Dinamo, pe butuci: clubul n-are bani pentru a scăpa de Miriuţă. Cât ar trebui să plătească pentru rezilierea acordului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă
Ionuţ Negoiţă

Omul care a debutat pe banca roş-albilor la 24 septembrie, într-o înfrângere cu FCSB (0-1), are zilele numărate, având un bilanţ slab: 3 victorii, 2 egaluri, 4 înfrângeri, 10 goluri marcate, 11 primite.

Miriuţă n-a reuşit însă redresarea situaţiei şi, după eşecul cu CFR Cluj, şi-a expus intenţiile la conferinţa de presă: „Să uităm de play-off, de altele...Dacă era după mine, începeam să fac o reconstrucţie“. 

Mesajul său nu i-a picat bine şefului care a decretat: afară cu Miriuţă! Doar că, în acest moment, antrenorul nu poate fi dat afară fără a primi despăgubiri de aproximativ 50.000 de euro. Aşa că s-a început şicanarea sa de către conducere. 

Alexandru David, omul ajuns manager la Dinamo după plecarea lui Adrian Mutu a explicat că, dacă schimbarea lui Miriuţă din funcţie nu se va produce în această săptămână, atunci ea poate avea loc în luna decembrie.

„Dacă la finalul anului, Dinamo nu e între primele 6, atunci Miriuţă poate fi schimbat“, a admis Vlad.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite