Geopolitica rugby-ului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceste zile, iubitorul de sport nu se delectează doar cu meciurile de fotbal din Champions League, ci şi cu partidele unui alt sport, deosebit de frumos: rugby-ul. Uneori, un curcubeu deasupra unui stadion de rugby poate anunţa o partidă care să rămână pentru mulţi ani în memoria publicului

Sunt faze deosebit de frumoase, pătrunderi in forţă, combinaţii de excepţie, transformări din unghiuri dificile, multe momente în care regreţi că nu ai fizicul necesar unui astfel de joc, pentru că 80 de minute de efort intens precum cel depus de jucători presupune o condiţie fizică de excepţie. Personal am jucat de mult prea puţine ori, şi de fiecare dată am resimţit multe ore urmările câtorva momente foarte intense în care am fost implicat.

De aceea, Campionatul Mondial care se joacă acum a fost un eveniment pe care l-am aşteptat tot anul, şi pe care îl socotesc, fără îndoială, necesar de a fi urmărit de cât mai mulţi dintre oameni. De altfel, statisticile subliniază acest progres deosebit al sportului nobil, jucat de oameni care înţeleg că forţa înseamnă nu doar a izbi, ci şi a depăşi elegant şi cu viteză orice obstacol viu şi mobil.

Sporturile au semnificaţii diferite, dar deasupra oricărei interpetări este necesitatea ca partidele să fie disputate corect şi cu oferirea întregii energii disponibile pentru rezultate cât mai bune. De aceea se miră aşa-zişii jucători de fotbal din actualul campionat românesc de ce publicul nu îi mai suportă: pentru că demonstrează o energie teribilă pentru sporturile cu sticle în mâini, şi nu îşi dau duhul pe teren. Este de apreciat jucătorul care ajunge la spital în urma unui efort de moment care îi dovedeşte eroismul, iar nu cel care crede ca va ajunge campion doar mângâind barele porţii. 

Vorbind despre semnificaţia sporturilor cu mingea, o vom elimina pe cea sexuală – există şi aceasta – şi vom aborda direcţia politico-militară. Ea poate împărţi zonele în mai multe subgrupe, dar dintre ele vom alege triada fotbal – rugby – fotbal american. Nu includem aici fotbalul irlandez / gaelic şi cel asutralian deoarece au o dimensiune mai redusă ca practicanţi, ceea ce le slăbeşte din importanţă şi mai ales influenţă.

Fotbalul poate fi considerat o alegorie a unor lovituri date de un lunetist, care trebuie să atingă o ţintă sau mai multe, din diferite poziţii. Fotbalul american are o semnificaţie de atac al unei armate, care izbuteşte să spargă aliniamentul defensiv al duşmanului, iar apoi prin breşă pătrunde un număr mare de soldaţi, ceea ce aduce victoria. Cumva, touchdown-ul este simpla pătrundere prin breşa făcută în dispozitivul apărătorilor, deoarece nu este necesar să fie culcată mingea efectiv în teren.

Spre desebire de cele două sporturi – fotbalul fiind sportul-rege pentru mii de ani –  rugby-ul are o semnificaţie care se apropie mai mult de aceea a fotbalului american. Totuşi, există o deosebire esenţială: ca vechime, fotbalul şi rugby-ul apar în prima jumătate a secolului XIX; iar fotbalul american la 1878. Mai există şi o asemănare pe care doar istoriile fotbalului o reţin: la început, poarta de fotbal nu avea transversală, iar înălţimea barelor laterale se apropia de 5 metri. De aceea a fost uşor ca William Web Ellis să schimbe modul de punctare – atenţie, într-o partidă de fotbal a anului 1823.

rugby pe plaja FOTO AP

Ce ar putea fi rugby-ul?

În primul rând, un joc asemănător vechiului calcio. Dar, dacă aplicăm o semnificaţie militară, el este tot o pătrundere în dispozitivul inamic, dar mai mult decât forţarea unei breşe şi avansarea în acea zonă a trupelor: în rugby putem considera că obligaţia culcării în terenul de ţintă a mingii este similară forţării capitulării duşmanilor, ceea ce nu este garantată la momentul pătrunderii în dispozitivul lor. Au fost nenumărate momente în istorie în care deşi linia frontului a fost spartă, eforturile apărării – de multe ori disperate, în condiţiile momentului – au fost încununate de succes, până la finalul zilei breşa fiind acoperită.

De ce această comparaţie relativ la fotbal şi rugby? Deoarece în primul caz există o ţintă mai redusă ca proporţie – 7,32 metri – şi un singur apărător complet al ei, similar unui comandant de armată aflat în punctul de comandă care trebuie doborât de către lunetist. În al doilea caz spaţiul de apărat este mai larg, eforturile apărării nefiind cantonate într-o zonă fixă, în care fiecare metru reprezintă o vulnerabilitate dacă numărul de apărători este redus faţă de proporţia atacului.

De aici, şi disproporţia fizică între jucătorii de fotbal – mai subţiri, mai mobili, care trebuie să trimită mingea cu precizie prin „pădurea de picioare” – faţă de rugbiştii care trebuie să pătrundă în forţă, deoarece forţei lor fizice li se opune tot forţă fizică, iar nu un braţ sau un picior. Cele două sporturi sunt complementare, iar orele de educaţie fizică ar trebui să fie o îmbinare între cele două sporturi, deoarece servesc întăririi condiţiei fizice, ceea ce este util şi în viaţă: „mens sana in corpore (baro)sano”, cum se spunea cândva la „Ora / Unda veselă http://www.romania-actualitati.ro/top_10_ora_vesela-9667 ” .

Rugby-ul nu este un sport pentru ghiolbani, el necesită disciplină, perseverenţă şi eleganţă, deoarece este foarte uşor să „produci” invalizi în acest sport de mare angajament fizic. Sportivitatea în acest joc nu este o simplă vorbă, ea face parte dintr-o „marcă mentală” a rugbistului, ceea ce îl desebeşte de alte sporturi unde contactul fizic este ceva mai puţin agresiv. Şi totuşi, câtă nevoie de sportivitate este şi în alte sporturi – doar în handbal, ca exemplu, loviturile la corp sunt ceva curent, iar peste ani practicanţii acestui sport rămân cu sechele dureroase şi uneori greu vindecabile!

Dacă ne imaginăm însă că politica şi geopolitica nu se aplică şi acestui sport, ne înşelăm, deoarece sportul joacă de multe ori rolul de catalizator al anumitor energii, fiind de multe ori similar unui război purtat prin interpuşi. Cel mai simplu se vede acest lucru când echipe din oraşe învecinate joacă, deplasările suporterilor fiind nu o dată prilej de asasinate sau încăierări. Lista este prea lungă pentru a aminti aici câţi au murit şi câţi au ajuns în spital, dar să fim de acord că percepţia reală era de război, iar nu de simplă partidă sportivă.

Rugby-ul are o semnificaţie geopolitică din eleganţa şi sportivitatea pe care trebuie să o aibă cei care îl practică. De aceea, statele investesc în rugby nu doar pentru succese sportive, ci şi pentru crearea de imagine pozitivă sub aspectul unei adevărate „force tranquille” faţă de cetăţenii propriei ţări. Practic, succesele în rugby, deşi văzute de mai puţini spectatori, sunt la fel de apreciate de conducătorii naţiunilor, deoarece se vede în acest sport o cvasi-descriere a sportivului-sodat perfect, mereu gata de luptă şi de reuşită.

Rugby Romania Canada 17 15 FOTO Guliver Getty Images

Geopolitica echipelor naţionale

Geopolitica aici şi-a spus cuvântul în câteva ocazii, una dintre ele fiind foarte prezentă imagologic astăzi. Mai întîi, echipa noastră naţională a avut şansa – în deceniul al 9-lea al secolului XX – de a fi o potenţială candidată la extinderea Turneului celor 5 naţiuni, dar contextul politic nu a permis mai mult; Africa de Sud a fost multă vreme exclusă din competiţii din motivele politice ştiute, competiţiile de rugby sunt astăzi dominate de cele două mari spaţii: vest european de la Irlanda la Italia, iar în sud există triada Noua Zeelandă – Australia – Africa de Sud, care au adus lângă ele de câţiva ani Argentina. Ţările din Oceania – Fiji, Samoa şi Tonga – formează un grup aparte, care însă migrează – prin forţa economică a zonei – spre Noua Zeelandă şi Australia.    

Există aici însă o zonă cu încărcătură geopolitică maximă. Cele mai mari progrese în ultimii ani în rugby au fost făcute de două echipe: Georgia şi Rusia. Foste membre ale Uniunii Sovietice, ele reprezentau acolo baza campionatului, judecând după rezultatele din ultimii ani ai URSS . După separare, cele două ţări au început un program de creştere valorică, cel mai bine reuşind acest lucru în Georgia. Cum relaţiile dintre cele două state sunt destul de reci astăzi, sportul a preluat o parte din misiunea războiului psihologic. Faptul că georgienii sunt superiori ruşilor este un prilej de mare mândrie naţională, iar acest lucru creează premisele unei separări mentale din ce în ce mai accentuate între cele două ţări. Rivalitatea dintre cele două ţări în rugby va continua, ca expresie a geopoliticii, iar nu a sportivităţii.

După cum se vede pe clasamentul echipelor la nivel mondial, între primele 10 echipe ale lumii limba engleză şi civilizaţia de tip britanic domină. Nu este vorba doar de faptul că zeci de ani rugby-ul a fost un sport practicat de amatori, iar cupa mondială apare la aproape 60 de ani după cea din fotbal; spiritul britanic a fost unul de luptă pentru extinderea unui teritoriu, dar şi a unui set de valori, acest sport fiind un bun antrenament pentru soldaţi. Astăzi, spre exemplu, doar în Anglia sunt 2 milioane de jucători de rugby legitimaţi, ceea ce spune multe despre potenţialul militar englez.

Ţările latine sunt mai puţin reprezentate în top 10, Asia nu are multe reprezentante în top 50, iar statele în care islamul este majoritar nu au rezultate notabile. Faptul că România are o poziţie în primele 20 de ţări ale lumii, la mai puţin de 10.000 de practicanţi este notabil şi meritoriu; trebuie însă ca mai mulţi tineri să abordeze şi acest nobil joc, pentru că avem acel potenţial nativ care ne poate menţine în această zonă de vârf. Poate că la o dublare a numărului de jucători am putea fi între primele 15 naţiuni, ceea ce ar fi mai aproape de ce ne trebuie acum. Circulaţia antrenorilor la nivel global a ajutat mult sportul românesc, şi să învăţăm de la străini fără jenă acolo unde avem de învăţat.

În alte ţări importul de specialişti a fost chiar mai mare – a se vedea centrul rugby-ului din Rusia care este la Krasoiarsk, unde neo-zeelandezii şi românii moldoveni au jucat un rol important. Faptul că acum sunt competiţii din ce în ce mai puternice la nivel de club în Europa, precum şi în emisfera australă demonstrează interesul crescut al spectatorilor, precum şi creşterea interesului investitorilor pentru acest nobil sport – a se vedea doar dimensiunile principalelor stadioane la nivelul marilor forţe ale rugby-ului.

rugby foto frr.ro

Geopolitica hranei

Din punct de vedere geopolitic, rugby-ul mai înseamnă – alături de dominaţia limbii engleze – şi o expresie a geopoliticii hranei, deoarece jucători de rugby nu faci din cei care mănâncă preponderent covrigi. Dacă în fotbal jucători din familii foarte sărace au putut ajunge la vârf, prin eforturi susţinute şi sistemele oferite de cluburile ce i-au descoperit, în rugby nu poţi fi trestie în vânt.   

De aceea, se observă că în marea majoritate a primelor 10 ţări nivelul de trai este ridicat, ceea ce permite constituţii fizice puternice, apte pentru acest sport. Faptul că Australia a învins acum câteva zile Anglia fără drept de apel a fost consecinţa unui linii defensive care s-a prezentat solidă ca un zid, aproape imposibil de spart. De fapt, încă din primul război mondial s-a constatat că soldaţii australieni erau mai solizi decât cei din Marea Britanie, pentru că locuiau în teritorii mai puţin poluate şi unde carnea se găsea din belşug. Noua Zeelandă este de asemenea o mare crescătoare de animale, cu consecinţe în calitatea dimensiunii fizice a sportivilor săi.

De aici, o dominare a topurilor de către cele două state, membre ale Commonwealth, care au în continuare un singur suveran, la Londra. De aceea, este necesar să învăţăm – mai ales în acest sport – de la aceste două ţări. Astfel, vom putea audia cu mai mare plăcere haka neo-zeelandeză sau imnul neoficial al Australiei, Waltzing Matilda, cântat de John Williamson, pe fotografii ale unor super-jucători:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite