie reprezentativă. Cetăţenii Republicii Moldova ar trebui să ia parte şi ei la elaborarea acestui Pact. Conţinutul Pactului ar trebui să fie discutat transparent iar, odată stabilit, să fie respectat cel puţin 15 ani de acum înainte. Vom reuşi oare asumarea şi respectarea acestui obiectiv, suntem suficient de interesaţi să contribuim la definirea interesului naţional, nu să ne mulţumim să ne comunice alţii cum ar trebui să arate acest interes?

Măcar acum, la cumpăna între ani, să fim optimişti în această privinţă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite