Ronaldo, omul-record. Performanţă incredibilă reuşită de Cristiano la Cupa Confederaţiilor din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo (foto: Getty Images)
Cristiano Ronaldo (foto: Getty Images)

Cristiano Ronaldo (32 de ani) se simte excelent la echipa naţională a Portugaliei, în pofida scandalului din Spania, în care este acuzat de fraudă fiscală.

Atacantul în vârstă de 32 de ani a fost omul meciului în primul meci de la Cupa Confederaţiilor, egalul cu Mexic (2-2), când a reuşit un assist, iar împotriva Rusiei (1-0), miercuri seară, a marcat singurul gol al partidei, stabilind cu acest prilej şi câteva borne importante.

Ronaldo a ajuns la 141 de partide şi 74 de goluri în tricoul echipei naţionale a Portugaliei, iar în momentul de faţă este cel mai bun marcator în activitate din toată lumea, luându-se în calcul doar meciurile pe care fotbaliştii le-au jucat pentru ţările lor. Topul e dominat de Ali Daei (Iran, 149 selecţii / 109 goluri), Ferenc Puskás (Ungaria, 85 selecţii / 84 goluri), Kunishige Kamamoto (Japonia, 84 selecţii / 80 goluri), Godfrey Chitalu (Zambia, 111 selecţii / 79 goluri), Hussein Saeed (Irak, 137 selecţii / 78 goluri), Pelé (Brazilia, 92 selecţii / 77 goluri) şi Bashar Abdullah (Kuweit, 133 selecţii / 75 goluri).

31 de goluri în 31 de meciuri în 2017

A fost, totodată, al 31-lea gol al lui Ronaldo în 31 de meciuri jucate în 2017 (26 de reuşite în 27 de meciuri pentru Real Madrid şi 5 goluri în 4 meciuri pentru Portugalia). De asemenea, Ronaldo a bifat şi un record greu de egalat, fiind primul jucător care înscrie la opt turnee finale consecutive: Euro 2004, Cupa Mondială din 2006, Euro 2008, Cupa Mondială din 2010, Euro 2012, Cupa Mondială din 2014, Euro 2016 şi Cupa Confederaţiilor 2017. La conferinţa de presă de după meci, Ronaldo a făcut doar un singur comentariu legat de meci, refuzând să răspună la alte întrebări. “Suntem foarte fericiţi, este pentru prima oară când Portugalia câştigă în Rusia. Echipa a jucat foarte bine, împotriva unei formaţii care a evoluat pe teren propriu şi care a avut susţinerea publicului. O echipă care ne-a presat, însă noi am fost mai buni, am avut mai multe ocazii”, a declarat starul. Şi selecţionerul Fernando Santos i-a luat apărarea căpitanul său, după ce acesta a refuzat să vorbească despre situaţia sa de la Real Madrid. “Trebuie să respectăm viaţa privată a lui Cristiano Ronaldo. El este aici pentru a vorbi despre joc, nu despre lucruri personale. Vor fi şi alte ocazii pentru el de a răspunde la acest de întrebări”, a declarat Santos.

Va fi audiat de procurori pe 31 iulie

Cvadruplul câştigător al Balonului de Aur se află în prezent în centrul unei furtuni mediatice, fiind acuzat de Procuratura din Madrid că ar fi ascuns de fiscul spaniol suma de 14,7 milioane euro prin intermediul unor societăţi paravan. Frauda s-ar fi comis în perioada 2011 - 2014, prin intermediul unor societăţi din Insulele Virgine şi Irlanda, a anunţat justiţia spaniolă. Atacantul urmează să fie audiat de justiţia spaniolă pe 31 iulie, în vederea punerii sale sub acuzare pentru fraudă fiscală. Presa iberică a anunţat că, după izbucnirea scandalului, Cristiano Ronaldo şi-a exprimat intenţia fermă de a părăsi Spania. Pe lângă fostul său club, Manchester United, care-l aşteaptă înapoi cu braţele deschise, Ronaldo ar putea ajunge şi în Franţa, la Paris Saint-Germain. “PSG este echipa pregătită pentru a-l transfera pe jucătorul portughez”, a anunţat “Marca”. Există şi propuneri amuzante care i s-au făcut portughezului. Oficialii clubului Fortuna Köln, din liga a treia germană, au anunţat că-i oferă bere pe viaţă dacă va alege clubul lor. “Hei Cristiano, suntem în căutarea unui atacant. Nu avem bani, dar putem să-ţi oferim gratis bere Kölsch pe viaţă”, este mesajul postat pe contul de Twitter al clubului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite