California: Un bărbat este acuzat de autorităţi că şi-ar fi pus fluidele corporale în apa şi mierea unei colege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Palmdale, California, a fost arestat de poliţie, fiind acuzat de procurori că a ejaculat de multiple ori în sticlele de apă şi în borcanul cu miere al unei colege.

Stevens Millancastro a fost pus sub acuzare de către procurori, aceştia susţinând că acesta s-a masturbat în biroul companiei la care lucra din La Palma iar apoi şi-a pus sperma în borcanul cu miere al victimei, în repetate rânduri în perioada de la sfârşitul anului trecut.

Conform procurorilor, victima ar fi consumat această miere contaminată în această perioadă fără a şti că aceasta conţinea sperma acuzatului.

În aceeaşi perioadă, Millancastro – care a fost coleg cu victima sa încă din anul 2014 – este acuzat şi că ar fi ejaculat în sticlele cu apă plată ale victimei în două ocazii separate. Conform informaţiilor oferite de autorităţi, victima ar fi observat apa tulbure din sticlă şi nu ar fi consumat-o. Procurorii susţin că atunci când victima a observat pentru a treia oară apa tulbure din sticla sa s-ar fi plâns şefilor, care au montat o cameră de supraveghere în biroul acesteia. Acuzatul ar fi fost surprins de către aceste camere mânjindu-i tastatura şi mouse-ul victimei cu spermă.

Acesta riscă acum o pedeapsă cu închisoarea de până la doi şi jumătate, sub acuzaţiile de ultraj şi vandalism, la care se adăugă circumstanţe agravante, dat fiind faptul că aceste infracţiuni au fost comise pentru gratificarea sexuală.

Procurorul general al districtului californian a afirmat că „a luat în considerare toate infracţiunile posibile” în acest caz.

„Tot ceea ce ar fi putut fi inclus în categoria infracţiunilor de agresiune sexuală, viol etc.”, a afirmat acesta. „Singurele acuzaţii pe care i le-am putut aduce, din păcate, sunt cele de infracţiuni minore”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite