Şarapova, dopată: ce ironie şi-a permis Maria în conferinţa în care a admis că a testat pozitiv. Se cere deja iertarea ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea care a câştigat cei mai mulţi bani în circuitul WTA, în ultimii 11 ani, a încercat să fie cât se poate de întunecată în faţa jurnaliştilor, însă, în ciuda situaţiei în care se află, a făcut şi o mică aroganţă.

Maria Şarapova a organizat, luni la prânz, o conferinţă la Los Angeles şi, iniţial, s-a speculat că ea vrea să se retragă din activitate din cauza problemelor medicale cu care s-a tot confruntat în ultima perioadă.

Când a fost chestionată despre această posibilitate, rusoaica de 28 de ani şi-a permis o replică ironică, după cum a relatat gsp.ro: „Dacă mi-aş fi anunţat retragerea, n-o făceam într-un hotel din downtown LA, pe acest covor urât“.

Anunţul făcut de a 7-a jucătoare a lumii privind substanţa interzisă care i-a fost găsită în corp a declanşat o avalanşă de reacţii. „Pare să fie o greşeală din neatenţie, sper ca Maria să fie iertată“, a decalrat Navratilova pentru BBC.

„Sunt şocat că nimeni din echipa ei n-a verificat lista actualizată a subtanţelor interzise. Jucătorii sunt responsabili, dar la fel şi echipa din jurul lor“, a comentat antrenorul Brad Gilbert.

Citeşte şi: 

Fapta Simonei Halep care a devenit subiect de polemică pe Facebook. Românca, într-o companie ruşinoasă

„Sunt foarte surprins! Ne-a prins pe toţi aici, în Los Angeles, înţeleg de ce a vrut să anunţe chiar ea, într-o conferinţă. Nu ştiu ce să cred, pentru că am fost unul dintre primii ei antrenori. E o mare campioană, eu o iubesc oricum“, a afirmat şi Jeff Tarango care a lucrat, în trecut, cu Şarapova.

Citeşte şi:

Şarapova dopată şi contestată de un lider WTA: "Să i se retragă toate titlurile. Eu nu am trişat!" 

Maria Şarapova s-a dopat cu o substanţă folosită doar în ţările fostei URSS. Medicamentul ajută şi la îmbunătăţirea performanţelor sexuale

Şarapova, dopată. Ce suspendare au primit alţi jucători de tenis şi ce riscă ea

Federaţia Internaţională de Tenis: „Începând cu 12 martie, Maria Şarapova e suspendată provizoriu pentru dopaj”

Şarapova, dopată: prima reacţie din partea avocatului jucătoarei din Rusia. La ce pedeapsă se aşteaptă Maria

Ce lovitură! Maria Şarapova a picat un test antidoping! „Am făcut o greşeală uriaşă”

   

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite