Simona Halep, a 29 săptămână pe locul 1 mondial. Care este acum diferenţa dintre ea şi daneza Caroline Wozniacki

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a jucat finala turneului de la Roma, unde a fost învinsă clar de Elina Svitolina, dar acest lucru nu a detronat-o de pe locul 1 mondial.

Ea are acum 7.270 de puncte în timp ce sportiva daneză Caroline Wozniacki a ajuns la 6.935 de puncte. Simona începe astfel a 29-a săptămână pe primul loc în lume.

În clasamentul contând pentru Turneul Campioanelor, Halep a urcat de pe 2 pe 1, cu 3.285 de puncte, depăşind-o pe Caroline Wozniacki, care se află acum pe locul 2, cu 3.130 de puncte. Locul trei în acest clasament este ocupat de Petra Kvitova, cu 2.902 puncte.

În Top 100 WTA, Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 32, cu 1.353 de puncte, în urcare o poziţie.

Sorana Cîrstea a coborât două poziţii, până pe locul 45, cu 1.175 de puncte, iar Irina Begu se menţine pe locul 41, cu 1.245 puncte.

În Top 100, Monica Niculescu se menţine pe locul 61, cu 966 de puncte, iar Ana Bogdan pe 65, cu 901 puncte.

În Top 200, Alexandra Dulgheru a urcat trei poziţii, până pe locul 160, cu 366 de puncte, Irina Bara a urcat de pe 167 pe 161, cu 3614de puncte, iar Alexandra Cadanţu a coborât de pe 177 pe 180, cu 307 puncte.Body

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite