Fotbalul a scris o nouă poveste imprevizibilă! #ShareTheDrama continuă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice finală de Liga Campionilor vine cu o poveste de neuitat - o poveste pe care oamenii, nu doar microbiştii, vor s-o împărtăşească cu cei din jur ori de câte ori au ocazia.

GALERIE FOTO 

Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de 26 mai când peste 700 de pasionati de bere si fotbal au decis să urmărească meciul dintre Real Madrid şi Liverpool în cadrul special pregătit de cei de la Heineken în incinta Romexpo sub indemnul #ShareTheDrama. Cei prezenţi au intrat astfel în marea familie a celor peste 300 de milioane care sâmbătă seara au decis că nu pot ignora un meci de fotbal la fel de pasionant ca orice film din istorie. Cu acest gând, Heineken a pus la cale primul blockbuster live din România, construit în jurul transmisiei finalei de Champions League.

Imagine indisponibilă

O veritabilă producţie de genul celor de la Hollywood care ne ţine cu sufletul la gură din prima până în ultima clipă - iar întâlnirea cu vedetele preferate şi cu efectele speciale ale serii au adăugat la intensitatea evenimentului. Acestea au fost de altfel ingredientele principale ale serii Heineken, în care fotbalul, prietenii şi berea au stat împreună preţ de câteva ceasuri de neuitat.

„Taberele” au fost stabilite încă de la bun început. Virgil Ianţu, a sosit la „finală” cu un singur gând, să fie alături de echipa sa preferată şi să urmărească în direct o mare victorie a echipei britanice. De partea cealaltă, Andreea Esca, ne-a asigurat încă de la bun început că seara va aparţine echipei sale favorite, Real Madrid.

Imagine indisponibilă

Ca să vă faceţi o idee despre reacţiile celor din jurul nostru trebuie început cu atmosfera de senzaţie creată de către cei de la Heineken înainte, pe tot parcursul meciului şi imediat după încheierea festivităţii de premiere a vechilor şi noilor campioni. Pentru că fiecare dintre cei peste 700 de participanti a simţit şi a văzut finala ca şi cum s-ar fi aflat pe Stadionul Olimpic din Kiev, gazda finalei Champions League din 2018. Un moment special a fost prezenţa pe scenă a doi mari fotbalişti români, Bogdan Lobonţ şi Ciprian Marica, invitaţi speciali ai serii Heineken, care au prefaţat marea confruntare – iar poveştile lor, venite direct de pe gazonul Ligii Campionilor, au fost un preambul perfect pentru fluierul de început. Mai ales că nici unul, nici celălalt, nu a dorit să anticipeze desfăşurarea partidei, avertizându-ne în schimb că ceea ce vom vedea va fi ceva memorabil. Într-un fel, ceea ce ne împărtăşise Nicolai Tand, şi el prezent la eveniment: „Nu-mi doresc decât un meci de neuitat, cu răsturnări de scor, cu atacuri în valuri, chiar dacă în joc este un mare trofeu, faimă şi mulţi bani. Iar la final, cel mai bun va şi câştiga, desigur!”.

d

Însă surpriza avea să ne-o ofere nimeni alta decât Andreea Esca, care a trăit meciul ca un veritabil fan de rând al echipei madrilene. Andreea a simţit fiecare mare ratare a madrilenilor, a anticipat ultimul gol al meciului sărind de pe scaun parcă pentru a îmbrăţişa marele ecran al finalei şi-a comentat ca orice microbist deciziile luate pe teren. „Au câştigat cei mai buni”, ne-a decretat amuzată la final.

Povestea continuă însă, fiindcă fotbalul, ca si berea se impart cel mai bine alaturi prieteni. Peste câteva luni va începe să se scrie o nouă pagină, o nouă poveste, iar vedetele noastre, din teren sau de la televizor, vor fi tot acolo, şi împreună cu ele şi noi, şi un pahar de Heineken. Fiindcă asta este viaţa, nu-i aşa?!

Material susţinut de Heineken.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite