Vivere pericolosamente

Avem numai probleme mari: bugetul, preşedinţia Consiliului UE, „taxa pe lăcomie“, subversiunile pesediste împotriva lui Dragnea, şcolile fără closete, spitalele cu gîndaci, „statul paralel“ şi cîte şi mai cîte… Dar viaţa zilnică, subzistenţa măruntă a cetăţeanului implică şi probleme care, fără să fie mici, par secundare în raport cu „politica mare“.

Articol preluat din Dilema Veche

În ultima vreme, am avut ocazia să constat, pe pielea mea, că trăim periculos, la un nivel care, „de foarte sus, din polul plus“, pare minor, dar care poate avea costuri enorme.

Stai, de pildă, seara, obosit, într-un fotoliu. Brusc, se stinge lumina. După o scurtă pauză de perplexitate, te gîndeşti să suni, pentru lămurire, la ENEL. Suni şi intri pe lungimea de undă a unui robot, care te tratează cu un interminabil discurs. Mai întîi, îţi explică ce tastă trebuie să apeşi, în funcţie de problema pe care o ai (detalii tehnice, deranjamente, informaţii curente etc.) şi de sectorul în care locuieşti. După care eşti anunţat că apelul tău va fi înregistrat şi că, dacă ai obiecţiuni, beneficiezi de o sumedenie de „drepturi“, a căror listă îţi este recitată scrupulos, deşi e limpede că n-ai cum s-o ţii minte. La sfîrşit, se aude însă şi un mesaj încurajator: „Vă rugăm să aşteptaţi! Apelul dvs. va fi preluat în cîteva momente.“ De-aici înainte e chestie de noroc. În cazul meu, cele „cîteva momente“ au durat cca 20 de minute. După care o voce plauzibilă mi-a explicat că, pe strada mea, se fac reparaţii. „Şi nu puteaţi anunţa dinainte?“ „Nu, a fost o neregulă accidentală.“ Aflu, apoi, că lumina se va reaprinde cam după patru ore. Ce-i de făcut? Pana de curent nu înseamnă doar întuneric. Înseamnă şi blocarea computerului, a frigiderului, a instalaţiei de încălzire. Dacă în casă există şi copii mici, ale căror tabieturi de seară se suspendă brusc, pe termen incert, sau dacă ai de expediat urgent textul unui articol pentru ziua imediat următoare, episodul beznei devine neliniştitor. Dar iată că, după vreo 20 de minute, lumina se recuplează pe neaşteptate. Să fie o simplă bîlbîială de parcurs? Un test tehnic? Cît va dura? Stai ceva vreme cu sufletul la gură şi, slavă Domnului, becurile rămîn aprinse… Din nefericire, a doua zi, cam la aceeaşi oră, curentul se întrerupe din nou. Urmează acelaşi scenariu. „Păi, n-aţi reparat ieri?“ „Ba da, dar a apărut un nou incident!“ Te simţi, inevitabil, la mîna norocului. Te aştepţi la orice, în timp ce felurite voci calme mimează „normalitatea“. „Asta-i situaţia!“

Mi se va spune că, procedural vorbind, n-am de ce să mă plîng. Robotul care răspunde atîtor solicitări are „obiceiurile“ lui electronice, de neocolit. Nu ştiu, nu mă pricep. Dar mă gîndesc că or fi existînd specialişti care să simplifice eficient, să modeleze funcţional dialogul cu clienţii, aşa încît informaţia cerută în situaţii de criză să ajungă prompt şi explicit la urechea petentului (plătitor…). Altfel, e ca şi cum, în plin preinfarct, ai suna la Salvare şi, pînă să strigi după ajutor, ţi s-ar ţine o sobră conferinţă despre obligaţii, drepturi şi jocuri de taste pe mobilul pe care de-abia îl mai ţii în mînă. „Apelul dvs. va fi preluat în cîteva momente. Dacă nu, reluăm legătura de la centrala Sfîntului Petru…“

Dincolo însă de proceduri, există, la ENEL, şi o problemă de fond. Am mai semnalat şi altădată proasta administrare a sistemului. Senzaţia de nesiguranţă, de arbitrar tehnic, de ineficienţă instituţională e fapt de experienţă curentă pentru toţi „beneficiarii“. Dar nimeni nu pare să ia în serios această periculoasă disfuncţie.

Alt caz. Răceşti, faci o viroză, trebuie să te tratezi. Intri în prima farmacie şi ceri lucruri curente, banale în asemenea situaţii: vitamina C, aspirină, ACC 600. „N-avem!“ „Cum n-aveţi? Unii au chiar în casă o trusă de prim-ajutor cu astfel de (f)leacuri familiare, iar dvs. nu le aveţi în farmacie?! Şi asta cînd se vorbeşte zilnic de ameninţarea unei epidemii de gripă?“ „Păi, nu e vina noastră!“ „Dar a cui?“ „A depozitului.“ Ce să înţeleg? Că persoana în halat alb de la tejghea nu mai e farmacist, ci un simplu vînzător, dependent de livrările „de la centru“? Nu e obligaţia instituţiei să-şi asigure, mai ales în perioade de criză sanitară, necesarul de medicamente esenţiale? Căci nu e vorba de cine ştie ce produse exotice, importate cu sacrificii de pe costisitoarea piaţă planetară. E vorba de mărfuri „strămoşeşti“, de populara aspirină sau de cuviincioasa vitamină C. E drept, nu pot risca generalizări nihiliste. Trebuie să semnalez, pentru contrast, şi farmacii decente, de unde am reuşit să-mi procur, în regim de urgenţă, cele necesare (deşi bănuiesc că sînt arondate aceluiaşi „depozit“…). Mi se pare normal să le semnalez: farmaciile Help Net şi Catena. După cum mi se pare normal să mulţumesc acelor farmacişti care înţeleg prompt ce probleme ai, te sfătuiesc profesionist şi sînt preocupaţi să-şi aprovizioneze, responsabil, propriul „depozit“, chiar dacă nu le merge computerul… Ultima apariţie de o asemenea croială mi-a fost scoasă în cale de şansă, la o farmacie Catena de pe Calea Moşilor (nr. 288): e vorba despre doamna Simona Arvinte, un specialist riguros, un interlocutor cordial, o prezenţă liniştitoare. Vreau să sper că nu e un caz izolat…

Curent electric, medicamente – în mod normal, „materie primă“ pentru viaţa cotidiană. Dar cum e cu o substanţă „elementară“, cum e apa, greu de evacuat din metabolismul uman? Ei bine, unii clienţi se plîng că, la robinet, curge un lichid maroniu şi urît mirositor, dar Apa Nova zice că e alarmă falsă. Cine să tranşeze lucrurile, dacă nu guvernul, respectiv Ministerul Sănătăţii? Ce zice doamna ministru? Că e mai bine să nu bem apă de la robinet. Dar că nu e vorba de o „interdicţie“, ci de o „recomandare“. Oricum, însă, nu e grav să bem, dar cu adevărat periculos e să ne spălăm cu ceea ce avem voie să bem. Înţelegeţi ceva?

Eu, unul, din toate astea – şi din multe altele – înţeleg strict că trăim periculos, după bunul plac al sorţii. Şi că, vorba dlui Noica, apocalipsa nu va fi „monumentală“, cu mari catastrofe cosmice, ci se va produce prin dispariţia bruscă a „subînţelesurilor“. Într-o bună zi, ne vom trezi, de pildă, fără apă. Pe acest fundal, chestia cu preşedinţia Consiliului UE sau cu şmecheriile lui Dragnea nu vi se par simple copilării sau primejdioase strategii de camuflaj?

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro