VIDEO Scene suprarealiste în Egipt: Covor roşu de patru kilometri pentru coloana oficială a preşedintelui al-Sisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a şocat opinia publică din ţara sa după ce un covor roşu de patru kilometri a fost desfăşurat pe străzile unui oraş pentru coloana sa oficială.

Ironia sorţii face ca covorul de peste patru kilometri să fi fost desfăşurat pentru a-l întâmpina pe al-Sisi în oraşul 6 Octombrie, unul dintre cele mai sărace din ţară, unde acesta a ţinut o conferinţă de presă despre austeritate, după cum relatează Al Jazeera.

Televiziunile egiptene au prezentat pe larg imagini cu sosirea lui al-Sisi şi participarea sa la inaugurarea unor proiecte publice, printre care un complex de locuinţe sociale pentru săraci.

Covorul lui al-Sisi a fost aspru criticat de o parte a presei egiptene, iar un proeminent avocat şi opozant al preşedintelui estimează că preţul acestuia a fost de aproximativ 180.000 de euro.

Al-Sisi a fost atacat în repetate rânduri în Egipt pentru felul risipitor în care cheltuie banii, într-o ţară în care 25% din populaţie trăieşte sub limita sărăciei.

Al-Sisi a venit la putere în vara anului 2013, după o lovitură de stat militară în urma căreia l-a înlocuit pe preşedintele Mohamed Morsi, ales democratic.

După preluarea puterii, al-Sisi a implementat o serie de măsuri economice dure, precum eliminarea subvenţiilor pentru energie şi creşteri de taxe, în încercarea de a repune economia egipteană pe picioare. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite