Titi Aur revine în Campionatul Naţional de Raliuri !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aur

După o pauză de 7 ani, Titi Aur revine în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2018 împreună cu Silviu Moraru, copilotul său, alături de care a câştigat în 2001 şi 2002 ediţiile Campionatului Naţional.

Programată pentru acest weekend, 23-25 martie 2018, la Braşov, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2018 se bucură de un foarte mare interes din partea concurenţilor, astfel că lista de înscrieri include numărul maxim de concurenţi admişi de regulament: 90 de echipaje urmând să ia startul în concurs.

“Nu cred că există un concurent care merge la o competiţie fără să-şi dorească să ajungă pe locul 1. Cu siguranţă, echipamentul şi experienţa noastră ne califică să ne luptăm pentru locul 1. În acelaşi timp, evoluţia campionatului şi tinerii care merg din ce în ce mai tare, fac dovada că nu va fi deloc uşor. Eu nu sunt un fan al asfaltului. Se ştie că-mi place aderenţa cât mai scăzută, motiv pentru care mă bucură faptul că vremea la prima etapă din Campionat, Tess Rally 2018, va fi capricioasă. Vremea urâtă pentru mine înseamnă vreme bună! Însă, nu neg că trebuie să mă adaptez la noul stil de pilotaj. Dacă pe timpuri, mersul de-a latul sau mersul spectaculos însemna şi eficient, acum, cu astfel de maşini, orice derapaj înseamnă o mică întârziere şi atunci sunt foarte conştient că trebuie să lupt cu câteva lucruri: cu pauza făcută, cu instinctul de conservare care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, dar în acelaşi timp trebuie să mă adaptez şi la noua maşină, şi la noul stil de pilotaj. Foarte greu îmi este să dau un pronostic, dar cu siguranţă vom face totul ca să fim cât mai sus în clasament”, a declarat Titi Aur.

Copilotul său, Silviu Moraru a completat: “Mai sunt mici amănunte de pus la punct, iar echipa tehnică lucrează de zor. Am adunat 250 km de teste cu Skoda Fabia R5 şi spunem noi că suntem unde trebuie. Ne simtim bine în maşină, este prietenoasă, ascultătoare şi cred că am găsit stilul de pilotaj optim. Am reînnodat legătura pilot-copilot ca şi cum nu am fi avut niciodată vreo pauză!”

Echipajul Cotnari Rally Team va avea numărul 41 de concurs. Ce înseamnă acest lucru? “Sincer, concursul pe care îl lansăm astăzi, #2oldforgold, defineşte următorul joc de cuvinte: <<2 seniori pentru aur>>. Iar numărul 41 se traduce şi prin <<pentru locul 1, pentru aur>>. Important este că nu mă consider prea bătrân pentru aur, cu două înţelesuri… pentru Titi Aur şi pentru locul 1 pe podium!”, a ţinut să mai precizeze Silviu Moraru. “Da, suntem doi bătrâni care pornim în cursa pentru aur. Dacă suntem prea bătrâni pentru asta, rămâne de văzut în acest an. Cert este că fanii care mă cunosc ştiu că vom face spectacol pentru ei, pe probele speciale, iar noi avem 3 ani de-acum încolo să le demonstrăm ce putem. Sponsorii noştri Cotnari, Vodafone, Skoda şi Omniasig vor fi alături de noi şi le mulţumim pentru susţinere şi implicare!”, a adăugat zâmbind pilotul Titi Aur.

Concursul #2oldforgold reprezintă o premieră pentru lansarea unui echipaj în Campionatul Naţional de Raliuri şi vine din dorinţa de a atrage, la nivel naţional, cât mai mulţi tineri spre motorsport şi pe probele de raliu. Iniţiativa echipajului Cotnari Rally Team este bine venită, pentru că, în ultimii ani, numărul spectatorilor pe probe a scăzut dramatic şi orice demers care ar duce la atragerea lor către motorsport, este salutar. “Îmi place să am contact direct cu fanii şi sunt convins că, din curiozitate, vor posta câte-o fotografie ca să ne susţină, apoi îşi vor învita prietenii să-i susţină cu voturi, pentru ca, într-un final, ei să ajungă să vină ca spectatori la etapele din acest an. Noi îi aşteptăm, cu sau fără #!”, a mai subliniat Silviu Moraru.

Echipajul Cotnari Rally Team şi-a propus să facă spectacol pe probele speciale, iar fanii lui Titi Aur sunt obişnuiţi cu asta. Mai mult, fotografiile înscrise în concurs, purtând semnul victoriei pentru echipajul Titi Aur şi Silviu Moraru, vor fi printate în 2019 şi afişate în zona de service dedicată echipei, astfel că Titi Aur se ţine de promisiune şi îi va lua alături de el, la curse, pe tinerii care ştiu ce înseamnă raliu doar pe calculator. “Am ales să lansăm acest concurs online, folosind un hashtag aşa cum sunt obişnuiţi tinerii: #2oldforgold, pentru că ei stau în casă, în faţa calculatorului şi iubesc jocurile de viteză. Să nu uităm că jocurile cu maşini sunt în top 5 în preferinţele gamerilor, având un public ţintă general. Noi le vom oferi posibilitatea să câştige un curs de pilotaj cu Titi Aur şi Silviu Moraru la Academia Titi Aur, care le va permite să-şi îndeplinească visul de a fi piloţi de raliu. De asemenea, în perioada raliurilor, vom oferi premii tinerilor care vin la standul echipajului Cotnari Rally Team”, a explicat Mirela Secan, directorul de marketing şi comunicare al Academiei Titi Aur.

Aşadar, începând cu cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2018, echipajul Cotnari Rally Team va aloca premii în cadrul concursului #2oldforgold pentru fanii înscrişi, care vor veni la raliu să îi cunoască.

Marele premiu al concursului constă într-un curs de pilotaj cu Titi Aur şi Silviu Moraru la Academia Titi Aur. “Ne gândim ca pe viitor să susţinem câştigătorul concursului pentru participarea la o etapă de viteză în coastă, oferindu-i o maşină şi cele necesare. În acest fel, fanii vor vedea că ne ţinem de promisiune!”, a mai explicat Silviu Moraru.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite