100 de ani de sport românesc

100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de când România are un singur nume, suflu, gândire şi statut. Aşa cum românii au dorit unificarea forţelor într-o singură naţiune, şi sportul românesc a devenit limbajul poporului nostru, cu scopul de a face România cunoscută peste hotare încă din 1925, când sportivii ţării au început să participe la competiţii internaţionale.

Sportul românesc are rădăcini istorice profunde, încă din vremea dacilor existând preocupări pentru competiţii sportive precum întrecerea cu cai, trasul cu arcul sau luptele.

Identitatea noastră sportivă, a românilor, se numeşte OINA, un sport de echipă, un sport prea puţin promovat în prezent, care ar trebui revigorat şi readus la viaţă ca fiind sportul inventat de această ţară, oina fiind cartea noastră de vizită încă din secolul al XIV-lea.

Canotajul, deşi un sport britanic, are rădăcini puternice în istoria sportului românesc, sportivii români fiind recunoscuţi internaţional pentru performanţele lor începând cu prima medalie de aur obţinută în anul 1955 la Campionatul European.

Gimnastica, o altă aripă sonoră a sportului românesc peste hotare, când România a scris primul 10 din istoria gimnasticii mondiale în 1976, la Montreal, a luat startul istoric la Mediaş în 1882.

Centenarul Marii Uniri reprezintă un moment de rememorare a valorilor româneşti, iar cele sportive nu sunt cele mai mici. Retrăim, în esenţa Forumului Sportului Românesc, sau vă propunem să retrăim împreună emoţii, zâmbete şi clipe de suspans, cu nostalgiile campionilor ce ne-au făcut să strigăm în cor: ROMÂNIA!

Talentul, cheia aparent de succes a unui sportiv, poate câştiga competiţii, dar lucrul în echipă, diplomaţia sportivă şi inteligenţa sunt sinergiile absolut necesare care să fuzioneze cu darul înzestrat al sportivului, lucruri pentru care România este recunoscută în anumite sporturi, dar evoluează grabnic pentru a putea arăta că suntem şi vom fi performanţi pe tabelele internaţionale.

Istoria ne învaţă unde şi cum am ajuns după 100 de ani, unde am greşit, unde am performat sau unde am fost absenţi şi, într-o lume permanent competitivă şi în continuă schimbare, România are nevoie de a ţine pasul cu cerinţele şi aşteptările primelor locuri ale unui podium mondial, omagiindu-şi campionii, descoperind talente fragede şi educând noi şi noi succesori ai celor care au început a semna în cartea de istorie sportivă românească şi chiar în istoria sportului mondial.