Simona Halep a jucat tenis cu un jurnalist indian. Cum s-a terminat partida şi ce l-a impresionat pe acesta la numărul 1 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep şi Rohit Brijnath
Simona Halep şi Rohit Brijnath

Simona Halep se află la Singapore, unde se antrenează în vederea participării la Turneul Campioanelor, care va începe duminică.

Cunoscutul jurnalist indian Rohit Brijnath, unul dintre numele grele din mass-media tenisului, a primit şansa de a juca împotriva ei şi a povestit într-un editorial această experienţă. Ei au decis să joace un ti-break, pe care Simona l-a câştigat cu 7-2.  La finalul lui, Halep l-a întrebat; "Mai vrei unul?" Indianul a răspuns: "Sigur". În cel de-al doilea, Simona l-a bătut cu 7-0. Rohit a vrut să afle la ce potenţial a evoluat Simona şi aceasta i-a răspuns: "80 la sută". 

În editorialul pentru straitstimes.com, Rohit a recunoscut că a fost surprins când cei de la WTA l-au întrebat dacă vrea să joace tenis cu Halep, dar a acceptat imediat: "La 1,68 metri, Simona este cel mai mic lider mondial de la Justine Henin încoace, mai scundă decât toate celellate 11 jucătoare care s-au perindat din 2007 în fruntea topului mondial. Jocul ei este neiertător în precizie. În primul schimb a servit direct pe linie. Halep a fost mereu o neobişnuita, o jucătoare care îşi poartă modestia ca un parfum şi a cărei graţie şi sinceritatea după înfrângerea din finala de la Roland Garros ar trebui transformate într-un video educaţional. În afara terenului Halep are simţul omeniei în ea şi are controlul unui jucător normal de elită. Încălzirea noastre a fost mai epuizantă decât prelungirile unui meci deoarece mingea continua să vină inapoi. Este ca o piesă complexă de inginerie poleită, iar braţele şi creierul ei par închise într un fel de căsnicie atent coordonată"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite