Croaţia cu electrozi

Încă un mesaj italian: de la Ana Aslan la James Bond nu e decît o pauză de 15 minute. Italia a început meciul cu Suedia mult îmbătrînită faţă de defilarea în faţa Belgiei. Evident, cei 4 bastarzi din spate (Gazzetta dello Sport dixit!) au ţinut Suedia la distanţă dar asta era de la sine şi de la Giorgio Chielini înţeles.

În rest, un festival geriatric în pas uşor, fără explicaţii şi consecinţe. După pauză şi un nou discurs al lui Conte, Italia a jucat ceva bizar: un fotbal de siguranţă şi eficienţă extremă. Un joc agenţi secreţi scrobiţi şi letali.

Nu e clar ce le-a pus în cap şi spus în urechi Antonio Conte decedaţilor din prima repriză. Cert e că defuncţii au înviat pentru 45 de minute de scheme şi atitudine imbatabilă. Eder a renunţat la pensie şi a dus cu el tot ce era fundaş suedez, într-o excursie încheiată cu un şut de diriginte generos cu învăţăceii. E clar: există un mister italian. El transformă, fără preaviz, mediocritatea în rigoare şi rutina în inspiraţie. Explicaţia întîrzie şi, cînd vor apărea primele ipoteze, s-ar putea ca Italia să fie departe.

Există şi un mister croat, aşa cum există dorul nebun după beton al celor ce scot apa din piscină înainte să se arunce. Croaţia e o echipă excepţională. Ei şi? Luca Modric şi Ivan Rakitic sînt tot ce s-a inventat mai cursiv, de la bilardul cu bile de unt. Ei şi? La 2-0 şi trei clase peste Cehia, misterul croat a explodat, după cum îi e obiceiul, pentru a scurta drumul între nuntă şi înormîntare. O coproducţie croato-croată a pregătit, cu 15 minute înainte de final, o sinucidere colectivă fastuoasă.

Mai întîi, antrenorul Ante Cacici a pus în aplicare ce a învăţat acum 10 ani, pe cînd antrena naţionala de tineret a Libiei: l-a scos pe Modric şi a anunţat, astfel, echipa că poate pleca la plajă. Croaţii au pus mîna pe prosoape şi s-au îndreptat în direcţia indicată. Nefiind o naţie maritimă, Cehia a rămas pe loc şi a început să emită pretenţii. La 36 de ani, Thomas Rosicky s-a trezit stăpîn pe operaţiile de la mijloc. N-a fost îndeajuns. Mîncată de dor de doliu, galeria croată a deschis tirul cu petarde, în spatele porţi lui Petr Ceh. 10-12 mini-incendii au ocupat linia de fund. În semn de apreciere pentru gazde, unul din oamenii de ordine, aflat la cules de petarde, a primit un proiectil cu dedicaţie şi o explozie la un metru de cap. Cum încă nu era de ajuns, în galeria croată au izbucnit lupte interne. Regula balcanică a fost celebrată cum se cuvine: nicio familie fără ură, nicio naţiune fără război civil. Naţionala croată a făcut, un timp, pe forţele de pace ONU, apoi, la reluarea jocului, a rămas cu mintea la rezoluţii, în loc de fotbal. Cehia a egalat forţînd culoarele abia populate ale ospiciului croat şi ar fi cîştigat, desigur, dacă delirul se prelungea cu încă 4-5 minute.

Urmează, totuşi, Croaţia-Spania şi s-ar putea să vedem cel mai frumos fotbal al Europenelor. Spania o garantează şi nu mai e nimic de comentat. Spania arată fioros, ca un sistem geometric cu tot atîtea puncte fixe cîte oglinzi paralele. Toată lumea îl recunoaşte pe Iniesta (chel, 1,70 m)  dar nimeni nu poate înţelege unde e de găsit şi de unde trimite pasele. 

E clar ce poate opri Spania, dar vestea nu sună bine. Antidotul e o răpire colectivă care l-ar lăsa singur pe Del Bosque. Sau Germania, dacă îl recuperează pe Scweinsteiger. Sau Italia dacă revine la echipa din 2006.

Turcia a crezut 20 de minute că alergatul bezmetic poate bate Spania, dar a terminat destructurată, în mijlocul sălii de jocuri mecanice spaniole. La 3-0, multă lume a schimbat canalul, sesizînd că fotbalul a fost înlocuit de benzi desenate. Spania s-a calificat, practic, neatinsă.

Europenele încep să se apropie de definiţia lor reală. Efectele diluării aduse de sistemul cu 24 de calificate încep să se stingă. Spania, Germania, Italia şi Payet funcţionează. Vom vedea tot mai mult fotbal. Asta, dacă şi croaţii reuşesc să-şi ia electrozii de pe cap.