Povestea lui Mateianu, antrenorul care a avut curajul să-l sfideze pe Ceauşescu: „A fost o cooperativă a răului, cu cotizaţii şi ameninţări la drumul mare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ vă prezintă povestea numelor mari din fotbalul românesc.  Astăzi este rândul lui Viorel Mateianu (1938 – 1997), cel care a îndrăznit, în 1988, să sfideze regimul Ceauşescu.

Născut la Lipăneşti, în judeţul Prahova, Viorel Mateianu s-a făcut remarcat ca fotbalist încă de la 14 ani, când era legitimat la Flacăra Boldeşti. La 16 ani, era deja un atacant cerebral şi juca în Divizia B, la Progresul CPCS, o selecţionată a naţionalelor de juniori, asemănătoare cu Luceafărul anilor '80. La 19 ani, când debuta în prima divizie, în tricoul Progresului, i se spunea deja  „Micul Alfredo Di Stéfano”. Mateianu a mai jucat apoi la Universitatea Cluj, în oraşul ardelean urmând şi studiile de jurist, după care a mai bifat câteva sezoane la Steaua şi Progresul, înainte de a ajunge în Republica Federală Germană, la TUS Wansee Berlin şi Alemannia Aachen. La 35 de ani a revenit în ţară pentru a se dedica meseriei de antrenor. Apropiaţii îl descriau pe Mateianu ca fiind un om pur şi simplu obsedat de fotbal, aflat mereu în căutarea unei partituri originale care să revoluţioneze tactica.

Aşa au apărut scheme de joc ca „momeala mare”, „momeala mică”, „căciula”, „paralelogramul”, „americana” sau „fundul de sac”, inspirate fie din vechea tactică a CCA, fie din fotbalul brazilian sau italian. Contribuţia sa personală le făcea însă unice şi specifice realităţilor din fotbalul românesc. Printre discipolii lui Viorel Mateianu se numără şi cel mai de succes antrenor român al momentului, Mircea Lucescu. Deşi a început să antreneze la Progresul, Mateianu a cunoscut consacrarea la FC Baia-Mare, echipă cu care a ajuns din Divizia B până pe poziţia a patra din primul eşalon, cea mai bună clasare din istoria grupării maramureşene. „În vara anului 1976, neamţul Treitl, care era conducător la FC Baia Mare, i-a oferit 50.000 de lei lui Viorel ca să-l convingă să accepte un contract pe şase luni. Şi cele şase luni s-au făcut apoi aproape cinci ani...”, dezvăluia acum câţiva ani Michaela, fosta soţie a lui Mateianu, stabilită acum la Craiova. Mateianu a fost primul antrenor român care a renunţat să-şi ducă jucătorii la munte, aşa cum făceau toate echipele. De asemenea, nu obişnuia să facă cantonamente înaintea meciurilor. „Cu metodele astea noi ale lui şi-a atras invidia antrenorilor mai vechi”, a mai explicat fosta soţie a tehnicianului.

Culisele celebrului FC Bihor - Steaua 2-3

Refuzul lui Mateianu de a face orice tip de compromis i-a încheiat prematur cariera. La 25 septembrie 1988, FC Bihor, echipa pe care o antrena, primea acasă vizita Stelei. Formaţia orădeană,nou-promovată, fusese deja avertizată să nu se opună. Cu toate acestea, Mateianu a îndrăznit să sfideze regimul şi familia Ceauşescu! FC Bihor intra la pauză în avantaj: 2-1. Valentin Ceauşescu a sunat atunci la sediul clubului orădean, cerând insistent să discute cu Mateianu. Până ca antrenorul să ajungă din vestiar la telefon, legătura se întrerupsese. Acesta nu a mai aşteptat un al doilea apel. Începea repriza a doua. Văzând că Mateianu continua să-şi apere şansele, prim-secretarul judeţului Bihor şi toţi generalii de la oficială au coborât la gardul din spatele băncii de rezerve a gazdelor, unde au recurs inclusiv la ameninţări cu moartea la adresa antrenorului!  Până la urmă, arbitrul Gheorghe Constantin-„Vâlcea” a prelungit meciul până când Steaua a reuşit să înscrie golul victoriei, în minutul 100! „Doresc să informez opinia publică şi pe susţinătorii FC Bihor Oradea că, în 1988, noi n-am pierdut cinstit jocul cu Steaua, ci numai la ordinul prim-secretarului Sorcoiu şi al adjunctului acestuia, Vulturar, ameninţaţi, la rândul lor, de Ilie şi de Valentin Ceauşescu cu pierderea scaunelor... După partidă, am fost băgat în şedinţă. Mi s-a spus, reproduc textual: «Tovarăşe Mateianu, ai încercat o lovitură de stat, să schimbi Consiliul Judeţean de Partid Bihor». Până la urmă, Vulturar mi-a recunoscut că a discutat cu arbitrul Constantin să nu opreasca jocul până nu câştigă Steaua”, scria Mateianu în memoriile sale. După acea partidă de pomină, antrenorul a suferit un grav accident vascular cerebral, ce avea să-i grăbească sfârşitul. Pensionat pe caz de boală, Viorel Mateianu s-a stins din viaţă în 1997, la nici 60 de ani! Din 25 septembrie 2009, post-mortem, Viorel Mateianu este cetăţean de onoare al oraşului Baia - Mare.

“Mi-am dat seama că nu am altă şansă decât morişca mea, pe care să o perfecţionez în aşa fel încât să câştig şi împotriva forţelor oculte din FRF, care în ‘88-‘89 atinseseră paroxismul şi s-au organizat într-o cooperativa a răului, cu cotizaţii şi ameninţări la drumul mare. Nu mai aveau nici un pic de ruşine şi sfidau orice lege”, mai scria reputatul tehnician.
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite