Vacanţa de vară fără internet

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am 11 ani şi nu am descoperit încă internetul. Vacanţa mea de vară înseamnă elastic, volei, mers la ştrand. Am învăţat să mă dau cu patinele (cu bicicleta ştiu deja de acum două veri). Am genunchii plini de bube, pentru că e destul de primejdios să te joci „Pituluşu“ după ce se lasă întunericul. Am o pisică albă şi o dată pe săptămână văd „Dosarele X“ împreună cu copiii din cartier, la un magazin de peste drum.

În prima parte a zilei mă foiesc prin casă. În a doua, aştept să mă strige cineva la poartă. Sunt mereu pregătită, am urechile ciulite la fiecare voce pe care o aud pe stradă, într-un buzunar am coarda şi în celălalt – elasticul. Am nişte papuci mov, pe care la final de vară mi-i va roade un câine. Am şi egări, o singură pereche, cu dungi verzi şi albe. Fetele care vin din alte oraşe, pentru a-şi petrece vacanţa la bunici, nu spun „egări“, ci „colanţi“.

Nu vreau să exagerez, dar cred că-s foarte bună la elastic. Aş putea fi campioană, dacă s-ar inventa competiţii la acest sport. Am şi espadrile, care mă ajută să fiu şi mai tare la elastic, dar am şi o fustă de blugi, tip Lambada, pe care nu o port îndeajuns. E o fustă „bună“. Se poartă la ocazii, nu când ieşi pe la poartă.

În weekend mergem la ştrand. Învăţ să înot ca o broască, apoi ca un câine, mănânc îngheţată şi la întoarcere cumpărăm câte o pâine caldă. După-masa, dacă nu e altceva mai bun de făcut, eu şi ceilalţi copii din cartier mergem să luăm apă. E un izvor în apropiere, iar noi, ca să avem de unde să ne întoarcem, cărăm apă de acolo în câte un bidon. Mai avem în cartier şi două sifonării. La una dintre ele se vând şi sucuri concentrate şi mie aici îmi place să merg. La cealaltă nu se vând sucuri, dar o prietenă e îndrăgostită de băiatul care umple sifoanele. Aşa că dimineaţa mergem la una dintre sifonării, iar după-masa – la cealaltă.

Ca în fiecare an, am primit de la şcoală o listă de lecturi pentru vară şi, tot ca în fiecare an, am de gând să le citesc pe toate. Mi-am reînnoit abonamentul la biblioteca judeţeană şi mi-am făcut curaj să mă duc pentru primele cărţi. Spun că mi-am făcut curaj, pentru că de obicei nu prea-mi convine să merg acolo, mă intimidează şi nu ştiu de ce.

Când mă duc la bibliotecă trebuie să fiu pregătită, ştiu dinainte tot ce am de zis, cum intru, cum salut, mă prezint, scot permisul, lista cu titluri, inima îmi bate super-tare, iar doamna bibliotecară se duce într-o altă încăpere, unde scotoceşte şi scotoceşte, apoi revine cu braţul plin de cărţi. Din momentul acela mi se pare aproape o magie că m-am prezentat cu o bucăţică de hârtie şi am plecat cu o plasă cu cărţi.

Într-o zi cu început de furtună de vară, întorcându-mă de la bibliotecă, mă întâlnesc la colţ cu nişte copii din vecini. Au găsit o revistă deocheată şi au decupat toate pozele din ea. Le-au pus într-un plic şi se mândresc cu ele la toată strada. Ne oprim pe marginea trotuarului şi ne uităm la imagini, chicotim, până când o rafală puternică de vânt face plicul să zboare. Toate fotografiile se împrăştie şi e imposibil să mai poată fi adunate. Copiii aleargă să le prindă, dar e prea târziu. Ei sunt doi, iar imaginile sunt zeci.

Mă holbez la întreaga scenă cu gura căscată şi am cu mine o plasă cu cărţi. Vacanţa e abia la mijloc, furtuna e la început şi eu n-am auzit încă pe lumea asta cuvântul „internet“. Vântul aduce cu el ploaia grea în următoarele secunde, iar ea pictează pe veci toată strada cu femei şi bărbaţi dezbrăcaţi.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite