Clasamente de pus în ramă: Halep e tot pe 2 în lume. Urcare spectaculoasă pentru Copil. Câţi români sunt în Top 100

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Noile ierarhii ale tenisului feminin şi masculin le dau speranţe fanilor sportului-alb din România în privinţa următorului turneu de Mare Şlem, Wimbledon (3-16 iulie).

Simona Halep n-a mai jucat niciun meci după pierderea finalei de la Roland Garros, însă se menţine pe locul 2 mondial, la 115 puncte de liderul Angelique Kerber.

Având în vedere că a avut anumite probleme cu glezna şi a fost şi epuizată după un sezon încârcat pe zgură, e posibil ca Halep să nu joace în niciun turneu înainte de Wimbledon, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut.

Top WTA

1. Kerber 6.965p

2. Halep 6.850

3. Pliskova 6.690

4. S. Williams 4.810

5. Svitolina 4.765

-----------

50. Niculescu 1.110

62. Cârstea 977

68. Begu 888

113. A. Bogdan 500

Copil prinde turul I la Wimbledon

Ajuns până în semifinalele turneului Challenger de la Nottingham, acolo unde a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări, Marius Copil a fost, totuşi, răsplătit pentru parcursul său. El a urcat opt locuri în noua ierarhie ATP, ajungând până pe poziţia a 83-a. E cea mai bună clasare din cariera lui Copil graţie căreia va putea juca în turul I de la Wimbledon, fără a mai fi nevoit să treacă prin calificări.

Cea mai bună performanţă pentru Copil la un Grand Slam rămâne atingerea turului II, la Australian Open, în 2015.

Top ATP

1. Murray 9.390p

2. Nadal 7.285

3. Wawrinka 6.175

4. Djokovici 5.805

5. Federer 4.765

-------------

83. Copil 629

385. Dima 111

416. Ungur 94

491. Frunză 70  

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite