Halep, în finala Rogers Cup, al doilea an consecutiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angelique Kerber a intrat în semifinala cu Simona Halep de la Montreal parcă cu gândurile în altă parte şi a pierdut primul game pe serviciul ei. Moment psihologic care avea să-şi spună cuvântul în primul act al confruntării.

Game-ul doi a fost unul foarte disputat, anunţând parcă revirimentul jucătoarei germane. Nu a fost să fie aşa. Nemţoaica nu şi-a revenit până la finalul primului set, nereuşind să-şi adjudece nici măcar un game. A fost primul set câştigat cu 6 la 0 de Simona la ediţia din acest an a Rogers Cup.
Indiscutabil, serviciul puternic şi exact, corelat cu loviturile înşelătoare pe lateralele terenului, la limita out-ului, au fost punctele tari ale Simonei şi în acest meci. N-am putea avea tabloul complet dacă n-am adăuga greşelile neforţate ale lui Kerber.


Jucătoarea germană n-a prins, cu siguranţă, cea mai bună zi din cariera ei, deşi în debutul setului al doilea a dat semne clare de revenire. După şase game-uri ¨umăr la umăr¨ (3-3 în setul doi), Angelique Kerber n-a mai reluat şirul greşelilor personale şi s-a desprins pe propriul serviciu. 4 la 3, apoi 5 la 3 şi soarta celui de al doilea set a fost pecetluită în favoarea nemţoaicei.


¨Va fi un meci în forţă în care voi consuma multă energie¨, spunea ieri Halep, după două calificări consecutive, iar astăzi i s-a adeverit prognosticul. Kerber s-a aşezat în joc, a oferit momente spectaculoase, însă decisivul a avut o cu totul altă poveste. Simona a început sub imperiul lui ¨nimic nu-mi iese¨ din finalul setului doi, dar a terminat în zodia reuşitelor din orice unghi. 6 la 2 în decisiv şi Halep merge în finala pe care anul trecut a pierdut-o nedrept din cauza unei accidentări.


Un cuvânt şi pentru românii care au plătit un preţ destul de piperat pentru a o putea vedea în acţiune pe Simona. Numeroşi şi constanţi în încurajări, conaţionalii noştri au fost remarcaţi şi de arbitra de scaun care le-a spus, spre surprinderea tuturor, într-o română curată,

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite