Respins! CFR Cluj n-a ieşit din insolvenţă şi n-are nicio şansă să joace la anul în cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul sindic a respins cererea clubului CFR Cluj de a ieşi din insolvenţă, pe motiv că mai sunt creditori care cer bani, iar următorul termen în proces va fi 31 martie 2017.

Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj, a declarat în mai multe rânduri că ieşirea din insolvenţă se va petrece pe 20 martie, după ce s-au achitat peste 5 milioane de euro pentru acoperirea datoriilor. Decizia primită luni din partea Tribunalului din Cluj a fost cu totul alta, judecătorul sindic a dispus repunerea cauzei pe rol, iar noul termen stabilit este 31 martie.

Astfel că CFR nu va putea reveni în Europa în toamna acestui an. Cu toate acestea, oficialii CFR-ului trebuie să se ocupe de cererile a doi creditori, care s-au opus ieşirii societăţii din insolvenţă.

"A fost repusă cauza pentru 31 martie. Sunt făcute cereri cu caracter şicanatoriu. Eu unul nu le-aş lua în considerare, pentru că acestea pot apărea în fiecare zi şi mă tem că se va întâmpla la fel şi în 31 martie. Probabil judecătorul sindic a vrut să se lămurească ce e cu aceste cereri. Nu există niciun impediment de închidere a procedurii din punct de vedere legal. Nu s-au folosit altfel de mijloace legale, cum ar fi compesarea sau altceva. Toţi creditorii au fost plătiţi cu bani cash", a declarat Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al echipei, pentru ProSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite