Fenomenul Manchester City: Josep Guardiola a creat şi în Anglia o maşină de fotbal imbatabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manchester City a ucis de mult campionatul englez şi toată presa din Albion vorbeşte despre una dintre cele mai mari echipe din istoria Premier League.

Chiar dacă nu a câştigat încă nimic, este doar o chestiune de timp până când „cetăţenii“ vor completa şi cu trofee acest joc încântător, care le-a adus un nou record în acest sezon: 18 victorii consecutive.

Atunci când a venit la City, lui Guardiola i se transmitea că nicicând nu va putea pune în practică în Anglia celebrul sistem tiki-taka, bazat pe posesie prelungită, recuperarea rapidă a mingii, pase multe şi pe jos. Nu doar că tactica îi iese de minune, dar de multe ori rămîne impresia că funcţionează şi mai bine decât la Barcelona. De Bruyne şi David Silva sunt piesele cele mai importante ale acestei echipe, iar Sterling, Aguero, Jesus sau Sane completează un puzzle perfect în atac.

După 22 de meciuri în Premier League, City are 62 de puncte, ca urmare a 20 de victorii şi două egaluri (cu Everton acasă, în etapa a doua, şi cu Crystal Palace în deplasare, în etapa a 21-a). Va juca în optimile Ligii Campionilor cu Basel şi este în continuare în lupta pentru a câştiga cele două Cupe ale Angliei.  Poate câştiga City toate cele patru trofee? Guardiola spune că „nu“, din cauza frecvenţei prea mari de meciuri, care deja a început să uzeze echipa: accidentat, Gabriel Jesus, va lipsi mai bine de o lună. Însă lumea este încântată de ceea ce vede la City, iar fostul mare atacant englez Alan Shearer crede că vorbim despre una din cele mai bune echipe din istoria Premier League, spre deosebire de Garry Neville sau Wayne Rooney, care aşteaptă materializarea în trofee a acestui joc.

Cert este că deja, Manchester City, are un loc aparte în Premier League pentru că:
-a doborât recordul de victorii consecutive în Anglia, 18 la rând, cu patru mai multe decât reuşise Arsenal în urmă cu mai bine de 13 ani.
- a obţinut 11 victorii consecutive în deplasare, record pe care îl împarte cu Chelsea.
- a strâns 55 de puncte la jumătatea sezonului, mai mult ca oricare alte echipă.
- luând în considerare primele cinci campionate europene (Anglia, Spania, Italia, Germania, Franţa), Manchester City a avut cel mai bun start din istorie după primele 20 de meciuri ale sezonului – 19 victorii şi un egal.  Precedenta ispravă îi aparţinea tot lui Guardiola, dar la Bayern Munchen – 18 succese şi două egaluri după primele 20 de jocuri.

Iar în ritmul acesta, stau să cadă şi alte borne.
-recordul de puncte într-un sezon, deţinut de Chelsea – 95 de puncte în sezonul 2004-2005. City mai are nevoie de 11 victorii şi un egal din ultimele 16 meciuri pentru a atinge 96 de puncte. Marea provocare ar fi însă să bată suta de puncte.
- recordul de victorii într-un sezon. Anul trecut, Chelsea a obţinut 30 de succese din 38 de meciuri, dar City are deja 20 din 22 de partide.
- tot cu Chelsea se bate şi la numărul de goluri. Echipa lui Ancelotti din 2009-2019 a marcat de 103 ori în 38 de partide. City are 64 de reuşite cu 16 meciuri rămase de jucat. 

Guardiola s-a autodepăşit
În epoca înfloritoare a Barcelonei, cu Guardiola la timonă, catalanii nu au reuşit ceea ce a reuşit să facă până în acest moment. Mai précis, în sezonul 2010-2011, cel mai bun al Barcelonei cu Pep antrenor, echipa avea doar 52 de puncte la jumătatea sezonului, cu trei mai puţine decât a strâns City în acelaşi număr de meciuri. De asemenea, la echipa blau-grana, Guardiola a reuşit „doar“ 16 victorii la rând în campionatul spaniol, spre deosebire de cele 18 ale „cetăţenilor“. În schimb, la Bayern Munchen, lui Pep i-au ieşit 19 succese la rând. În orice caz, spaniolul deţine acum recordul de victorii consecutive în Anglia, Germania şi Spania.

A câştigat toate derbyurile
Manchester City a reuşit să se impună în toate meciurile cu principalele rivale. În etapa a 4-a a bătut-o cu 5-0 pe Liverpool, în etapa a 7-a câştigat cu 1-0 pe terenul lui Chelsea, în runda a 11-a a trecut cu 3-1 de Arsenal, s-a impus pe Old Trafford cu 2-1 în derbyul oraşului din etapa a 14-a, iar în runda cu numărul 18 a învins-o pe Tottenham cu 4-1. Singurele partide în care nu a obţinut victoria au fost egalurile cu Everton (acasă) şi cu Palace (deplasare), la acesta din urmă meci echipa fiind salvată de protarul Ederson, care a scos un penalty în ultimul minut de joc. În următoarea etapă de campionat, City va juca pe 14 ianuarie pe Anfield cu Liverpool.

Mourinho e „fiert“
Bineînţeles că succesul lui Guardiola nu îi cade bine lui Jose Mourinho, mai ales că cei doi mari rivali împart acelaşi oraş. După victoria „cetăţenilor“ de pe Old Trafford, Mourinho i-a acuzat pe adversari că s-au bucurat prea mult. „E o chestiune de educaţie“, a spus atunci portughezul. Apoi, când s-a referit la risipa de bani care se face în Premier League pe jucători, Mourinho şi-a acuzat din nou rivalul: „"Nu vreau să-i iau din merite lui Pep, dar a avut portarul Angliei (n. r. - Joe Hart) şi nu i-a plăcut. A cumpărat portarul Barcelonei (n. r. - Claudio Bravo), nici el nu i-a plăcut! A cumpărat încă unul (n. red - pe Ederson), iar acesta îi place. I-a avut pe Zabaleta şi pe Kolarov şi nu i-a înlocuit cu doi jucători, ci cu trei!“.

Ei sunt „motoarele“ lui City
Jucător Goluri Assisturi
Sterling 14 4
Aguero 13 4
Jesus 8 2
Sane  6 9
De Bruyne 6 9
D. Silva 5 8

O urmăresc pe Manchester City de 43 de ani, dar niciodată n-a fost ca acum: cea mai bună echipă, cel mai bun spirit de echipă, cel mai bun manager Noel Gallagher, star rock, fan al lui Manchester City

Clasament Anglia
1.Man. City 62p
2. Man. United 47p 
3. Chelsea 46p 
4. Liverpool 44p 
5. Tottenham 41p 
6. Arsenal 39p 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite