Mesaj pentru Mihăiţă Neşu: "Tu ai unit o ţară întreagă şi, din sute de galerii, ne-ai făcut una singură"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihăiţă Neşu FOTO Mediafax
Mihăiţă Neşu FOTO Mediafax

Mihăiţă Neşu a împlinit 32 de ani pe 19 februarie, iar siteul "Eu sunt 12", dedicat suporterilor naţionalei României i-a adresat o scrisoare.

Mihăiţă Neşu, omul marcat de atâtea necazuri, a împlinit 32 de ani, iar oamenii au încercat să-i aducă un zâmbet. Siiteul "Eu sunt 12" a scris câteva cuvinte emoţionante. 

"Dragă Mihai Neşu,

Lasă-ne să ne prezentăm. Noi toţi ăştia cu 12 pe spate suntem al 12-lea jucător al echipei pe care o iubim. Ne ştii bine, de fapt.
Şi mai ştii şi că nu toţi suntem stelişti.
Unii ţinem cu Rapid, Craiova, Timişoara, Dinamo, Liverpool sau Napoli.
Dar tu ai unit o ţară întreagă şi, din sute de galerii, ne-ai făcut una singură.
Din când în când, ne faci să ne dăm mâna, să fim prieteni şi să ne transformăm în 12 pentru un singur nume, pentru Mihai Neşu.
Am fi preferat să nu se întâmple asta, să rămânem egoişti şi certăreţi. Dar câteodată viaţa asta absurdă te face knock-out fără nicio explicaţie.

Azi e ziua ta, ne uităm ca fraierii pe Wikipedia, neştiind exact cum să îţi scriem.
Ne scoate din minţi cum scrie acolo „fost fotbalist” şi am face o cerere să te treacă ăştia SUPRAOM.
Pentru că numai supraoamenii reuşesc să continue şi după ce viaţa asta absurdă te face knock-out fără nicio explicaţie.
Si pentru că numai supraomenii reuşesc să facă din 20 de milioane de oameni 20 de milioane de prieteni.

Cine e Mihai Neşu pentru noi, al 12-lea jucător?
Eşti jucătorul cu sute, sute de kilometri alergaţi pe partea stângă a terenului.
Eşti băiatul firav de care toată lumea se întreabă: de unde are atâta forţă?
Eşti mândria noastră, că ni s-a umplut sufletul de fericire când ai fost numit după un sezon în Olanda “Cel mai bun fundaş stânga din Eredivisie”.
Eşti stelistul pe care toţi rapidiştii îl plac. Dinamoviştii fac semnul respect când aud numele tău. Oltenii aplaudă repede. Clujul îţi cântă numele.
Esti supraomul care ne face să ne simţim prost când mai zicem din când în când că e grea viaţa.

La mulţi ani, Mihai!
Cu dragoste,
20 de milioane de prieteni"

Fotbalistul s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite