Halep, îngrozită: Simona a dezvăluit ce gând negru i-a trecut prin cap când şi-a sucit glezna pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul WTA s-a chinuit serios pentru a câştiga primul meci la Australian Open după doi ani. A învins-o pe Destanee Aiava (193 WTA), după ce a salvat două mingi de set, însă a plătit victoria cu preţul unei accidentări care, la prima vedere, părea groaznică.

Shuai Zhang în 2016 şi Shelby Rogers în 2017. Două jucătoare venite de nicăieri care au învins-o pe Simona Halep la Australian Open în turul I la precedentele două ediţii.

Iar la cum a început duelul cu Destanee Aiava (193 WTA), probabil, mulţi au crezut că istoria se va repeta, iar românca le va mai face fanilor ei o surpriză neplăcută. În primul set, australianca de 17 ani s-a dus la un incredibil 5-2, iar la 5-3 a avut două mingi de set pe serviciul Simonei! Liderul WTA le-a salvat şi apoi a trimis setul în tie-break, acolo unde s-a impus cu 7-5. 

După o sperietură în setul I, a venit, din păcate, una şi mai mare în setul doi. Românca s-a întins după o minge, a alunecat, şi-a sucit glezna şi a urlat de durere. Partida s-a întrerupt câteva minute, constănţeanca a primit îngrijiri medicale şi a continuat meciul cu glezna bandajată.

Din fericire, chiar şi aşa, setul doi a fost o formalitate pentru Halep care s-a dus la 3-0, pentru ca la final să câştige cu 6-1. Şirul înfrângerilor la Australian Open a fost întrerupt, însă cea mai arzătoare întrebare a rămas: E gravă accidentarea suferită de Simona la gleznă?

„Am mai avut cinci accidentări acolo!“

Din păcate, liderul WTA n-a putut risipi emoţiile fanilor în această privinţă, după partida cu Aiava. „Am simţit o puternică durere pe teren, dar n-am avut timp să văd ce am. Am făcut un duş, am făcut stretching şi am venit aici, la conferinţă. Vreau să aştept până mâine (n.r. – astăzi) să văd cum mă trezesc. Din experienţa mea, simt că nu e nimic rupt, dar durerea a fost mare. Îmi trebuie un consult medical. Am mai avut cinci accidentări la această gleznă de-a lungul timpului. Aşa că glezna mea nu e bine, de aceea, o bandajez tot timpul“, a explicat Halep.

Ea a adăugat că, deocamdată, nu e cazul să se gândească la un scenariu negru, precum retragerea la Australian Open 2018. „Sunt obişnuită cu problemele la gleznă, aşa că nu cred că o să mă opresc. Dar sănătatea rămâne mereu pe primul plan. Voi vedea. În opinia mea, voi fi în stare să joc în continuare“, a afirmat liderul WTA.

Simona a admis că, în momentul în care i-a fugit piciorul pe teren, a crezut că Australian Open 2018 e un turneu încheiat pentru ea. „Iniţial, am crezut că e gata. M-am speriat. Mă bucur că nu s-a umflat nimic. O să fac tratament, însă aştept să văd cum mă trezesc mâine (n.r. – astăzi). Dimineaţă o să văd ce voi face“, a continuat Halep.

Accidentarea a şi ajutat-o

Simona a analizat şi partida câştigată cu Destanee Aiava şi a admis că a existat şi un avantaj pentru ea în setul doi, atunci când meciul s-a întrerupt, pentru ca Halep să primească îngrijiri medicale.

„Cred că experienţa mea şi-a spus cuvântul. Ea a fost puţin copleşită. În primul set, când avea 5-3, voia să schimbăm terenul. Cred că nu ştia cât e scorul. Apoi, întreruperea de la setul doi a fost în favoarea mea. Cred că am fost puţin norocoasă. Ştiam că va fi greu să joci împotriva unei localnice. Şi eu când joc acasă, în România, simt aceeaşi atmosferă. Am fost puţin stresată pentru că în ultimii doi ani n-am câştigat aici şi am pierdut în primul tur. Mai ales după cum începuse meciul...M-am adaptat puţin mai greu, dar la 2-5 pentru ea mi-am spus că nu pot pierde şi am revenit“, a povestit Halep. 

52.000 de euro şi 70 de puncte WTA va primi Simona Halep pentru victoria din turul I de la Australian Open.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite