Imagini fabuloase: Serena Williams a apărut goală pe coperta „Vanity Fair“ şi a oferit un interviu formidabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams
Serena Williams

Americanca de 35 de ani urmează să nască în curând. Mândră de fizicul ei, chiar dacă a fost ironizată şi acuzată de dopaj, fostul lider mondial a acceptat o şedinţă foto spectaculoasă.

Serena Williams rămâne cea mai populară jucătoare de tenis, chiar şi acum când a luat o pauză de la turnee.

Nicio altă sportivă din circuitul feminin, nici măcar Maria Sharapova, nu reprezintă o ţintă la fel de atractivă pentru presa internaţională. O nouă dovadă în acest sens e un amplu material publicat de revista „Vanity Fair“ care deja a făcut înconjurul lumii.

Celebra revistă şi-a deschis ultimul număr cu o poză în care Serena Williams, însărcinată, a apărut pe copertă. În interior, un reportaj excelent i-a fost dedicat celei mai bune jucătoare din istoria tenisului feminin. Parcurgând textul, ne putem da seama de ce Serena a ajuns în top şi s-a menţinut acolo ani de zile. Iată câteva idee din reportajul publicat de „Vanity Fair“.

Serena

Ce a făcut Serena după primul meci din 2017?

A simţit că a jucat slab, ratând de prea multe ori din backhand. Drept urmare, la primul antrenament, a adunat 2.500 de astfel de lovituri timp de două ore şi jumătate. A doua zi, a repetat antrenamentul!

Cum a suspectat că e însărcinată? 

A vomitat şi a observat că sânii ei s-au mărit. Iniţial, a crezut că e o problemă hormonală, însă prietena ei, Jessica Steindorff i-a sugerat că e posibil să fie însărcinată. Replica Serenei? „Eşti nebună! E o glumă. Dar o să fac testul din două motive: a) ca să-ţi arăt că te înşeli. b) fiindcă e fun“.

Când rezultatul a confirmat sarcina, Serena a fost şocată. Şi a repetat testul de şase ori până s-a convins!

Cum a reacţionat la cererea de căsătorie?

Când Alexis Ohanian a cerut-o de soţie, şocul a fost mai mic pentru Serena. „Ştiam că va veni şi acest moment. Mi-am zis: Serena, eşti pregătită. Asta e ceea ce îţi doreşti!“

Când va reveni pe terenul de tenis?

„În ianuarie, voi fi din nou pe teren. Nu cred că povestea mea ca jucătoare de tenis s-a terminat“, a declarat Serena.

CLICK AICI PENTRU A CITI ARTICOLUL DIN „VANITY FAIR“

Serena
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite