VIDEO Scene de război în Grecia, fotbalul a fost anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii echipei PAOK Salonic au protestat vehement şi au invadat terenul, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.

Meciul dintre echipele AEK Atena şi Atromitos, care ar fi trebuit să se dispute în această seară de la ora 19.30, în prima manşă a semifinalelor Cupei Greciei, a fost anulat printr-o decizie a ministrului adjunct al sportului, Stavros Kontonis, informează site-urile oficiale ale celor două cluburi.

La gruparea Atromitos Atena este legitimat şi mijlocaşul român Cosmin Matei.

Această decizie a fost luată după ce partida PAOK Salonic - Olympiakos Pireu, din prima manşă a semifinalelor Cupei Greciei, a fost oprită, miercuri, în minutul 86, pentru că fanii echipei gazdă au invadat terenul, informează news.ro.

Federaţia Elenă de Fotbal (EPO) a condamnat, joi, violenţele care au avut loc la Salonic, izbucnite după ce arbitrul nu acordat penalti în favoarea celor de la PAOK la un fault al portarului Stefano Kampino asupra mijlocaşului Robert Mak, în minutul 86, la scorul de 2-1 pentrru Olympiakos.

Fanii echipei PAOK au protestat vehement şi au invadat terenul, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene. În urma acestor incidente, patronul echipei PAOK, Ivan Savvidis, a anunţat că îşi retrage echipa din Cupa Greciei.

"EPO condamnă în cel mai puternic mod reacţiile extremiste şi violente nejustificate care au avut loc înainte, în timpul şi după meciul de cupă dintre PAOK Şi Olympiakos", a precizat federaţia, care a adăugat că va examina prestaţia oficialilor la acest meci şi va lua măsuri în conformitate cu regulamentele.

Incidetenele de la PAOK - Olymipakos

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite