Halep a cucerit şi lumea arabă: O celebră jurnalistă din Egipt a explicat ce a impresionat-o la Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e vedeta incontestabilă a tenisului feminin la ora actuală şi o preferată a celor care iubesc sportul-alb.

Simona Halep şi-a dus jocul la un alt nivel în 2018, având prestaţii excelente în mai toate turneele la care a participat.

Nu întâmplător, românca tocmai a început a 24-a săptămână pe locul 1 mondial. Într-o analiză pentru site-ul oficial WTA şi preluată de prosport.ro, jurnalista Reem Abulleil, o voce extrem de respectată în lumea tenisului, a explicat cum Simona Halep a crescut ca sportivă.

Ce a spus jurnalista din Egipt?

*Nu simt că am fi avut o jucătoare super-dominantă, dar, din punctul meu de vedere, dacă priveşti la imaginea de ansamblu, Simona Halep a avut o evoluţie foarte solidă. 

*Are un bilanţ de 19 victorii şi 3 înfrângeri şi suntem abia la jumătatea lunii aprilie. A câştigat la Shenzhen, are finală la Australian Open, demonstrând că are o inimă uriaşă. 

*După Australian Open, tot ce mi-a rămas: sentimentele pentru Simona Halep. Trăgând linie, pentru mine n-a contat atât de mult faptul că n-a câştigat trofeul, cât a contat faptul că a dat tot ce avea. 

*Consider că a rupt o barieră a fricii, toţi încercăm să facem asta. Cred că, din acest motiv, e foarte uşor să empatizezi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite