Vocea şobolanului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Youtube.com/How to fix a rat behaviour
Foto: Youtube.com/How to fix a rat behaviour

Am văzut un şobolan mare şi gras traversând curtea ca o pisică deşteaptă şi nepăsătoare. Gri şi burtos, sătul, uşor fudul, mi-a aruncat o privire pe la jumătatea drumului, apoi şi-a văzut de treabă, şi-a dat seama că nu-s în stare nici măcar să strig la el, nici măcar să mă ridic nu-s în stare.

Stăteam pe prag, într-o duminică, aveam vreo 7 ani, poate mai mult, poate mai puţin, şi ăla a fost primul şobolan pe care l-am văzut. Ştiam ce-s şobolanii şi cu ce se ocupă ei, dar nu văzusem unul în realitate până acum, motiv pentru care prima dată chiar am crezut că-i o pisică. De fapt la noi în curte e ceva ce se numeşte „autostrada mâţelor“, toate pisicile din cartier îşi fac de cap, ne tranzitează pentru că suntem oameni paşnici şi de cele mai multe ori le mai şi hrănim. Ăsta era motivul pentru care, cel mai probabil, şobolanii, şoriceii şi toată tagma lor se ţineau departe de noi.

Deşi, ca să strecor o parenteză, într-o copilărie şi mai îndepărtată, seara, în pod se auzeau uneori paşi de animale mici, pe care cineva mi le explicase astfel: „Nu-i nimic, sunt doar şobolanii!“. Am ales să cred că totuşi erau pisicile, ceea ce cred şi până în ziua de azi.

Ajunsesem astfel până la vârsta aia fără să am o întâlnire de gradul trei cu un şobolan, de care, de altfel, fusesem învăţată să fug ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumiii. Ajungem acum la momentul în care eu stau pe prag, într-o duminică, mă holbez la curtea în care nimic nu mişcă şi nu sesizez încă acea linişte uriaşă, grozavă, de oraş de provincie. Stau deci acolo în linişte şi mă uit la straturile de roşii ale lu` bunică-miu, leşinată de plictiseală, când văd ieşind din ele şi traversând curtea un pisoi mare şi gri, pe care nu îl recunosc şi care este de fapt un şobolan.

Deşi nu mă mişc nici măcar un milimetru şi probabil nici nu mai respir, şobolanul se opreşte la jumătatea traseului şi se uită la mine. Mă vede, ştie că şi eu l-am văzut, mă hipnotizează cu privirea lui ciudată, îmi spune nişte lucruri pe care nu am cum să le ţin minte, apoi îşi continuă drumul spre celălalt capăt al curţii. Se suie pe un zid, învinge toate legile fizicii, urcă alene, într-o mişcare practic imposibilă şi se face nevăzut în curtea vecină. Sunt uluită, aş vrea să spun tuturor că am văzut un şobolan care mi-a vorbit, dar apoi ştiu că nimeni nu mă va crede. Dorm un somn de duminică după-amiază şi visez că un şobolan mă priveşte de pe tavan în timp ce eu, desigur, nu mă pot mişca.

Ani mai târziu, mă aflu într-un bloc de garsoniere. Aud o femeie urlând trei uşi mai încolo şi ies pe coridor. Acolo, o tipă cu părul vâlvoi şi care-şi expiră plămânii pe nas îmi spune că să chem poliţia. Are nevoie de câteva secunde bune ca să-şi revină, apoi îmi povesteşte că a deschis uşa să intre în baie şi de pe veceu a sărit pe ea un şobolan. Un şobolan mare cât casa, cu care nu ştie ce s-a întâmplat, doar că ea a plecat urlând de acolo şi l-a închis, cel mai probabil, în urma ei. Oare poţi să chemi poliţia pentru un şobolan?

Şi pe când cele două fete stau pe hol şi dezbat problema implicării forţelor de ordine într-un asemenea caz, dintr-o altă garsonieră iese un vecin, un bărbat necunoscut, ducând cu el o lopată. Intră în garsoniera „victimei“, fără să spună „bună seara“, şi închide uşa în urma lui. Cele două fete se holbează fără putere de reacţie. Urmează câteva zeci de secunde, bubuituri surde şi un „Paştele“, apoi bărbatul iese târând după el lopata şi o pungă de gunoi. „E bine să… Uneori e bine să laşi capacul, ştii cum zic?“, spune, apoi dispare la el în garsonieră, cu tot cu lopata şi cu punga de gunoi.

În seara aia am visat animalul gri din grădină, doar că de data asta nu mai era pe tavan, ci tot acolo unde-l văzusem, traversând aleea. A fost pentru prima oară în toţi acei ani când am înţeles ce mi-a zis. I-am auzit cuvintele ca pe nişte lovituri de ciocan în capul meu şi am priceput în sfârşit ce a vrut să-mi spună. Abia atunci m-am îngrozit.

CITIŢI ŞI:

Oh, muică

Cum am confundat un gât de lebădă cu sfârşitul lumii

Nea Gicu a avut un vis

Lecţii de somn pentru începători

Aşteptându-i pe elefanţi

Un bruiaj în creier

Cărţi de trecut anul

Uită-te la ei, sunt puşi pe crime

Criminalul pe scena lui

Un drum la spital

Dragă domnule Trecut

Călătorie cu un om invizibil

Lecţie de tranşat o găină oarbă

Un cutremur pentru fiecare

Vă omor pe toţi

După ce îmblânzeşti Dunărea

Blues pentru o fată mută

Cum arată sfârşitul unui miracol: adio, Băile Herculane

Toamna la Terasa Fericirii

Adio, ţară!

N-o să te mint: o să murim

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite