Octavian Morariu, pus presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Favoritul lui Tiriac nu a avut nici un contracandidat la functia de presedinte * Ilie Nastase, care a candidat la un post de vicepresedinte, a primit doar 24 de voturi, mai putin decat reprezentantii unor federatii disparute din peisajul sportiv romanesc

Zi mare pentru Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, defunctul COR, la care, in timp, se vor alatura federatiile sportive. Ieri, la Intercontinental, s-au ales noii conducatori ai unui organism care, in timp, daca federatiile vor vrea, va ajunge sa conduca tot sportul romanesc. In privinta presedintelui, omul care sa-i ia locul lui Ion Tiriac, lucrurile erau aranjate de mult. Initial au fost trei candidati seriosi: Octavian Morariu, fostul sef al ANS, Marcel Popescu, presedintele CS Dinamo, si Octavian Belu, omul care nu are nevoie de nici o prezentare. Pentru ca Morariu sa nu aiba vreo emotie, vreo surpriza neplacuta, Popescu si Belu au fost inlaturati din cursa. In aceste conditii, votul de ieri a fost unul pur simbolic, Morariu devenind noul presedinte cu un frumos numar de 171 de voturi pentru si doar 10 impotriva. Odata indeplinita aceasta formalitate, s-a trecut la vot pentru functiile la care bataia a fost adevarata, concurenta pentru posturile de vicepresedinti si de membri ai Comitetului Executiv al COSR fiind una serioasa: trei pe loc. Dezamagiti dupa ce au vazut cum a ajuns Morariu presedinte, oamenii erau resemnati si in privinta acestor functii de conducere, zvonindu-se cu mult inainte ca lucrurile sunt, in mare, batute in cuie si la vicepresedinti si membri. Pana la urma, situatia voturilor pentru vicepresedinti a fost urmatoarea: Ana Pascu - 125 de voturi, Marcel Popescu - 99 de voturi, Nicu Vlad - 71 de voturi, Cristian Gatu - 62 de voturi, Anatol Grintescu - 52 de voturi, Liviu Luca - 34 de voturi, Elisabeta Lipa - 27 de voturi, Ilie Nastase - 24 de voturi, Doina Melinte - 18 voturi, Gabriela Szabo - 14 voturi si Violeta Beclea-Szekely - 8 voturi. Primii trei clasati au devenit, astfel vicepresedinti, situatie cu care multi nu au fost de acord. "COSR-ul inseamna imagine. Important este ce poti sa faci pentru sportul romanesc pe plan intern si international, si nu ce merite ai avut ca sportiv sau antrenor", au spus nemultumitii, iar unul dintre cei care s-au simtit frustrati a fost Ilie Nastase. Fostul mare jucator de tenis, presedintele F.R. de Tenis si unul dintre cei mai cunoscuti sportivi romani in intreaga lume nu a inteles cum de nu a fost ales in functia de vicepresedinte. Mai mult, Ilie Nastase nu-si explica de ce a primit doar 24 de voturi in conditiile in care Grintescu, secretar general al FR de Polo, un sport care gafaie undeva in plutonul sporturilor de echipa aproape disparute din peisajul sportiv romanesc, a primit de peste doua ori mai multe voturi decat el. Apoi, incredibil, Ilie Nastase, Doina Melinte, Gabi Szabo sau Violeta Beclea-Szekely, toti sportivi sau fosti sportivi cu rezultate consistente pentru sportul nostru. Au primit voturi mai putine decat a primit Liviu Luca, seful sindicalistilor de Petrom si vicepresedinte al FR de Judo. Anomaliile de la aceste alegeri, anticipate de jocurile de culise care l-au propulsat pe Morariu tocmai in functia de presedinte, nu au lipsit nici la alegerile pentru membrii Comitetului Executiv. Astfel, daca sunt oameni in acest comitet care-si merita pe deplin functia, apar si oameni care, cu tot respectul pentru persoana lor, nu sunt ajutati deloc de sporturile pe care le pastoresc, sporturi care nu au mai adus o medalie olimpica Romaniei de multi ani sau, poate, niciodata: Constantin Alexandrescu, presedintele FR de Orientare (care a primit aproape de trei ori mai multe voturi decat a primit doamna Iolanda Balas, presedintele FR de Atletism), Eduard Pana, presedintele FR de Bob si Sanie, Anatolie Grintescu, secretarul general al FR de Polo, sau Cornel Otelea, antrenorul nationalei feminine de handbal a Romaniei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite